În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Tălmăciri
1.
Rainer Maria Rilke
CÂNTECUL SINUCIGAŞULUI
Aşadar încă o clipită;
funia e veşnica-mi ispită, –
ei mi-o taie.
Deunăzi eram gata şi deja
un pic de veşnicie-mi şi mijea
în măruntaie.
Ei mi-au întins o lingură,
o lingură de viaţă; dar, şi-n comă,
eu nu mai vreau nici una singură
căci nu-mi provoacă decât vomă
şi-o vărs… Eu ştiu că viaţa-i lină
şi bună,-ncât nu ai de ce te plânge,
că lumea e o oală plină, –
dar o-nţeleg cu capul, fără să-mi intre-n sânge.
Pe-alţii-i hrăneşte; pentru ăi ca mine
e toxică… Pricepeţi că-s şi biete
făpturi ce-o scuipă. Un mileniu şi mai bine
m-aş tot supune unei stricte diete.
2.
Rainer Maria Rilke
GLASUL UNUI FRATE CĂLUGĂR TÂNĂR
Mă scurg ca printre degete
un prund.
În mine-ncep să nu mai pregete,
cu toatele deodată, nu pe rând,
atâtea simţuri, – fiecare dornic
de altceva; parcă mă umflu şi mă dor
mai toate-n mine, însă mai statornic
adâncul inimii…
Aş vrea să mor.
Vreau să fiu singur, – ca să pot da curs impulsului
acestuia… În lung şi-n larg,
o groază mă cutreieră. Bătaia pulsului
mă face-a crede că,-n bucăţi, mă sparg.
3.
Rainer Maria Rilke
CÂNTECUL ORFANEI
Sunt un nimic şi-am să rămân nimic.
Să fiu fiinţă, regnu-mi e prea mic;
dar, şi crescând, voi fi tot o umilă
făptură… Mame, taţi, fie-vă milă!
Cine m-ar lua în grijă, oare?
M-au secerat ’nainte să fiu pâine.
E prea devreme, astăzi, să-i fiu folositoare
cuiva, şi prea târziu e mâine.
Nu ies din inu-acestei prea vechi rochii:
pare a-i fi eternă pânza;
cred că vedea-mă-vor şi ochii
lui Dumnezeu din ceruri, tot într-însa.
Averea-mi e acest lung păr,
podoabă făr’
de-nsemnătate, – dragă cândva unui iubit.
Acum, de nimeni nu mai e iubit.
4.
Rainer Maria Rilke
CEA CARE ORBEŞTE
Stătea la ceai cu ceilalţi. La-nceput,
mi s-a părut că ceaşca, nu de ansă
o ţine. A surâs, apoi, ca-n transă,
iar zâmbetu-i durea. Au început,
apoi (după ce blondul ceai din ceşti a
fost, în sfârşit, băut), să se preumble
vorbind, râzând, prin casă. Ca-n penumbre
călca, timid urmându-i pe aceştia,
şi parcă pe furiş, cum una care
urmà, în faţa tuturor, să cânte;
ca pe un iaz, luminile răsfrânte
jucau în ochii ei cu ape clare,
inveselindu-i. Vrând să nu doboare
nimic, ca printre stavili mari păşea,
pe care depăşindu-le, părea
că nu va să mai umble, ci să zboare.
5.
Rainer Maria Rilke
CÂNTECUL ORBULUI
Sunt orb, iar pentru lumea din afară,
asta-i de neiertat: sunt o povară,
iar mie-mi sunt un greu chin zilnic.
Pun cenuşia-mi mână pe braţul cenuşiu
al câte-unei femei şi tot ce ştiu
e că ea-mi este călăuz prin golul silnic.
Auzi, când umbli slobod, şi-alte voci
decât a rocii gri căzând pe roci,
dar nu-i aşa, – şi, fără să mă rogi,
îţi spun că, de trăit, doar eu
trăiesc şi am în mine
un strigăt lung, prelung şi greu, –
nu ştiu: din inimă, din măruntaie,-mi vine?
Cunoaşteţi cântecele? Dacă da, în alt
ton decât mine le cântaţi, – căci vouă
vă umple-odaia soarele înalt,
spre dimineaţă, cu-o lumină nouă.
Şi, unu-n faţa celuilalt,
vă-ngăduiţi ca nişte semeni. Pace vouă!
Poezii mai de demult…
1.
LAMENTOUL OMULUI-DE-APĂ
Durerea Omului-de-Apă,
de care, de când e, nu scapă,
e că nu-și poate păstra forma, –
aceasta este, vai, enorma
tristețe-a Omului-de-Apă,
de care, de când e, nu scapă,
anume că nu-și poate forma
păstra-o, – asta e enorma
mâhnire-a Omului-de-Apă,
de care, de când e, nu scapă,
anume că nu-și poate forma
păstra-o, – asta e enorma
rușine-a Omului-de-Apă,
de care, de când e, nu scapă,
anume că nu-și poate forma
păstra-o, – asta-i e enorma
obsesie… – Bine, spun, dar zi
de ce o ții într-astfel langa
precum, pe pajiște, talanga,
la gâtul vacii,-ntreaga zi?
– Nu eu o țin, dar cestălaltul
ce, din nevoie strictă,-mi cere
(nu, vasăzică, de plăcere)
să-l tot trec dintr-un vas într-altul, –
de unde și, mereu, enorma
spaimă a lui: să nu răstorni,
recipientu-n care-l torni,
’nainte de-a-i fi luat, el, forma,
pe care, luînd-o, o și scapă:
incongruu cu uniforma, –
aceasta fi’nd, cum știm, enorma
durere-a Omului-de-Apă,
ce-așteaptă, deși știe prețul
lor, gerul iernii și înghețul.
(Ș. F., 02.02.2021)
2.
DEPLASAREA SPRE GRI
Nemaiintegru,
regele negru
se dezînnegrea,
în vreme ce, calp,
omologul său alb
se tot înnegrea.
Când dezînnegrirea
ca şi înnegrirea
le-ajunse la gri,
cei doi renunţară,
cu-ntreaga lor ţară,
la noapte şi zi.
Cenuşiu-i frumos,
zicea craiul din os
de scump elefant,
iar cel din eben
zicea, mai monden,
că e chiar elegant.
La finele anului,
clapele pianului
(adio, Bach!)
aveau un ton sur,
nici clar, nici obscur,
ca şi jocul de şah, —
pe care, în fine,
nu mai avea cine
să-l joace şi nu-l
mai ştergea nici chiar cârpa
de praf, — tot de scârba
rezultatului nul.
Numai regii mulatri
ajunşi idolatri
ai griului tern,
uitându-şi premisa,
se jucau de-a remiza,
de-a patul etern.
3.
ACUM ŞI ATUNCI
Mare s-ar cădea să-ţi fie, Doamne, ţinerea
de minte (nu ca a noastră, care-i scurtă
şi ţine cât ţinem aprinsă o galbenă turtă
de ceară), ca să-ţi aminteşti ce-a fost în Vinerea
de dinaintea Paştilor, în satul Costeşti, Argeş
(era-n 18 aprilie 1930, la denie),
când ţi-a ars biserica-ntreagă, de n-a mai rămas ţipenie
de prunc viu într-însa… Eu nu sunt Voltaire, care sparge-şi
şi azi capul (mai alb, sub perucă, decât, sub bonetă, al bonei
sau al valetului ce-i întrerupe, la dejun, somnul)
pentru-a pricepe cum dracului Domnul,
în marea-i bunătate, a-ngăduit prăpădul Lisabonei ?!
Ştiu bine că cea mai spinoasă e teodiceea
între ramurile teologale,
şi n-am să mă pierd în meandrele sale;
precum, tot de aceea,
am să-l urmez pe fratele Wittgenstein
care spune că, dacă
despre ceva nu se poate vorbi, e cazul să se tacă;
astfel că-mi înghit limba şi nu mai îngaim.
Cu toate astea (în pofida unei strângeri
de inimă), gândindu-mă la cei 116 copii din Costeşti,
am să strig: Doamne Dumnezeule, oriunde eşti,
fie-ţi milă de îngeri !
(2 noiembrie 2015)
Facebook
WhatsApp
TikTok
