TABLETA DE DUMINICĂ – Costinel STĂNILĂ: Între echilibru și… flamenco!

Nu demult am avut ocazia să urmăresc un spectacol Flmenco la el acasă. Mai urmărisem spectacole similare la televizor așa că am intrat în sală cu liniștea și siguranța că va urma ceva deosebit. Nu a fost așa. A fost mult, mult mai mult. Vreme de mai bine de treizeci de minute am fost atras într-o lume a perfecțiunii, a dedicației totale, a lipsei de echilibru, a culorii aprinse, focului sălbatic – nu mai urmaream spectacolul dintr-un fotoliu lăturalnic al sălii, mă înălțasem deasupra lojei și mă simțeam cumva parte a echipei de pe scenă. Natura umana sublimată, metamorfozată, ducând frumusetea dansului și cântecului de la echilibru la extrem…

Reflectoarele s-au stins, cortina s-a lăsat… În sală s-au aprins luminile, povestea s-a încheiat… Preț de câteva secunde am surprins în privirea celor din jur aceeași flacără care tocmai arsese în fața noastră – apoi, încet-încet, preț de alte câteva secunde… s-a stins și fiecare dintre noi s-a întors la viața lui mai mult sau mai puțin colorată, mai mult sau mai puțin aprinsă, sălbatică, mai mult sau mai puțin echilibrată…

Oare o fi normal? Echilibrul, nuanțele de gri înlocuind culorile aprinse – oare așa o fi normal să ne croim drumul în viață? Dacă ar fi așa, atunci de ce am rămâne cu gurile căscate la câte un astfel de spectacol? Iar dacă nu e asa… Ce facem?

Marile capodopere nu au fost create de oameni echilibrați, ci de oameni care s-au aruncat de pe stânci și au reușit, cumva, să învețe să zboare, neuitându-se la numărul infinit de scalpuri ce zăceau pe fundul prăpastiei. Noi, ceilalți, am inventat echilibrul și atârnăm într-un invizibil cuier în care ne zbatem dezordonat – nici sus pe stâncă, nici jos, zdrobiți, nici în zbor, ci doar agățați într-o zonă crepusculară în care nu ne mai (re)cunoaștem nici pe noi înșine și nici unii cu alții.

Concluzii? Nu. Sfaturi? Nicidecum! Dar să invităm, măcar, copiii, la câte un flamenco din când în când – poate unii vor reuși… să zboare!


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro