Știri:
-40% din aurul repartizat de către Banca de Stat se folosea în stomatologie, la confecţionarea coroanelor dentare ştanţate. Constatarea că acestea provocau leziuni parodontice conducea însă la interzicerea folosirii lor;
-Spitalul Unificat Târgovişte dispunea acum de un autoturism Skoda Octavia Super, folosit la asistenţa medicală la domiciliul bolnavilor, în 981 de cazuri;
-Secţia de Sănătate a Consiliului Popular întocmeşte un plan măsuri pentru stoparea noului val în epidemia de gripă, ce urma celor din 1959 şi 1962;
-La Spitalul Unificat se efectuau 20 de întreruperi de sarcină, zilnic;
-Farmacia nr.121 din Târgovişte elibera stupefiante pentru bolnavii ce sufereau de neoplasm;
-Regiunea Ploieşti înregistra o mortalitate infantilă de 5,6%, care o plasa pe locul al patrulea la nivelul ţării, dar în Târgovişte aceasta era de 0%;
-Cu ocazia efectuării de către medicul-şef al Regiunii Ploieşti, a unui control la Staţia de Salvare Târgovişte, se constata că autosanitarele sunt slab dotate cu echipament, trusele sanitare nu erau utilate, seringile-insuficiente şi nesterilizate, imobilul avea nevoie de reparaţii capitale, iar personalul mediu sanitar era insuficient;
-Spitalul Unificat reclama situaţia inadmisibilă în cazul vaccinului BCG, adus cu avioanele companiei Aviasan; datorită lipsei unei bune organizări a transportului de la aeroport la spital, multe doze ajungeau degradate;
-La Policlinica pentru Adulţi 500 de persoane, iar la UPET-1000 de persoane, beneficiau de aplicarea terapiei gerontologice cu Gerovital H3;
-Spitalul Unificat era dotat cu un congelator destinat conservării placentei umane, ce urma a fi adusă de la Biofarm în vederea producerii gamaglobulinei.
RADU ALEXANDRU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…





Facebook
WhatsApp
TikTok



































