În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Tălmăciri
1.
William Shakespeare
[Un cântec al Opheliei]
Pre Sfântu’ Valentin, de az’,
L-adăst, în zori, să vină:
Să-ţi stau, fecioară, în pervaz,
Fiindu-ţi Valentină.
Te scoli şi, scumpe,-mbraci cămeşi,
Ca să-i treci pragul, iată;
Şi fată eşti, – dar n-ai să ieşi,
Din încăpere, fată.
Pre sfinţii ăi din călindar,
Băieţii-aşa-s, cu toţii, –
Orice mustrare e-n zadar:
Hoţi din născare-s hoţii.
Tu spui: „Vorbeai de nuntă, vai,
Cât nu mă dasem ţie!”
Iar el: „De nu mi te dădeai,
Acum mi-erai soţie.”
Poezii mai de demult…
1.
PREAMBUL (la o antologie proprie de scrieri în versuri hugoliene]
„Hugo, c’est un fou qui
se croyait Victor Hugo.”
(JEAN COCTEAU)
Se-ngână ziua cu tenebra
într-un amestec sur sau crem;
pe după gratii, numai zebra
cal alb se face (nu în Brehm!). –
Poţi să transcrii, oricând, dintr-unul
sau altul, fără indigo:
Victor Hugo era nebunul
ce se credea Victor Hugo!
Când odaliscelor, vertebra
în plus, le-o mângâia,-n harem,
ca Ingres; sau bruscà algebra
vocabulelor, în poem;
când prefera, la şah, Nebunul,
la cărţi, pe Doamna de Caro, –
Victor Hugo era nebunul
ce se credea Victor Hugo!
Puţini n-au delirat în febra
hugofobiei cu sistem;
cutare l-a numit „funebra
prăjină verde”! Vrem, nu vrem,
mai toţi băieţii-au pus furtunul
pe dânsul, – care, dincotro…
Victor Hugo era nebunul
ce se credea Victor Hugo!
Pamflete (să le strângi cu grebla
ca, toamna, frunzele), extrem
de nostime, s-au scris la Puebla,
ca şi la Slatina, – mă tem
că cel mai bine-a dat cu tunul
Ionescu, alias Ionesco.
Victor Hugo era nebunul
ce se credea Victor Hugo!
Pereţii coşcovesc de lepra
ofenselor, dar nu prea gem
de-ocări sublime, – cum celebra
„bête comme l’Himalaya”; item
„hélas!”-ul vrednic de, doar, unul
din barzii galici… Apropo:
Victor Hugo era nebunul
ce se credea Victor Hugo!
Închinare
Mai află, Prinţe, că şogunul
e zero fără mikado…
Victor Hugo era nebunul
ce se credea Victor Hugo!
[2 februarie 2002]
2.
AD USO DI FUMO
O dată pe an sau de două
ţigara sau gura-mi fumândă
binevoieşte să toarcă
fumul în formă de cerc:
alt nimb în dispersie o nouă
aură-albastru-afumândă
ce are ‘ntr-o zi să se-ntoarcă –
numai cât eu nu încerc
cât (ţuguiate-amândouă)
buzele mele la pândă
nu se sfărâmă să-i stoarcă
fumului magicul cerc:
o fără de verde nici rouă
eflorescenţă plăpândă
binevoind să mi-o-(n)toarcă
fumul atunci când nu-ncerc –
o dată pe an sau de două…
3.
[PRINȚESA DE ] Pârtzsec
Mereu crispată şi frigidă.
Dreaptă ca I-ul şi rigidă
cum e justiţia: nici oleacă
mai suplă şi mai tandră. Seacă.
Sare din pat de cum se crapă
de zi; mănâncă şi bea (apă)
la ore fixe; nu admite
nicio-ntârziere, nu permite
nicio abatere, — darmite
vreo fantezie, vreo tacla;
urăşte,-oriunde s-ar afla,
cel mai mic zgomot. Tot funebre
i-s gusturile: roiuri negre
de fluturi creşte, — pe când bunii
(şi singurii, adaugă unii)
amici ai ei îs gărgăunii.
Cred că purta-va şi postum
acelaşi ponosit costum.
Nu a mai râs de când, pe sponci
râzând, prea-ţeapănul ei conci
se desfăcuse şi chiar jupa
se ridicase mai deasupra
de glezne. (Fustă-pantalon
poartă de-atunci.) Aceasta-i zâna
căreia jalnicul baron
de Inimă-Albastră-i ceru mâna
într-un târziu…
Facebook
WhatsApp
TikTok
