TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Jurnalismul fără jurnaliști

            Chiar dacă sunt aproape obligat să consult zilnic informațiile care apar în Mass-Media, mă uit rar în mod sistematic la canalele de știri (TV). Dar am avut acum o perioadă de vreo lună în care le-am devorat pe toate – naționale și internaționale. Concluzia este extrem de tristă. Mă întreb chiar ce ar mai fi rămas bun în lumea asta?! Politica este pulbere, cercetarea științifică este la pământ, educația este ștearsă de pe masa de joc, marile realizări tehnice românești sunt pe mâna unor Dorei, medicina se zbate între leacurile băbești și neputințe ușor sau greu de înțeles… În plus, văd că și jurnalismul s-a prăbușit. După ce am obosit privind la subiectele dezbătute, apocaliptice de dimineața până seara, am început să ignor conținutul și să privesc la „profesionalismul” jurnaliștilor. Am să iau în calcul aici doar posturile de știri TV. Ce am observat?

            În primul rând bulibășeala! Ecranul de televizor s-a transformat într-o bandă desenată. Are până la zece căsuțe în care stau vorbitorii. Unul privește pe telefon, altul se vede că vorbește cu cineva din cameră, altul este complet indiferent – după chip – la ce se discută, devine atent doar dacă este întrebat ceva, și atunci se expune cât poate el de savant, dar nespunând mare lucru în esență. Burtierele sunt pline de tot felul de informații care nu mai încap nici în mintea telespectatorului, nici în mintea jurnaliștilor. O armată de oameni te informează cu orice. Or, acest lucru nu mai este și nu mai ține de jurnalism. Este o imensă șezătoare, sau ședință de bârfă și doar atât. Știrile sau informațiile cu adevărat esențiale sunt înlocuite cu bârfe și numai bârfe. Esența bârfei este să fie făcută cât mai deșănțat, paralel sau nu cu realitatea, nu contează, și pe un ton de țață. Efectele bârfei? Un fel de descărcare sufletească socială fără nicio umbră de trecere la acțiune. Curva satului este bălăcărită în fel și chip, dar când apare în emisiune – deci devine prezentă – se trece la „sărut mâna!” Apoi, în al doilea rând, moderatorii sau creatorii de emisiuni televizate – pe teme politice, economice, sociale sau mai știu eu de care – sunt aterizați acolo de nu se știe unde. Câteva portrete: există doi care se susțin unul pe altul la B1. Unul vorbește continuu, cu un ton pițigăiat, strident și deranjant, fără pauze între fraze. Este un logoreic pur-sânge. Nu îl poți urmări prea mult că amestecă lucruri grave cu bășcălii sau comentarii inutile. Celălalt co-moderator este un fel de întreținător de energie pentru primul. Ăsta, al doilea, doar aruncă cu gaz pe foc din când în când și doar atât. Tot la B1, în alt stil, avem ceva ce nu știu unde și cum ar încăpea într-un manual de jurnalism. Este o emisiune în care o doamnă cam ceacâră, îmbrăcată mereu cu bluze colorate, cu simetrii în ton cu dezechilibrul ochilor, împreună cu un domn extrem de gras, cu ciment la subțiori, alături de o doamnă moderator care își scoate în evidență privirea rea – din anumite poziții – se pun pe zodiac și alte forme de prevestiri. Sunt clarvăzătorii de la ora x. Ne dau sfaturi în funcție de data nașterii, să mâncăm sub clar de Lună, sau să percepem energiile subtile care ne trec pe sub pervaz. Chiar fac predicții cu privire la viitorul țării. Asta în timp ce moderatoarea citește de pe telefon ce îi face ei plăcere, căci poate lipsi din emisiune și zeci de minute, căci are noroc de acești doi simpatici oameni care duc greul premonițiilor. România TV ne bombardează cu benzi desenate și cu informații care te fac să spui – „hai, las-o că măcăne rău de tot!” Este un fel de pescarul amator dat pe viteză. De Antena 3 nici nu are rost să mai discutăm. Are prezentatoare extrem de frumoase – unele – așa că aici nu mai contează ce ți se prezintă. Plus personaje vechi și cunoscute care cântă aceeași melodie, folosind aceleași clișee lingvistice și stau anchilozați în aceeași ură pentru…. tot ce nu li se dictează. Digi24, postul care pare a rămâne o ultimă redută – cred că încă nepierdută, dar în curând se pregătește să ridice steagul alb – încearcă să epateze, să ne țină aproape prin figuri de jurnaliști – profesioniști mulți dintre ei – dar care par a pune coada covrig. În primul rând un domn care are o voce atât de afectată de tot ceea ce spune, încât îți vine să plângi lângă el. Îți poate vorbi atât de pătruns și afectat despre o prună, încât îți vine să te iei la pumni că nu ai dat atenție prunelor până în ziua de azi! Apoi vin posturile de care nimeni nu prea a auzit. Cu indivizi luați de pe stradă și făcuți jurnaliști. Mulți cred că au fost șoferi la autobază, dar s-au reprofilat. Este unul, la un post „serios” (Realitatea Plus), care are o uitătură de te bagă în sperieți. Este clar pe placul înfățișării bătăușului din cartier! Nu este prost, dar nu este demn de a fi pus pe „sticlă” nici într-o mie de ani. Fără dicție, fără prezență, fără mai nimic exterior. Iar interior…. Se vede că mulți sunt plătiți ca într-o televiziune de provincie, care emite de prin vreun apartament, și de aceea nici nu mai contează să ai un profesionist ca angajat. Oricum, primește un salariu minim pe economie, dacă îl primește, o dată la 6 luni. În rest i se aruncă vreo ciozvârtă ca să mănânce și să își plătească facturile. Asta după un eventual scandal. Deci, ce pretenții aveți? Dacă privești în felul acesta lumea aceasta, te bușește râsul, apoi plânsul. No, iac-așa m-am gândit și eu acum să-i bârfesc!