S-a născut la 19 martie 1918 la Moroieni, unde a și urmat cursurile școlii primare împreună cu părinții săi Ion și Ecaterina Ciorănescu, iar ulterior a absolvit liceul Sfântul Sava din București. Apoi a urmat Facultatea de Drept din București, reușind în 1941 să o finalizeze și obținând licența în științe politico-economice, și ulterior profesând ca avocat până în 1949 în cadrul Baroului din București. În această perioadă a reușit să obțină și un doctorat în Științe Politice la Universitatea din Cluj în 1946, cu o teză a cărei temă poate suscita interes și astăzi: „Românii și ideea federalistă”, lucrare ce a reușit să fie cunoscută publicului prin publicarea târzie a acesteia în 1996 la Editura Enciclopedică, datorită strădaniei cercetătoarei Georgeta Filitti.
De asemenea, tot în 1946, George Ciorănescu a obținut din partea Academiei Române bursa de studii juridice „Gusti”, datorită căreia a reușit să-și ia licența în filosofie la Universitatea din București un an mai târziu, când a și profesat ca asistent de economie politică din cadrul Școlii Politehnice din București.
Datorită introducerii „reformei” în învățământ în anul 1948 de către comuniști, George Ciorănescu a luat decizia să părăsească România, stabilindu-se la Paris, unde, începând cu anul 1949 a devenit diplomat al Institutului de Înalte Studii Internaționale. Pornind de la subiectul tezei de doctorat obținute la Cluj în 1946, George Ciorănescu a devenit treptat un pionier al ideii de integrare și construcție a unei Europe democrate și creștine, susținând ideea făuririi unei Europe unite în care fiecare stat să-și poată hotărî singure soarta. În plus, în 1948, împreună cu francezul Robert Bichet a întemeiat Organizația Federalistă „Nouvelles Equipes Internationales”, transformată ulterior în „Union Internationale des Democrates Chretiens”. Fiind membru în cadrul organizației, în cadrul colectivului de redactare a doctrinei democrat creștine, George Ciorănescu a prezentat în 1952 „Raportul general asupra situației creștinilor din Europa de Est”, iar doi ani mai târziu devenea deputat în primul Parlament European. În noua calitate, George Ciorănescu a prezentat în 1955 în plenul Parlamentului European, un amplu și detaliat raport privind „chestiunea tinerilor din Europa Centrală și orientală aflați sub opresiunea comunistă”.
George Ciorănescu la Paris (1953)
Aflat în exil, George Ciorănescu, care nu a mai apucat să se întoarcă vreodată în România, era mereu cu gândul la casa părintească de la Moroieni: „De câte ori din agonia pariziană, mă gândeam să mă întorc acasă, gândul mă purta întotdeauna la casa de la Moroieni…am să vin într-o zi pe furiș să nu mă vadă nimeni”. După 28 februarie 1949, când comuniștii au confiscat casa familiei din Moroieni, George Ciorănescu avea un regret enorm, pentru pierderea casei părintești, despre care, avea să noteze ulterior într-un Jurnal, informații deosebit de prețioase, memoriile fiindu-i publicate în 2003, într-un volum intitulat „Pagini de Jurnal. Portrete”, la Editura Institutului Cultural Român, sub îngrijirea doamnei Crisula Ștefănescu. Iată ce nota George Ciorănescu în acest Jurnal, despre casa părintească din Moroieni: „Casa bătrânească avea un parter în piatră de cincizeci cm grosime, cu un etaj în paiantă înconjurat pe două laturi de un balcon lung de lemn, sprijinit în ultimul timp, în colțul șubrezit dinspre drum, de un stâlp de brad cenușiu. Pe al doilea balcon de la pod, acoperit de un fronton triunghiular de lemn, se înfruntau doi balauri traforați și pictați de tatăl meu”.
Aflat în exil, George Ciorănescu a susținut vehement cauza românismului și integrarea acestuia în cadrul valorilor democrației occidentale, de la microfonul postului de radio „Europa Liberă”, în cadrul căruia a activat timp de zece ani ca redactor și cercetător în probleme de istorie (1955-1965), iar ulterior ca director adjunct al Departamentului Românesc (1965-1970). De-a lungul timpului, una din principalele probleme susținute și dezbătute atât la Europa Liberă, cât și la BBC, sub forma a 48 de articole și interviuri, mesaje și discursuri susținute în diferite ocazii, este cea legată de Basarabia. Toate studiile au fost reunite sub forma unei lucrări intitulate „Basarabia, Disputed Land Between Est an Vest”, apărută în 1985 la München, cu sprijinul Institutului de Cercetări al Europei Libere, tradusă ulterior și publicată în limba română în 1993 la Editura Fundației Culturale Române, în care sunt descrise magistral relațiile conflictuale între Rusia și România, între Est și Vest, între Orient și Occident, dispute desfășurate de-a lungul a 70 de ani zbuciumați.
În același timp, George Ciorănescu si-a concentrat preocupările științifice și asupra chestiunii Transilvaniei, a Bucovinei de Nord, a Republicii Moldovenești, a relațiilor anglo-române, americano-engleze și ruso-române, toate acestea fiind susținute și în cadrul Parlamentului Europei, unde a făcut cel mai eficient lobby pentru cauza României și scoaterea acesteia din rândul statelor de dincolo de Cortina de Fier. Pasiunea sa pentru istoria României s-a materializat prin realizarea biografiilor unora dintre cele mai mari personaltăți care au deținut funcții de stat: Constantin Argetoianu, Ion Brătianu, I. C. Brătianu, Constantin I. C. Brătianu, Gheorghe Brătianu, Armand Călinescu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Nicolae Filipescu, Spiru Haret, Ion Heliade Rădulescu, Nae Ionescu, Take Ionescu, Mihail Kogălniceanu, C. A. Rosetti și Gheorghe Tătărăscu.
George Ciorănescu (1918-1993)
George Ciorănescu s-a stins din viață la 6 februarie 1993 la München, lăsând posterității o adevărată zestre a românismului, activitatea sa cuprinzând o paletă largă de calități intelectuale excepționale cu care a fost înzestrat, de la cea de traducător pasionat și poet, la cea de critic și istoric literar, jurist, politolog și istoric. Mai trebuie menționat și faptul că George Ciorănescu a fost membru fondator al Fundației Regale Carol I de la Paris, precum și al Cenaclului și revistei Apoziția, în jurul căreia a reunit la München cele mai de seamă personalități ale exilului românesc timp de două decenii: Petre Sergescu, fost rector al Politehnicii din București, primul președinte al Fundației Regale Carol I; Theodor Cazaban, secretarul Fundației Regale Carol I; Virgil Veniamin, ultimul președinte al Fundației; Victor Buescu, profesor universitar la Lisabona și consilier al Institutului Universitar Carol I; Crisula Ștefănescu, una dintre cele mai devotate apărătoare și prețuitoare a moștenirii culturale lăsate de cei doi cărturari Alexandru și George Ciorănescu.
Facebook
WhatsApp
TikTok
