ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Tablagiul și Robocop

    Acum ceva ani am avut o dispută cu un amic din alt județ cu privire la statutul și comportamentul polițistului. Acest amic, polițist fiind și cunoscând bine din interior lucrurile, îmi vorbea despre devierile și lucrurile mai puțin bune din Poliția Română ca fiind „cazuri izolate”. Poliția Română nu este rea, coruptă, grupare mafiotă legală, plină de imbecili, prietenă la cataramă cu infractorii grei și mielușea cu aceștia, iar cu omul de rând ar fi fost dragonul care scuipă foc și respectă la literă codurile juridice etc. Există doar cazuri izolate care ne-ar duce cu gândul la aceste etichetări care, desigur, sunt exagerate și răutăcioase… 

    Mi-am propus de atunci să inventariez aceste „cazuri izolate”. Deja am adunat o grămăjoară impresionantă de astfel de cazuri izolate. Poliția română, care s-ar fi vrut a fi un fel de Robocop al ordinii publice, nu pare a fi altceva decât un imens cimitir plin de tablagii ruginiți. Dacă ar reveni amicul polițist să îmi spună cât de greu luptă pentru a fi ordine și securitate publică, îndepărtând infractorii și escrocii, i-aș râde în nas și i-aș trânti dosarul cu cazuri izolate care nu mai constituie fire de nisip răspândite pe câmp, ci o dună întreagă, neputând să-i fixezi o limită, de unde începe și unde se sfârșește. 

    Știu că există mulți naivi și idealiști în lumea asta care să creadă acum că exagerez. Faptele contrazic acest lucru. 

    Ah, știu și că există mulți realiști care îmi vor spune că mai bine tăceam, că nu era cazul să scriu despre asta. Nu-i așa că este minunat? Din moment ce există tablagii-jurnaliști, tablagii-avocați, tablagii-profesori, tablagii-directori, tablagii-șoferi de taxi, tablagii la colț de stradă, tablagii-securiști, tablagii-experți financiari, tablagii care nu intră pe teritoriul infractorilor de frică sau să nu deranjeze concurența, tablagii care execută pe loc dacă te parchezi la limită într-un oraș unde nu ai unde să te parchezi, tablagii care iau mită, tablagii care dau mită, tablagii care abia vorbesc într-o română aproximativă, dar care doresc să devină profesori respectabili, tablagii care vânează ascunși în tufișuri, tablagii care nu văd hoții, tablagii care sunt zmei cu bătrânele care vând pătrunjel la colț de stradă, tablagii care fac bairamuri cu maneliștii și interlopii, tablagii care tutuiesc pe toți, tablagii care ies la pensie la vârste fragede, iar apoi vor să intre în mediul academic din plictis, tablagii care toarnă, tablagii care uneltesc, tablagii care trag sforile pentru a-și pune pupilele și pupilii în posturi bune, dând deoparte pe cei competenți, tablagii care amenință, tablagii care sparg geamuri ca să inducă frică, tablagii care amenință cu moartea, la intimidare, tablagii care te pot pândi – la ordin – pentru „a-ți găsi ceva”, tablagii care respectă ordinul orbește și se mândresc cu asta, fiind „profesioniști” desăvârșiți pentru asta, chiar dacă este strigător la cer acel ordin, tablagii care se organizează în ierarhii mafiote pentru a împărți banii din escrocherii sau șantaj, tablagii care bat manifestanți cu o plăcere deosebită, ascunzându-se și dormind bine pe pernă că „și-au făcut datoria, respectând ordinul”, tablagii care pot fi angajați pentru a „căuta în trecutul cuiva” pentru a vinde informațiile celor interesați, iar ei se numesc în acest caz „detectivi particulari”, tablagii care se cred extrem de inteligenți și deasupra tuturor categoriilor sociale, privind pe toți și toate de sus, tablagii care habar nu au ce este aceea să fii om, tablagii brute, tablagii miștocari, tablagii care fluieră domnișoarele pe stradă, făcând glume deocheate, tablagii răzbunători când îi filmezi că se parchează pe trecerea de pietoni, tablagii care vorbesc continuu la telefonul mobil când conduc (observați câți șoferi ai mașinilor de poliție fac asta), iar dacă le atragi atenția „îți găsesc ei ceva” ca să te amendeze, tablagii care respectă și admiră marii infractori, tablagii cu studii medii care se comportă ca și cum ar avea doctorate, tablagii cu studii superioare care se declară neputincioși în fața valului de infractori, tablagii care nu fac nimic pentru a rezolva un caz dacă acest lucru nu le aduce un beneficiu oarecare, dar care se năpustesc precum corbii pe cei care fură o prună dintr-un supermarket, tablagii care se cred Robocop și de aici iese ceva penibil și, în fine, tablagii care sunt mândri că sunt… tablagii! 

     

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media