În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Poezii de azi
1.
RUSALII
ogoare-asupră-ți Sfântul Duh,
cu-àripi de înger fără trup,
ca o adiere din văzduh.
Pogoare-asupră-ți Sfântul Duh, –
àripi de înger fără trup.
Asupră-ți Duhul Sfânt coboare
în chipul unei limbi de foc,
sau mângâios precum o boare.
Asupră-ți Duhul Sfânt coboare
când vrea,-n tot ceasu,-n orice loc.
Căci într-o moartă, astăzi, limbă,
unde vrea suflă,-ntru tumult, –
sau, împrejuru-ţi, blând, se plimbă;
căci spune-se, în vechea limbă,
că „Spiritus flat ubi vult”.
„Flat ubi vult…” – nu doar cu nimb
înconjurând, de aur, graiul
acesta, strămutat, din Limb,
acolo unde-ncepe Raiul
ceresc, de dincolo de timp.
Tălmăciri
1.
Rainer Maria Rilke
CEA CARE ORBEŞTE
Stătea la ceai cu ceilalţi. La-nceput,
mi s-a părut că ceaşca, nu de ansă
o ţine. A surâs, apoi, ca-n transă,
iar zâmbetu-i durea. Au început,
apoi (după ce blondul ceai din ceşti a
fost, în sfârşit, băut), să se preumble
vorbind, râzând, prin casă. Ca-n penumbre
călca, timid urmându-i pe aceştia,
şi parcă pe furiş, cum una care
urmà, în faţa tuturor, să cânte;
ca pe un iaz, luminile răsfrânte
jucau în ochii ei cu ape clare,
inveselindu-i. Vrând să nu doboare
nimic, ca printre stavili mari păşea,
pe care depăşindu-le, părea
că nu va să mai umble, ci să zboare.
2.
Rainer Maria Rilke
CÂNTECUL ORBULUI
Sunt orb, iar pentru lumea din afară,
asta-i de neiertat: sunt o povară,
iar mie-mi sunt un greu chin zilnic.
Pun cenuşia-mi mână pe braţul cenuşiu
al câte-unei femei şi tot ce ştiu
e că ea-mi este călăuz prin golul silnic.
Auzi, când umbli slobod, şi-alte voci
decât a rocii gri căzând pe roci,
dar nu-i aşa, – şi, fără să mă rogi,
îţi spun că, de trăit, doar eu
trăiesc şi am în mine
un strigăt lung, prelung şi greu, –
nu ştiu: din inimă, din măruntaie,-mi vine?
Cunoaşteţi cântecele? Dacă da, în alt
ton decât mine le cântaţi, – căci vouă
vă umple-odaia soarele înalt,
spre dimineaţă, cu-o lumină nouă.
Şi, unu-n faţa celuilalt,
vă-ngăduiţi ca nişte semeni. Pace vouă!
3.
Rainer Maria Rilke
CÂNTECUL IDIOTULUI
Ei nu mă-mpiedică să plec. Ei zic
că nu se poate întâmpla nimic.
Ce bine.
Nu poate să se-ntâmple nimic rău.
Totul purcede şi se-avântă-n jurul Său,
în jurul Duhului, al Sfântului Duh, – zău!
Ce bine.
Nu trebuie să credem că primejdia
ne paşte tot mereu pe noi aceştia.
Şi-apoi mai e şi sângele din vine.
Cu sângele e cel mai greu, el este greu,
şi, uneori, că nu mai pot, cred eu.
Ce bine.
O, mingea după care sărim, sprinteni,
e roşie, e rotundă cum e un „pretutindeni”.
Ce bine c-ai creat aşa un ghem.
Binele vine, oare, dacă-l chem?
Ci toate astea se petrec curios,
cu drag se-mbină, dezbinându-se furios:
e şi duios, e şi puţin dubios.
Ce bine.
Poezii mai de demult…
1.
CATREN
Nu fur, nu mint,
nu beau furmint;
doar la Carrefour,
ce nu car, fur.
(F)RONDEL
În căsuţele din cuburi
locuite de păpuşi,
îs de toate, chiar şi tuburi
de neon, dar nu sunt uşi,
pentru că nu-s holţşuruburi
şi nici meşteri lăcătuşi
în căsuţele din cuburi,
locuite de păpuşi.
Noi, cu ele,-am bea prin cluburi,
dacă şi-ar ieşi (dar nu-şi!)
din rigidele calupuri
sau din, cel puţin, mănuşi, –
în căsuţele din cuburi.
Facebook
WhatsApp
TikTok
