1.
Suntem îngeri
Vorbesc dintr-o insomnie,
jumătate de timp furat dintr-un vis,
noapte ca o pătură grea
aruncată peste ore, peste trupul obosit,
așteptând începuturi.
Vorbelor mele le bate
limba clopotului spart
din turnul de veghe al îngerilor
pictând drumuri, ferestre și uși.
Nimic nu e mai greu pentru mine
să fiu încă o Ană,
care desface lacăte, porți, să ajungă la timp
acolo unde pui temelia
unui templu pentru multe anotimpuri,
în care nopțile se împiedică
pe pragul tăcerii care scrie povești.
Eu, tu, o altă catedrală
în care suntem îngeri fără aripi…
2.
Poveste de primăvară
Oameni triști rătăciți
printre marile neliniști ale lumii,
împart ghiocei
și crengile de salcie,
inimioare de turtă dulce,
dau mesaje iubitelor,
să renunțe la depărtări
și să-și atingă sufletele,
cu o iubire.
Gânduri fierbinți,
insinuate iubiri
construiesc povestiri din viitor,
când normalitatea
ne curăța pașii
și deveneam copiii trecutului,
stăpâni pe dorințele noaste…
Și asta pentru că primăvară,
un anotimp la care se renunță,
nu e deloc practic
și nici poeții nu o mai remarcă…
3.
Spații albe
Plouă iarăși
și aș fi putut să-ți dau
cuvintele spălate
și uscate de dor,
când primăvara miroase
a dragoste obosită..
Și totuși între noi, spații albe,
filele cărții nescrise..
Un creion timid desenează
semne de întrebare,
noaptea, tristețea
răzuie orele cu neliniști ancestrale…
Mi-ai trimis trandafiri,
greșiseși adresa iubirii,
mirările toate fac dimineața
altfel
și-mi colorează obrajii
când se conturează o poveste virgină…
4.
Ninge fără perspectivă
În dimineața asta traficanții
de povești,
scurtează preludiul,
dincolo de atingere,
cafeaua mea amară mă privește
rece și părăsită,
pentru timida ninsoare,
care face curat printre tristeți
și ne întoarce din drum.
Cuvintele ni se izbesc de fulgii
uimiți, că le perturbă gingășia,
aceste sunete cu cheia la gâtul celuilalt,
un legământ rostit în taină…
Încă o zi cu iluzii obosite,
visează mâna ta întinsă,
să-mi cuprindă dorința,
o zăpadă castă, fără perspectivă,
ca o noapte din care mă trezesc
și trag perdelele,
peste vise.
Dincolo rămân mirările înghețate…
eu, spectator cu pâinea pe masă,
pot doar să mă rog…
5.
Infinitul pe bucăți
Am strâns vocalele
și cu verbele ajutătoare
pictez icoane sfinților obosiți,
să ne atingă tăcerea din suflete,
unde tristețea de cinci stele
umple candele până la ziuă.
Noi, trecători prin soartă,
topim inutil lumânările
viselor de taină
și nu va mai curge ceara
să ne încălzească gândul.
Nu suntem doi în oglindă,
ci doar suportul
celui ce nu ajunge la lumină…
Între infinit și durere,
iubirea curăță cărările
înțelenite și suportă
costurile
plătite cu viață…
Facebook
WhatsApp
TikTok
