DUMINICA DE POEZIE – Constantin CIUCĂ – Cele mai frumoase poezii

1.

Ține-mă strâns

Vom trece printre animale sălbatice de care mi-e teamă.

Ține-mă strâns,
respiră la mine-n plămâni
și doreşte-mă mult,

astupă-mi auzul cu bătăile inimii
să nu mai aud
decât sângele tău pe sângele meu
cum îl cheamă.

2.

Eram așa de îndrăgostit

Eram așa de îndrăgostit
și-mi era așa de dor
că am răsturnat râul în sus
și i-am spus:

Tu ai să curgi
dinspre pământ înspre cer
pentru că acolo doarme iubita mea
pe un nor
și ai să tremuri
transparent
peste obrazul ei de catifea.

Toţi peștii din tine se vor face diamante
si rubine înotătoare,
coliere, brățări şi inele.

Din plante
vei face mângâieri unduitoare,
iar cu valurile o vei legăna
printre stele.

Curentul tău o va plimba prin paradis
iar sângele meu
amestecat cu cer şi iarbă şi flori
o să îi pulseze la tâmple
vis după vis.

3.

Când îți aduceam flori

rotundă ieşea de sub buzele tale
o vocală
aromitoare ca o portocală.

A!

ce surpriză
se ridica în ochii tăi în fiori
din cauza simplă a unei flori.

Portocale
cu miezul de A-uri
şi O-uri
îţi cădeau lin din mirare
pe haina mea în carouri.

4.

Dragostea

Şi apoi te îndrăgosteşti.
Uiţi totul despre tine şi despre ceilalţi.

Călătoreşti.

În fiecare din degete ascunzi colivii
în care canarii vin de la mari depărtări
să ţi le mişte în cântec.

O spirală de vânt eşti,
brăţară la aripa unei păsări.

5.

Bărbat tânăr

Pornisem prin pădure să mă hrănesc.

Aveam în mâini un arc
şi o tolbă de săgeți în spinare.

Arcul era o nelinişte
pe care o încordasem chiar în dimineaţa aceea,
săgeţile vene albăstrui,
pe spate o tolbă cartilaginoasă îmi crescuse
din mareea
coloanei vertebrale.

Pornisem desculţ
iar pe trup nu purtam decât pielea de tigru
a unei dorințe
pe pe care o îmbrăcasem
cu puţină vreme înainte.

Oho, eram sângeros!

Fremăta pădurea
iar poteca pe care o urmam
se făcea astfel un labirint de oglinzi
în care eu îmi aranjam cu un gest nonşalant

mustaţa!

 

 

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro