TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Biserica nu își aduce aminte

Astăzi, în cadrul buletinelor de știri, vom vedea imagini cu coloane de mașini care circulă bară la bară pe drumurile patriei, mergând spre destinațiile de relaxare. Valea Prahovei, Vama Veche și alte locuri de pe litoral, etc… Aceste deplasări sunt înlesnite de „weekendul prelungit” ca urmare a sărbătoririi Rusaliilor, adică Praznicul Pogărârii Sfântului Duh. Pentru acest „weekend prelungit” oamenii se pregătesc minuțios. Rezervări, provizii, baterii auxiliare pentru telefon… Azi, dacă nu postezi imagini din concediu, călătoria nu are niciun farmec, își pierde valoarea. Pare că oamenii nu mai pleacă în concediu pentru odihnă și relaxare ci pentru a arăta celorlalți că au plecat în concediu, la munte, la mare, la piramide, la Colosseum, la Versailles, la Luvru…

Din întregul areal al destinațiilor vizitate de oameni în acest weekend în general și în special astăzi, lipsește una. Cimitirul… Știu, la prima vedere, pentru unii sună macabru, înfricoșător, paradoxal. Atât de adânc s-a împământenit expresia „a trecut în neființă”, încât, azi, pare de neînțeles faptul că această sâmbătă este ziua pomenirii celor adormiți. Opinia publică nu o înțelege, nu-i înțelege rostul, pentru că opinia publică nu înțelege verbul „a pomeni”, ea, cel mult, comemorează din când în când, oameni mari, la zile mari. Dar iată că în această negură izvorâtă din bezna comunistă, stă stâlpul și temelia adevărului, Biserica, și vine și ne învață valoarea și importanța verbului „a pomeni”. De aceea am spus că Biserica nu își aduce aminte, pentru că Biserica nu uită. Ceea ce noi ar trebui să facem astăzi prin deplasarea la cimitir, la mormintele celor adormiți din neamul nostru, Biserica face în fiecare zi. Biserica nu comemorează, Biserica pomenește. În Biserică niciun om nu este uitat: „Pe cei adormiți din neamurile noastre, strămoși, moși, părinți, fii și fiice, soți și soții să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăția Sa.” Așa mărturisește preotul la fiecare Sfântă Liturghie… Iată lecția pe care Biserica o predă omenirii! Nu lecția aducerii aminte, ci lecția neuitării! E o lecție grea, mai ales astăzi, în așa numitul secol al vitezei, când oamenii tind să privească doar înainte lăsând orice altceva în urmă. Biserica nu lasă pe nimeni în urmă, de aceea prin această sâmbătă a pomenirii celor adormiți încearcă să ne învețe că noi nu suntem rupți de generațiile trecute ci suntem într-o continuă comuniune cu ele.

Doar în Biserică omul este prețuit, cinstit și pomenit de la începuturi, adică de la concepere și până în veșnicie. Biserica nefiind o instituție se ridică deasupra tuturor instituțiilor și organizațiilor de binefacere. Aceasta s-a văzut mai ales în zilele noastre, acum, în acest context pandemic. În timp ce pe toate canalele posibile de comunicare ni se transmitea „numărul decedaților ca urmare a infectării cu covid”, Biserica a fost singura care întreba: „Cum îi chema?”, dovadă clară, încă o dată, că Biserica nu lasă pe nimeni în urmă. În timp ce pentru instituții, organizații și ministere, oamenii erau reduși la un număr, Biserica i-a primit, îi primește și ne primește pe fiecare în parte, pe nume. Biserica nu este instituție ci trupul Dumnezeului-Om, Iisus Hristos, de aceea poartă grijă de existența omului atât în timp ce omul este în viață, cât și în timpul în care este în mormânt.

Să luăm aminte la lecția neuitării pe care Biserica ne-o predă și azi, plecați sau nu în concediu, să îi pomenim în biserică și în cimitire pe cei din neamurile noastre care sunt plecați în veșnicie. Nicio comemorare nu poate înlocui vreodată pomenirea numelui unui om săvârșită în biserică. Întemeiată fiind pe Sărbătoarea Vieții – Învierea Dumnezeului-Om, Iisus Hristos -, Biserica este singura care a câștigat bătălia cu memoria pentru că Biserica nu își aduce aminte, Biserica pur și simplu nu uită.

Cosmin BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.

 

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro