Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi
1.
Bărbat alb
heterosexual
puțin ciupit
pe obraji de
istorie,
îi aștept
pe mongoli
într-o căsuță de
melc undeva pe
câmpiile
catalaunice.
Roma
stă într-un singur
picior.
Și cât de strâmb
îi șade
pe creștetul capului
coroana făcută
din găinațuri de
vultur!
2.
Mănâncă
ceva ușor,
îi împărtășește
periuței de dinți
gândurile din
dimineața aceasta,
își leagă cravata
și pleacă la
lucru
cu sufletul după el
ca un câine de
companie
proaspăt spălat
și frizat.
3.
La ora asta
orașul e plin
de cutii de conserve
pe patru roți.
Un costum negru
și un alt costum negru
se strâng
prietenește de
mânecă.
Femeile
se întorc de la
lucru.
Dar numai
de la umeri în jos.
Restul e metafizică.
4.
Oamenii
au renunțat
la cuvintele lor
frumoase
și se simt bine așa.
Un job bun
câteva ore de shopping
o partidă de sex
și se simt bine așa.
Oamenii
au renunțat
să mai fie oameni
și se simt
al naibii de bine așa.
5.
Am multă
răbdare
-spune iarba
dintre pietrele
de pavaj –
aștept dacă trebuie
și o mie de ani,
dar în cele din urmă
voi birui.
Eu voi fi atunci
stăpâna pământului,
iar oamenii
or să rătăcească prin mine
ca niște
sărmani viermișori.
Poezii mai de demult…
1.
masa din foișor
La masa din foișor
hazardul ne amestecă
inițialele, face din ele cuvinte,
apoi amestecă bine cuvintele
și face din ele poeme
pe care ioana
și le îndeasă grăbit în sutien
ca pe niște
bilete de dragoste.
La masa din foișor
vorbesc despre regenerare,
cu anca mizumschi,
Îmi ghicesc viitorul
într-un pahar cu funingine.
Viitorul meu e scris
în măruntaiele mele,
așa cum chipurile vechilor împărați
sunt gravate pe reversul monedelor,
Nu mă plâng de nimic.
De șaizeci de ani
fac degeaba
umbră pământului.
Lui șerban axinte
tocmai îi iese
un trandafir roșu din
carotidă.
Își aruncă
ghitara în lună
și începe să urle..
poem despre lună
Caii din telciu
au felul lor propriu de a privi
luna. Încearcă să o
apuce cu dinții lor
galbeni
de insomniaci
înrăiți
și să o țină
sub limbă.
Să o țină toată noaptea
sub limbă
ca pe o roată
putredă de
căruță.
3.
Locuiesc singur,
deoarece
mă tem de microbi.
Sunt mult mai
aseptice
prieteniile pe
facebook.
Când te gândești
ce poate duhni uneori
răsuflarea unui
prieten!
Tălmăciri…
1.
apollinaire
Loreley
Lui Jean Sève
Trăia la Bacharah o vrăjitoare blondă
În jurul ei bărbaţii mureau mureau în rondă
Episcopul chemând-o s-o judece ehei
Se pregătea s-o ierte vrăjit de nurii ei
O Loreley frumoaso cu ochi de pietre rare
Ce magician îţi dete atâta farmec oare
M-am săturat de viaţă mi-s ochi blestemaţi
Toţi cei ce mă priviră căzură fulgeraţi
De flăcări îmi sunt ochii şi nu de pietre rare
Zvârliţi-mă în flăcări să ard pe rug vreau tare
De flăcările tale sunt Loreley topit
Să te condamne altul pe mine m-ai vrăjit
Nu şugui cu mine Înalt Sfinţia Ta
Pe Maica Sfântă roag-o ca moartea să mă ia.
Iubitul meu plecat-a pe Rin într-un caic
Trimite-mă la moarte nu mai iubesc nimic
Mi-e inima străpunsă şi îmi doresc să mor
De m-aş privi în apă ar trebui să mor
Mi-e inima străpunsă de dorul lui nespus
Mi-e inima străpunsă din ziua când s-a dus
Atunci chemă vlădicul trei cavaleri şi spuse
La mănăstire luaţi-o căci minţile i-s duse
Te du nebună Lore cu ochi de nestemate
Vei fi călugăriţă în alb şi negru poate
Şi au purces tuspatru la drum prin vânturi rele
Se tot ruga frumoasa cu ochii plini de stele
Seniori ah daţi-mi voie pe muntele înalt
Să-mi mai privesc odată castelul fermecat
Să mă mai văd odată în Rin pe îndelete
Şi merg apoi la schitul cu văduve şi fete
Pe munte-i bate vântul cosiţa mai dihai
Strigară cavalerii ce faci o Loreley
Zăresc pe Rin o luntre cum trece peste ape
Iubitul meu mă vede mă cheamă mai aproape
Mi-e inima uşure iubitule da vin
Şi Loreley frumoasa se prăbuşeşte-n Rin
Căci şi-a văzut prin valuri acolo în vâltoare
Şi părul blond şi ochii de-a Rinului culoare
2.
rimbaud
Eternitatea
Regasită-i, iată!
Ce? Vecia toată,
Marea-i, ce-a plecat
Cu soarele-odat’.
Suflete de gardă,
Spune aşadar
A nopţii spovadă
Şi-a zilei de jar.
Lasă-ţi dar deoparte
Grijile deşarte;
De-al mulţimii zor
Leapădă-te-n zbor.
Nu-i loc de sperare
Nici de-Orietur;
Ştiinţă şi răbdare,
Curate torturi
Căci din voi înfloare,
Jaruri de satin,
Datoria care
Lesne o plinim.
Regasită-i, iată!
-Ce? – Vecia toată,
Marea, ce-a plecat
Cu soarele-odat’.
3.
rimbaud
Vârsta de aur
Câte-un glas cu vorba-i
Veşnic îngerească
Vrea – de mine vorba-i –
Să mă lămurească.
Întrebări o mie
Ce mi te-au robit
Duc doar la beţie
Şi la bolunzit
Vesel şi uşor e
Să tot cânţi aşa;
Sunt doar unde, flore
Şi sunt stirpea ta.
Cântu-i se aude:
-Vesel şi uşor,
Lesne de văzut e –
Cânt cu ea în cor
Vesel şi uşor e
Să tot cânţi aşa;
Sunt doar unde, flore
Şi sunt stirpea ta.
Încă-un glas cu vorba-i
-Iarăşi îngerească-
Vrea – de mine vorba-i –
Să mă lămurească.
Şi-o dă-n cânt pe dată,
Asudând puţin,
Cam nemţeşte, iată,
Dar focos, deplin.
Lumea-i vicioasă:
Şi-asta îţi căşună!
Focului îţi lasă
Neagra infortună.
Mândru e castelul!
Soarta-ţi este clară!
Din ce veac vii oare,
Fire princiară
De frăţân mai mare? etc…
Cânt şi eu în cor:
Mii de voci-surori
Dar nu oarecare
Îmi dau slava lor
Plină de pudoare.