UN ALT REGAL DE POEZIE – Șerban FOARȚĂ – Alte rimelări

În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ…  Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”

Poezii  de  azi

APFEL[+/-BAUM]

 

Am un roşu măr rotund,

gros, – adică,-n graiul,

teutonilor: rot und

groß, umbrind tot Raiul.

 

Tălmăciri

1.

Rainer Maria Rilke

 

CÂNTECUL ORFANEI

 

Sunt un nimic şi-am să rămân nimic.

Să fiu fiinţă, regnu-mi e prea mic;

dar şi crescând, voi fi tot o umilă

făptură… Mame, taţi, fie-vă milă!

Cine m-ar lua în grijă, oare?

M-au secerat ‘nainte să fiu pâine.

E prea devreme, astăzi, să-i fiu folositoare

cuiva, şi prea târziu e mâine.

Nu ies din inu-acestei prea vechi rochii:

veşnică pare a-i fi pânza;

cred că vedea-mă-vor şi ochii 

lui Dumnezeu din ceruri tot într-însa.

Averea-mi e acest lung păr,

podoabă făr’

de-nsemnătate, – dragă, cândva, unui iubit.

Acum, de nimeni nu mai e iubit.

 

2.

CHARLES D’ORLÉANS

Baladă

Aminte când mi-aduc de cea
Din care inima-mi (o rană
Însângerată, azi) făcea
Singura-i Doamnă suverană:
Izvor de încântări şi hrană
Divină, – plâng, iar moartea ei
Mă face-a spune, cu temei:
Această lume este vană.

Despre Elena se spunea
Cum că fusese o icoană
A Vènerei; şi,-asemenea,
Cresida şi Yseult, – în goană
Duse de-aicea, dintr-o toană
A Morţii, însă, toate trei;
Încât mă tem că, vrei, nu vrei,
Această lume este vană.

Căci vrut-a Moartea, şi mai vrea,
Ca una ce-i, mereu, tirană,
Să sece, cât o mai avea
Putere, Dragostea mireană,
De vreme ce, prin neagra-i vrană,
S-au scurs atâtea dulci femei
Fără de care, dragii mei,
Această lume este vană.

Iubire, Moartea cea avană
Te hăituie ca pe mişei;
Iar fără leac în contra ei,
Această lume este vană.

3.

CHARLES D’ORLÉANS

Baladă

Ajuns-a,-n Ţara-Frâncă, veste
Cum că aş fi murit. E drept
Că nu îndurerându-i peste
Poate pre cei ce pe nedrept
Mă duşmănesc. Iar ceilalţi, drept
Iubindu-mă, şi de la sine,
S-ar fi mâhnit să nu mai fiu.
Aflaţi cu toţii de la mine
Că şoricelu-i încă viu.

Har Domnului, nu-mi joacă feste
Nici sănătatea. Şi aştept
Ca pacea (care-n somn lung este,
Pe când războiul e deştept),
Trezindu-se, – inima-n piept
Să ni se veselească,-n fine.
Şi bată-i Domnul şi-al său Fiu
Pe ăi la care nu li-i bine
Că şoricelu-i încă viu.

Aşijderi îs, vă intre-n ţeste,
În faptul Primăverii. Drept
Este că Toamna, într-aceste,
Vine să-şi ceară propriu-i drept;
Dar nu-i deschid, nici nu mă-ndrept
Spre poarta casei ei. Nu-mi vine
Să-l fac să plângă, nici nu ţiu,
Pe clironomul meu. Ce bine
Că şoricelu-i încă viu.

Nu ţineţi doliu după mine;
Veşmântul sur şi postăviu
E-un chilipir şi-o viaţă ţine…
Da, şoricelu-i încă viu.

 

Poezii mai de demult…

1.

O CALE-N DAR

Dacă-am scri cu miez de pâine
fără vină sau prihană,
literele, până mâine,
păsărilor le-ar fi hrană.

Păsărilor, le-ar fi hrană
litera din miez de pâine
fără vină sau prihană, –
dac-am scri de azi pe mâine.

Dac-am scri de azi pe mâine,
fără vină sau prihană,
litera din miez de pâine
le-ar fi păsărilor hrană.

*
Dac-am scri cu pietricele
de culoare gri, ca scrumul,
n-am citi decât în ele,
care ne arată drumul.

Scrisul nostru-ar fi chiar drumul
însemnat cu pietricele
de culoare gri, ca scrumul, –
dacă n-ar fi ca, pe ele,

de culoare gri ca scrumul,
ploaia lungă să le spele,
destrămându-ne tot drumul
presărat cu pietricele.

2.

ZICALA  LA  ZI

Sub luna prea galbenă, lumea
stagnează în blond;
identice, luna şi lumea,
der Mond & le monde!