TABLETA DE MARȚI – Puiu JIPA – Poemul Liniștii

Pentru pîine, țigări, alune, pentru te-miri-ce pornesc în fiecare zi

Pe stradă. Strada e Liniștii, nu e chiar așa cum îi zice,

O stradă cu numele Liniștii în care chiar să fie liniște ar fi absurdă.

Uneori număr pașii, alteori număr pașii și privesc gardurile,

Porțile, copacii, pomii. Privesc cu atenție pe jos, să văd ce nu a spălat ploaia.

Ce nu a curățat ploaia. Ce nu a topit soarele.

Magnolii. De toate culorile. Izbucnite frenetic, anul ăsta s-au pornit cu trei zile

Mai tîrziu decît acum un an. Purpurii, cărnoase ca niște buze de femeie

Dornică de mai mult de la viață. Albe, translucide ca pielea unei adolescente

Înaintea primului sărut. Mov, pline de căldură ca degetele unei iubiri necunoscute.

Apoi cireșii, vișinii. Străjeri încărunțiți din naștere la porți ce ascund

Borcane cu dulceață, șipuri cu alcooluri fierbinți, arome uitate de vreme.

Mai sînt și zarzări, mereu tineri, aromați, amărui. Crengi goale

Ale unor arbori nedezvăluiți încă

Se ițesc peste garduri, cu muguri mijiți.

Se aud cîini hămăind, nu-i văd niciodată. Aș vrea să pot vedea cine sînt ei, cu ce se ocupă,

Ce spun despre mine cînd trec la un centimetru distanță.

Oare ne-am înțelege? Port cu mine mirosul cățelului Șumi, cel care a fost

Starostele canin al străzii Liniștii (sau Liniștei, după unele zvonuri) și care s-a lăsat

Domesticit” în hoceagul meu. Cînd mă întorc, Șumi-cățelul îmi miroase pantofii

Și își salută prietenii din curți, prieteni pe care nici el nu cred că i-a văzut

Vreodată.

Între casa mea și cea a vecinilor e un zid de beton. Azi am văzut cum de dincolo

A trecut prin beton o ramură de iederă. Ireal de verde. Și-a făcut drum,

Așa a vrut ea, în liniște, în Liniștei (sau Liniștii, după unele zvonuri).

PUIU JIPA este actor la Teatrul Tony Bulandra, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro