Perioada pe care o parcurgem este, prin natura ei, un prilej potrivit de a ne opri din ritmul alert al vieții zilnice, din automatismele noastre, de a lua o pauză. Altfel spus, este o ocazie de a ne întoarce la tot ceea ce înseamnă interior, fie că vorbim despre interiorul casei, interiorul familiei sau interiorul propriei noastre subiectivități. Suntem, totuși, capabili să o vedem în acest fel? În ultimii ani, pentru cei mai mulți dintre noi, Sărbătorile și-au pierdut încărcătura spirituală, fiind privite mai mult ca o înșiruire de zile de excese de tot felul, un răstimp mai degrabă ancorat în latura profană, materială a vieții. Printre primele lucruri pe care le asociem Crăciunului se numără masa îmbelșugată, consumul nesățios, alimentele întotdeauna prea multe pentru nevoile noastre, inevitabila lâncezeală de după. Cred că anul acesta, forțați de împrejurări, am început să observăm mai lesne ce lucruri ne lipsesc din ceea ce ni se părea firesc, de la sine înțeles: de la grupurile de colindători veniți la ușile noastre, până la întâlnirile calde, fără griji cu familia extinsă sau prietenii, îmbrățișările celor dragi, atmosfera festivă din comunități. Este momentul în care putem să înțelegem că, mai important decât ce și cât avem pe masă este cine este alături de noi în jurul acelei mese, este bucuria de a fi împreună, de a ne gândi cu iubire, seninătate și iertare unii la alții.
Tocmai de aceea, anul acesta am putea încerca o schimbare de perspectivă, prin care să ne propunem să fim observatorii, nu actorii acestor zile. În contextul actual ne-am putea simți plictisiți, amorțiți sau chiar pasivi, însă, la fel de bine, am putea alege să reflectăm, să ne analizăm viețile și principiile, să ne scrutăm interioritățile, să practicăm o odihnă a trupului și o trezire a minții. La limita dintre doi ani, am putea privi în urmă, încercând să-l analizăm pe cel care e pe cale să treacă și să ne pregătim pentru cel care e pe cale să înceapă, să vedem ce putem face mai bine pentru noi înșine și pentru ceilalți. Fiind vorba, în esența lor, de o serie de Sărbători de natură și cu origine religioasă, unora dintre noi li s-ar putea potrivi un tip de odihnă de tip biblic, asemenea odihnei lui Dumnezeu din a șaptea zi, la care se face referire în porunca a patra a Decalogului Vechiului Testament: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale. Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău; să nu faci în acea zi nici un lucru, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici străinul care rămâne la tine” (Exodul, 20, 2-17). Citind acest pasaj, un prim aspect care ne poate atrage atenția este tocmai această unire în oprirea lucrului, această ștergere a granițelor dintre noi în scopul respectării pauzei. În urma înstrăinării prin muncă, griji materiale, convenții sociale, avem ocazia, în ziua de duminică sau de sărbătoare, să ne regăsim pe noi înșine, să ne întoarcem la sursă și la sine. Referitor la această zi, Constantin Noica spunea următoarele în Eseuri de duminică: „ ziua în care nu te mai îndeletniceşti cu altceva decât cu tine şi cu tainele ce ţin de tine. E ziua Domnului; adică ziua singurătăţii tale, a întoarcerii tale la izvor”.
Cu asemenea cuvinte în minte, cum ar fi să transformăm aceste ultime zile ale anului într-un interval de odihnă cu sens, într-un timp nu pierdut, ci profund trăit? Să încercăm să ne deschidem privirea și inima și să pornim la drum nu în sensul fugii de noi sau de lume, ci în sensul regăsirii de sine și de tot. Vă doresc tuturor Sărbători cu tihnă și cu tot ce vă este mai drag lângă sufletele voastre!
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
