„Să plimbe o fată cu mașina? Nici vorbă! El nu cunoscuse prea bine nici camioanele, numai platformele cu care mersese la practica agricolă din colhozuri” – Alexandr Soljenițîn
Ia-mă de mână! i-a spus ea. Ușor, nu ca pe lopată… Dar ea nu știa că el fusese la Canal. Spintecase Dobrogea cu lopata din 49 până în 55. Nu, nu vreau să ies cu tine în oraș! Ți-am mai spus, de ce mă tot întrebi asta? spunea ea vădit iritată. Dar el, calm, îi răspundea: Eheee, au fost oameni care de 30 de ori într-o zi trebuiau să răspundă la aceeași întrebare… Numele, prenumele, articolul în baza căruia a fost condamnat, pedeapsa primită.
De unde vii la ora asta?
De la Lubianka! (cea mai mare închisoare comunistă din Moscova).
Care Bianca? Porcule!
Văzând că în toată casa nu era nicio poză cu ei doi, ea a intrat imediat în alertă. Unde sunt pozele cu noi? De ce nu ai niciuna măcăr pe perete sau pe birou? Ca să nu vadă Ea! Cum? Te vizitează altă femeie și ai tupeul să mi-o spui așa pur și simplu? Nesimțitule!
Liniștește-te! Ea e Securitatea și a decretat: „NUMAI STALIN PE PERETE!” Așa că taci din gură! Vrei să ajung la Gherla?
Gândul la ea îi dădea putere. Era singurul lucru de care se agăța când era mutat dintr-o închisoare în alta și dintr-un lagăr în altul. Asta până a ajuns la Kolîma. Acolo nu a mai putut să se gândească la ea. Pentru că pe ger nu poți gândi, gerul te privează de gânduri, iar la Kolîma era atât de frig încât îngheța scuipatu-n zbor.
În anii 50 majoritatea femeilor din București și din județele învecinate cu capitala își dădeau întâlnire la Jilava. Erau conștiente că, acolo, în fața porții de tablă, de-asupra cu sârmă ghimpată, aveau să își vadă, înainte să plece un convoi spre marile temnițe Aiud, Gherla, Sighet, Pitești, poate pentru ultima dată, iubiții sau soții în viață. La aniversările zilelor lor de naștere, luptătorii anticomuniști și-ar fi putut ura unul altuia: La mulți ani, frate! Și să nu execuți niciunul din ei!
Tot ceea ce am relatat mai sus nu se bazează pe fapte concrete, ci pe dorința mea de a intui tainele scelerate ale comunismului. Chiar dacă aceste scene nu s-au întâmplat la propriu, în contextul ocupării Europei de Est de către regimul comunist, acestea ar fi fost posibile oricând. Și pentru a înțelege că intuiția mea nu e străină de felul în care vedeau și gândeau situația oamenii care au simțit pe trupurile și sufletelor lor oroarea comunistă, vă redau la sfârșit o altă scenă de dragoste, relatată de Ramona Georgescu Bârlad (Simionescu), soție de deținut, care la rândul ei a fost închisă fără sentință, timp de un an la Jilava.
Am fost hăituită! După ce l-au arestat pe soțul meu m-au dat afară de la serviciu. Mi-am găsit alt serviciu, după o lună… afară. Alt serviciu, iar concediată. M-am mutat în alt județ. Aceeași situație. Stăteam un pic, concediată. Lumea mă întreba dacă sunt căsătorită. Le-am spus că am fost, dar m-a părăsit pentru alta. Eram părăsită, numai că el mă părăsise pentru Jilava, pentru Gherla sau mai știu eu pe unde l-a aruncat Securitatea.
Facebook
WhatsApp
TikTok
