TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – CONCEPTUL DE „SILĂ ABSOLUTĂ”

De o viață le povestesc elevilor mei despre Platon și despre Aristotel. Platon, le spun eu, a vrut să descopere ceva etern și neschimbător, adică ideile desăvârșite care sunt mai presus de lumea simțurilor. El consideră aceste idei ca fiind mai reale decât toate fenomenele din natură. Și, adaug eu de fiecare dată, după Platon la început a fost ideea de „cal”, apoi au venit în trap toți caii lumii simțurilor noastre. Prin urmare, chiar și ideea de „găină” a venit înaintea găinii și a oului.

Dilema mea este următoarea: ideea de „parlamentar” a venit înaintea doamnei Cristiana Anghel, celebra grevistă a foamei ajunsă demnitar, senator, legiuitor etc.? Așa cum se știe, Aristotel nu-l acceptă pe Platon atunci când spune că ideea de „găină” vine înaintea găinii… El vorbește despre „forma” găinii, care există prin însușirile speciale ale genului găină în fiecare găină. De exemplu, faptul că se ouă…

Ideea de „parlamentar” se ouă? Sau numai unele dintre exemplarele vieții reale? Să mai dezvoltăm povestea…

Doamna respectivă e prezentă pe ecrane, cu ochii căscați peste națiune, o mai și aud câteodată, atunci când nu găsesc telecomanda prin apropiere. Vă mai amintiți din perlele gândirii ei de Caracal?

„S-a ajuns într-un stadiu… Totuşi, în Senatul acela lucrează nişte demnitari. Aţi mers la WC-urile de sus, ca să vedeţi că nu există săpun şi hârtie igienică?    V-aţi uitat la maşinile cu care mergem noi de obicei? Şi, staţi puţin, nu avem toţi senatorii câte o maşină. Este o maşină de la dispecerat cu care suntem duşi, şi pe care o aşteptăm în barul Senatului, câte o jumătate de oră, câte o oră, ca să ne putem duce acasă. Şi dacă nu avem maşină, mergem cu taxiul. Dumneavoastră vi se pare normal să mergem cu taxiul? Şi nu vorbesc că plătesc, dar vorbesc despre siguranţa demnitarului”, a declarat Cristiana Anghel.

În privinţa Justiţiei, a DNA-ului mai ales, senatoarea Cristiana Anghel şi-a exprimat o îngrijorare majoră.

„Cinstit vă spun, exact ca şi la noi, nu poţi să spui că toţi judecătorii şi toţi procurorii sunt nişte nemernici şi nişte nenorociţi. Dar printre ei există şi oameni de acest fel – dovadă, faptul că o parte dintre ei sunt condamnaţi şi sunt în închisoare. Şi atunci, nu-i ridicăm pe unii în slăvi şi pe alţii îi lăsăm aşa! Gândiţi-vă, vă rog frumos, totuşi – că asta mă deranjează pe mine grozav – cum s-a făcut marele tam-tam pe imunitatea noastră, a parlamentarilor. Şi, în primul rând, că nu este imunitate, ci inviolabilitate. Gândiţi-vă că senatorii nu ar avea acest statut şi – prin absurd – cei din DNA ar înnebuni şi ar hotărî ca într-o săptămână să aresteze 200 de parlamentari fără să mai aibă nevoie de avizul nostru.  S-ar schimba, pur şi simplu, echilibrul politic doar pentru că nişte oameni vor să facă lucrul acesta?” s-a întrebat retoric Cristiana Anghel.

Cu doamna învățătoare este ca într-o glumă veche: „Dom’ doctor, în fiecare dimineaţă mă împunge ceva metalic, pe frunte, aici între ochi!” Și doctorul o întreabă: „Aţi încercat să scoateţi linguriţa din cana de ceai” ?

Concluzia mea este una adânc filosofică: în fața noastră fâlfâie din aripi o găină. „Forma” găinii e tocmai acest fâlfâit și cotcodăcit și faptul că se ouă. Când găina dispare și, deci, încetează să mai cotcodăcească, atunci încetează să mai existe și „forma” găinii. După Aristotel, singurul lucru care mai rămâne este „materia” găinii. Dar găina nu mai există…

Doamne, ajută!

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro