TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Era o crîșmă ordinară la parterul clădirii din Podu Roș. D-na Brehuiescu, o profesoară de chimie tare comică, cînd nu învățam ne prezicea un viitor la BPR – „Bodega Podu Roș”, unde mergeau ultimii bețivani, cei mai soioși. Ooo, nici nu se punea problema ca noi, elevii, să mergem la bodega aceea sau la oricare alt restaurant. Mi-am dat întîlnire acum cîțiva ani cu cineva la „Karin”, restaurantul aflat în apropiere, peste Bahlui. Cînd am ajuns acolo, nu găseam locuri, era plin de liceeni (probabil de la „Racoviță”, liceul meu) Așa ceva era imposibil la „Bodega Podu Roș”. Nici nu ne trecea prin cap nouă, liceenilor de atunci, să mergem la crîșme. Deh, se schimbă lumea și morala deodată cu vremurile. Cînd eram în clasa a XII-a, mama a tras concluzia că trebuie să învăț mai mult pentru facultate, iar făcînd naveta la Tomești, nu aveam timp – îmi trebuie o gazdă. Am găsit-o după un anunț agramat, scris cu litere strîmbe, lipit pe un zid. Familia Stamate stătea undeva pe Splai Bahlui, aproape de Podul de lemn. De la început doamna Stamate, o grăsană astmatică, ne-a spus să știm: are probleme cu bărbatu-său bețiv. Nu știu de ce, dar mama a acceptat gazda și așa. Probleme am avut, dar nu din partea lui nea Stamate, care bea toată ziulica la Bodega Podu Roș și venea seara și se culca beat, ci din partea doamnei Stamate și a noră-sii, care trăncăneau toată ziulica, eu neputînd să învăț. Și aburii aceia din bucătărie, nudurile unui fiu „pictor”(pe care nu l-am văzut niciodată, locuia în altă parte) pe toți pereții, care erau artă cum eu eram papa de la Roma: niște mizerii scabroase de-a dreptul, veșnicul radio deschis de dimineața pînă seara… Nea Stamate cel puțin era simpatic, vesel și „parfumat, dar nu mort beat”, cum cîntă Fărămiță. Într-o seară m-a luat la o parte să discute cu mine. Deși eram numai licean, aveam ceva glagorie în cap: i-am ascultat poliloghiile, dar nu l-am încurajat, nu participam la discuție, pînă ce nea Stamate a tăiat aerul cu mîna plictisit: „Hai, lasă-mă! Te văd eu – nu ești de-al meu!” Și de-atunci m-a lăsat în pace. Se trezea pe la 10 dimineața a doua zi și dispărea de acasă, mergînd împuns drept la bodega cu pricina. Seara venea iarăși beat, eterna reîntoarcere, cum ar veni! După nici o lună n-am mai rezistat și am părăsit gazda.

 

Clădirea rezistă și azi. Prin 90 exista aici un restaurant întruchipînd o corabie : mai spilcuit, cu chelneri costumați în pirați. Se numea Barbarossa, pe patron, am aflat, îl chema Liviu Țigănașu. Am fost de vreo două ori la Barbarossa (sau BarbRossa scria pe firmă?) cu amici liberali – aici se adunau tinerii liberali. Își făceau veacul pe acolo în anii aceia romantici. Pe atunci băieți și fete laolaltă învățau să bea votcă „săniuța” la cutiuțe mici numite „biscuiți”, li se mai spunea și „motorola”, după numele celebrelor talkie walkie, aveau un pai atașat ca o antenă; apoi alte băuturi contrafăcute din anii aceia, „scandic”-ul în cutiuțe alb-albăstrii, făcute în micul imperiu antreprenorial al fraților Micula – ziși și Chemical Brothers. Cîți ficați nu au mîncat aceste zemuri cu arome incerte pe timpul „capitalismului sălbatic”! Dar nu la Barbarossa, unde nu se serveau băuturi ieftine și contrafăcute! Asta pentru că… patronului  nu-i plăceau betivii și altă făină se măcina la moara noului local, care nu mai amintea deloc de fosta speluncă BPR. În spatele clădirii de care facem vorbire, să amintim și aceasta, la blocul turn, era în anii ceaușeștini o cofetarie/bar „La cocoțata”, iar mai încolo era berăria numită de clienții asidui „La vraja Bahluiului”. Pe urmă au zugrăvit clădirea, iar pereții parterului i-au acoperit cu tot felul de panouri colorate în galben și albastru, culorile peneliste, ca un fel de butaforie la teatru, ca să acoperea mizeria și ramoleala construcției, probabil. Aici s-a uitat definitiv de nea Stamate și tutti quanti. Astăzi este sediul PNL. Am revăzut-o zilele trecute. Cerul de ianuarie părea mai scund deasupra acestei clădiri, un cer brăzdat de nori plumburii, încărcat de ceața fumurie a Bahluiului din apropiere. Un vîntișor nepotolit sufla hîrtii ca niște porumbei artificiali peste sufletul clădirii ucis de zgomotul traficului contemporan.

 

În Podu Roș… Pe aici pe aproape ne trimitea directorul Agachi pe noi, băieții netunși, să ne tundem la o frizerie. Cînd voiam să-l șmecherim și spuneam că n-avem bani, scotea bani din buzunar și ne dădea să mergem să ne țăcăne plăcut pe la urechi o doamnă scundă, aproape de pensie, dar care părea mult mai tînără. N-aveam încotro, ne tundeam și a doua zi îi aduceam banii. Era o frizerie, care este și acum, pe strada care merge spre cartierul Cantemir, la parterul blocului mare și lung de pe stînga cum te duci, aproape de colț. Mă bucuram întotdeauna cînd se întîmpla că îmi venea rîndul la doamna frizeriță în vîrstă, bine conservată și mereu zîmbitoare. Bineînțeles, nu vorbea cu noi, niște puștani. Dar îmi plăcea să-i aud „țac-țac”-ul foarfecelui pe la urechi și să-i văd zîmbetul cînd îmi trecea prin față, căci era scundă, cum ziceam, și fața ei, cînd se afla în picioare, era în dreptul feței mele stînd pe scaun. Odată, un bărbat mai trecut i-a spus micuței și frumoasei frizerițe: „Sărumîna, doamnă, vă știu de o viață și arătați la fel – tot frumoasă”. Se vedea după zîmbetele ei zîmbetissime că au mîngîiat-o la inimă vorbele acelea.

 

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…

 

Distribuie:
corneliu radupopa USRPLUS

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro