UN ALT REGAL DE POEZIE – Șerban FOARȚĂ – Alte rimelări

În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ…  Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”

 

 

Tălmăciri

1.

 

William Shakespeare

 

[Un cântec al Opheliei]

 

Pre Sfântu’ Valentin, de az’,

L-adăst, în zori, să vină:

Să-ţi stau, fecioară, în pervaz,

Fiindu-ţi Valentină.

Te scoli şi, scumpe,-mbraci cămeşi,

Ca să-i treci pragul, iată;

Şi fată eşti, – dar n-ai să ieşi,

Din încăpere, fată.

Pre sfinţii ăi din călindar,

Băieţii-aşa-s, cu toţii, –

Orice mustrare e-n zadar:

Hoţi din născare-s hoţii.

Tu spui: „Vorbeai de nuntă, vai,

Cât nu mă dasem ţie!”

Iar el: „De nu mi te dădeai,

Acum mi-erai soţie.”

 

 

 

 

Poezii mai de demult…

1.

PREAMBUL (la o antologie proprie de scrieri în versuri hugoliene]

„Hugo, c’est un fou qui
se croyait Victor Hugo.”
(JEAN COCTEAU)

Se-ngână ziua cu tenebra
într-un amestec sur sau crem;
pe după gratii, numai zebra
cal alb se face (nu în Brehm!). –
Poţi să transcrii, oricând, dintr-unul
sau altul, fără indigo:
Victor Hugo era nebunul
ce se credea Victor Hugo!

Când odaliscelor, vertebra
în plus, le-o mângâia,-n harem,
ca Ingres; sau bruscà algebra
vocabulelor, în poem;
când prefera, la şah, Nebunul,
la cărţi, pe Doamna de Caro, –
Victor Hugo era nebunul
ce se credea Victor Hugo!

Puţini n-au delirat în febra
hugofobiei cu sistem;
cutare l-a numit „funebra
prăjină verde”! Vrem, nu vrem,
mai toţi băieţii-au pus furtunul
pe dânsul, – care, dincotro…
Victor Hugo era nebunul
ce se credea Victor Hugo!

Pamflete (să le strângi cu grebla
ca, toamna, frunzele), extrem
de nostime, s-au scris la Puebla,
ca şi la Slatina, – mă tem
că cel mai bine-a dat cu tunul
Ionescu, alias Ionesco.
Victor Hugo era nebunul
ce se credea Victor Hugo!

Pereţii coşcovesc de lepra
ofenselor, dar nu prea gem
de-ocări sublime, – cum celebra
„bête comme l’Himalaya”; item
„hélas!”-ul vrednic de, doar, unul
din barzii galici… Apropo:
Victor Hugo era nebunul
ce se credea Victor Hugo!

Închinare

Mai află, Prinţe, că şogunul
e zero fără mikado…
Victor Hugo era nebunul
ce se credea Victor Hugo!

[2 februarie 2002]

2.

AD USO DI FUMO

O dată pe an sau de două
ţigara sau gura-mi fumândă
binevoieşte să toarcă
fumul în formă de cerc:

alt nimb în dispersie o nouă
aură-albastru-afumândă
ce are ‘ntr-o zi să se-ntoarcă –
numai cât eu nu încerc

cât (ţuguiate-amândouă)
buzele mele la pândă
nu se sfărâmă să-i stoarcă
fumului magicul cerc:

o fără de verde nici rouă
eflorescenţă plăpândă
binevoind să mi-o-(n)toarcă
fumul atunci când nu-ncerc –

o dată pe an sau de două…

3.

[PRINȚESA DE ] Pârtzsec

Mereu crispată şi frigidă.
Dreaptă ca I-ul şi rigidă
cum e justiţia: nici oleacă
mai suplă şi mai tandră. Seacă.
Sare din pat de cum se crapă
de zi; mănâncă şi bea (apă)
la ore fixe; nu admite
nicio-ntârziere, nu permite
nicio abatere, — darmite
vreo fantezie, vreo tacla;
urăşte,-oriunde s-ar afla,
cel mai mic zgomot. Tot funebre
i-s gusturile: roiuri negre
de fluturi creşte, — pe când bunii
(şi singurii, adaugă unii)
amici ai ei îs gărgăunii.
Cred că purta-va şi postum
acelaşi ponosit costum.
Nu a mai râs de când, pe sponci
râzând, prea-ţeapănul ei conci
se desfăcuse şi chiar jupa
se ridicase mai deasupra
de glezne. (Fustă-pantalon
poartă de-atunci.) Aceasta-i zâna
căreia jalnicul baron
de Inimă-Albastră-i ceru mâna
într-un târziu…

 

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro