Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de luni, nr. 3704
17-1-2022

TABLETA DE MARȚI – Puiu JIPA – Nici o schimbare

Se duce și noiembrie, se duce și anul ăsta în curînd. Deja au început să apară luminițele de Crăciun. Asta e, societatea de consum o cere. În ăștia aproape doi ani de pandemie s-au schimbat multe. Am trăit jumătate de viață în comunism și simt că acum am cam aceleași sentimente ca atunci. Credeam că dispăruse din mine starea de neputință, credeam că lucrurile tind spre normal în ultimii 30 de ani.

Acum 32 de ani știam precis că la conducerea vizibilă a țării sînt niște cretini care nu vorbeau în public pentru că vorbea doar unul în numele lor, știți cine. Știam că în spatele lor există alți șefi, neștiuți, invizibili, nu neapărat securiști dar da, din servicii. Acum la conducere sînt tot niște cretini care, de data asta, vorbesc în public. Și acum, în spatele lor, sînt băieții „deștepți”, ăia care nu cuvîntă.

Așa cum Ceașcă promitea cîte-n lună și în stele, așa și ăștia de acum promit. Ei știu că ne mint, noi știm că ne mint, ei știu că noi știm că minciuna e cît casa poporului dar se merge așa pentru că, vorba dragă românului: „merge și-așa!”.

După 32 de ani, educația e vai mama ei. Nu s-a făcut nimic important, nu mai există clasificări morale, poți să-ți cumperi un doctorat pe o jumate de porc pe care un porc îl dă șpagă unui alt porc care o primește grohăind. Din cealaltă jumătate de porc se hrănesc băieții și fetele hămesiți/hămesite din justiție care, la rîndul lor, au dat șpagă să ajungă acolo sus.

Și înainte se dădea șpagă dar cînd era voie să fie prinși cei care dădeau și primeau, apoi, nenică, se lăsa cu ani grei de pîrnaie. Acum, în cel mai bun caz, o pedepsuță, cu suspendare, desigur. Nu am nostalgii comuniste, chiar dacă atunci mi-am petrecut primii 31de ani, dar să vezi că tot de aceiași cretini, stupizi și gîngavi ipochimeni avem de-a face, e prea de tot.

Mă gîndesc să emigrez într-o țară pe care am s-o inventez. Nu știu cum o să se numească, poate că… Țara Mea. Și am să îi sărbătoresc în fiecare zi independența.

Top of FormPUIU JIPA este actor la Teatrul „Tony Bulandra”, regizor și dramaturg; a devenit târgoviștean, de strada Liniștei, cu aerul lui republican de Ploiești…

Distribuie:

hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
getsbet Gopo

CITEȘTE ȘI

kiss2022-01.jpg
romserv.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media