TABLETA DE JOI – Radu Alexandru – Un dâmboviţean prin adopţie

Gheorghe C. Simionescu, moldoveanul născut în anul 1900 în comuna Oprişeni, judeţul Baia, urmează cursurile şcolii primare şi gimnaziale la Fălticeni, obţinând rezultate foarte bune, astfel încât primeşte o bursă la Liceul Militar din Iaşi, după a cărui absolvire se înscrie la Şcoala de Ofiţeri Activi de Cavalerie, din Bucureşti.

La finalizarea studiilor (1.07.1920) era numit sublocotenent în cadrul Regimentului 24 Artilerie, trecând de-a lungul carierei sale militare, prin mai multe regimente. Urmează şi cursurile Şcolii de Aplicaţie a Artileriei din Timişoara.

Ca ofiţer superior activ participă pe frontul de Est la cucerirea Odessei, împreună cu Regimentul 37 Artilerie, fiind numit comandant de divizion al Regimentului 19 Artilerie, însărcinat cu apărarea zonei. După 23 august 1944 participă la campania antigermană, în calitate de comandant al Divizionului 9 Tunuri Munte, din cadrul Diviziei a III-a Munte, ajungând până în munţii Tatra.

După război activează o vreme la Cluj, fiind numit apoi ajutor administrativ la Cercul Teritorial Argeş, de unde se pensionează în anul 1947, alegând să se stabilească la Găeşti, locul de naştere al soţiei sale (Alexandrina Rădulescu), cu care se căsătorise în anul 1926.

Această carieră de invidiat este urmată de un episod care stârneşte consternare: în 1949, cerând autorităţilor comunale numite de Comitetul Provizoriu al Judeţului Dâmboviţa postul de suplinitor la catedra de matematică a Şcolii nr.1 din Găeşti, este refuzat de secţia de învăţământ. Poate că din acelaşi motiv adesea invocat azi: supracalificare

 

 

 


Valeriana heidelbergcement
Iohanis
Paleologu
Paleologu

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro