În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Poezii de azi…
1.
S o n e t u l R o z e i A l b e
În gura-i ce-o încònjură pe-a mea,
îi spun, ca să m-audă nu cu-auzul
ci cu lăuntru-i însuşi, – când avuzul
i se descetluie – ca o cişmea,
iar şipotu-i cu-al meu se-ntrepătrunde, –
nu la ureche, ci-n adâncul său
multiplicându-mi şoapta, ca un hău
al unei peşteri umede şi-afunde;
sau, mai degrabă, al unei fântâni
cu cumpănă, întru a cărei seară
ceru-nstelat începe să răsară, –
îi spun, ziceam, ceea ce săptămâni,
nici luni sau ani, nici, poate, viaţa-ntreagă
n-ar fi de-ajuns să-i spun cât mi-e de dragă.
2.
Agroturism
Zice un turist
cu-alpenştoc în mână,
care, din română,
ştie: „Eu turist.”
Ghidu,-atunci, îndrugă:
„Ştii cum se conjugă
acest verb, to rist?”
Dă din umeri, trist
veselul turist
şi se şi dejugă,
pe o buturugă,
de rucsac şi glugă
şi se face slugă
limbii ce-o îndrugă
ghidul altruist.
Satul e-o văiugă,
iarba e chilugă,
lintiţa subjugă
apa din ierugă;
iapa clăpăugă
trage o cotiugă;
râie şi răpciugă,
spin şi hălăciugă…
Lumea,-n sat, transfugă;
singuri ghiujii trişti
nu o iau la fugă.
Ghidu,-atunci, îndrugă:
„Verbul se conjugă:
eu turist, tu rişti…”
[Mai dămult,mai dădămult]
Ora exactă
când aveam piesa nu aveam decorul
avem decorul ne lipseşte piesa
ce rege se mai culcă azi cu fie-sa
pentru ca să se lamenteze corul?
avem un luciu mat cum cositorul
s-a ros petliţa ruginit-a tresa
contabila se joacă de-a contesa
să tragem draga mea perdeaua storul
televiziunea şi-a pierdut colorul
sunt fade cărţile sălcie presa
ineficace clisma & compresa
predomină în gustul apei clorul
mai toţi poeţii au trădat Alcorul
părinţii noştri şi-au schimbat adresa
noi înşine schimba-ne-vom adresa
decorul piesa piesa şi decorul
Poezii mai de demult…
1.
Cvintet
Din codru rupi o rămurea
Care se dă,-n vânt, huţa, –
Ca s-o laureezi cu ea,
Până nu vine vremea rea,
Pe Laura Codruţa.
2.
Son net
Regreţi că nu i-ai fost, pe vremuri, piepten
de galben chihlimbar, acelui păr
pe care, pieptănându-l în răspăr,
l-ai fi făcut luminescent (ca,-n Septen-
trion, aurora borealis), – făr’
de alt efort decât al unui piepten
în valul curs pe ceafă, umeri, piept… E,-n
acest vechi trop, un strop de adevăr,
iar nu iluzia unei flori de stil
ce, fără a avea ovar, pistil,
stigmat, se cheamă, totuşi, floare, – după
cum, dat cu pudră sau albit de pielm,
un păr e un amnar al lui Saint-Elme
ce-adastă precum fluturele-n pupă.
3.
Son net
În vag iluminatul demisol,
el căuta cu ezitantă mână
butonul soneriei roz şi, până
să-l dibuie şi-afunde lent în gol, –
îi da calotei sferice ocol
cu gestul unuia care amână
să prindă strâns ce-i e la îndemână:
un sân ce, prin subţire camizol,
transpare,-nconjurat de areole
în degradeuri vineţiu-creole,
ca luna când, pe ceru-n demiheblu,
se-ncercuie străalb, – şi te încearcă,-n
hipnoza rece-a ochiului în cearcăn,
spaima s-o vezi pe-Artèmis fără peplu.
4.
Son net
Hai să murim prin autosugestie
noi, care ne vom fi făcând, de „n”
ori (-1), bine printr-un gen
de tratament himeric, de congestie,
migrenă, influenza, indigestie,
astm, alergii la fân şi la polen
(ci făr’ de sinapisme, nici poten),
numit placebo, frageda mea trestie
cugetătoare, – în decursul unei
serate,-n beneficiul Semilunei
(sau Crucii) Roşii,-nlănţuiţi în dans,
departe de spitalele-sicrie
pe-a căror firmă s-ar cădea să scrie
regeşte: HONNI SOIT QUI MAL Y PANSE! (sic)
Facebook
WhatsApp
TikTok
