Voi alege inima. Fiindcă creierul nu face pe nimeni fericit, iar fericirea este cel mai bun lucru din lume.
Documentându-mă despre carte și film, am descoperit că „Vrăjitorul din Oz” are cele mai multe ecranizări din câte am văzut eu până acum. „Vrăjitorul din Oz” (cu titlul original The Wonderful Wizard of Oz) este un roman de L. Frank Baum, îmbogățit cu ilustrații originale de W. W. Denslow, roman pe care critica l-a considerat a fi scris pentru copii. Cartea a apărut prima oară la editura George M. Hill Company din Chicago la 17 mai 1900, fiind retipărită de nenumărate ori în engleză, mai ales sub titlul The Wizard of Oz.
„Vrăjitorul din Oz”, dintr-o perspectivă clasică, este una dintre cele mai frumoase povești, cu învățăminte importante și pentru adulți, și pentru copii. Pe scurt, firul epic este următorul: o fetiță pe nume Dorothy aterizează într-un tărâm magic atunci când casa ei din Kansas este luată pe sus de o tornadă. Își dorește foarte mult să se întoarcă acasă, dar nu știe cum. I se spune că trebuie să ajungă la marele vrăjitor din Oz. Pe drum, își face trei prieteni care i se vor alătura, pentru că și ei au câte o dorință: sperietoarea de ciori vrea să aibă creier, omul de tinichea și-ar dori o inimă, iar leul – curaj. După tot felul de peripeții, ajung în fața vrăjitorului, care le arată că lucrurile de care au nevoie sunt, de fapt, în interiorul lor și îi ajută să vadă acest lucru, aducându-le aminte experiențele trăite.
Astfel, sperietoarea credea că e proastă, dar ea a fost cea care a venit cu o soluție când au avut de trecut peste o prăpastie, construind rapid un pod: „M-am gândit bine, iată ce trebuie să facem”.
Omul de tinichea care își căuta inimă, dovedește că era mereu atent pe unde pășește ca nu cumva, nici măcar din întâmplare, să nu omoare vreo insectă: „Sunt mereu atent ca nu cumva să fiu rău sau nemilos”.
Iar leul cel fricos a sărit cu mult curaj peste o prăpastie cu fiecare dintre prietenii lui în spate și a mărturisit: „Mi-e foarte frică să nu cad, dar singurul lucru pe care îl pot face este să încerc”.
Povestea celor patru este, din perspectiva mea, povestea omului ce își caută drumul, calea prin trăiri pentru a înțelege lumea cu spiritul, cu sufletul și cu mintea. Personajele noastre merg pe poteca cu cărămizi de aur către locul unde vor găsi ceea ce caută fiecare. Este poteca, este calea, este drumul. Este acel concept filozofic de Tao/Dao care înseamnă „drumul” , „principiul”, „doctrina” sau pur și simplu „Calea”. Acest termen utilizat de filosofii chinezi (Confucius, Mencius, Mozi, Han Feizi) semnifică aici partea esențială, primordială a universului, ori – cum am citit într-un alt comentariu inteligent – este axis mundi. Am mai citit despre același concept la Frank Herbert, în Dune. Acolo, romanul este construit prin căutarea „potecii de aur” – „golden path”, dar asta este o poveste la care încă mai scriu…
Aparent o carte pentru copii, cheia în care este scrisă trece prin convingerile autorului din viața reală. Perspectiva alegorică pe care o construiește este legată de faptul că Frank Baum, autorul „Vrăjitorului din Oz” era membru al Societăţii Teozofice, o organizaţie bazată pe cercetarea ocultă şi pe studiul comparativ al religiilor. Baum avea o înţelegere profundă a teozofiei, şi, conştient sau nu, a creat în „Vrăjitorul din Oz” o alegorie care se baza pe învăţăturile teozofice.
Această alegorie, pentru că se pot face mai multe, în funcție de cheia în care abordăm analiza, este cea preferată de biografii lui Baum. Din această perspectivă, aventura lui Dorothy este o aventură spre împlinire-iluminare. Kansasul reprezintă lumea materială de unde începe călătoria ei spirituală. Pe drumul de pietre galbene, Dorothy întâlneşte cele trei personaje care sunt în căutarea celor trei elemente necesare unui adept pentru a-şi săvârşi drumul. Toto, cățelușul lui Dorothy, reprezintă intuiţia naturală, latura animalică pe care o avem fiecare dintre noi. Vrăjitoarea încearcă să îl bage pe Toto într-un coş, ceea ce poate fi interpretat ca o ispită ce încearcă să ne comprime instinctul. Toto scapă de fiecare dată, deci intuiţia noastră poate fi ignorată, dar nu comprimată. Balonul din final reprezintă religia tradiţională care promite de cele mai multe ori călătorii spre iluminare, mântuire. Toto o obligă pe Dorothy să rateze balonul, forţând-o astfel să găsească o soluţie personală şi nu una promisă. Dorothy îşi ascultă intuiţia (pe Toto) şi refuză promisiunile goale ale religiei. Cu ajutorul Vrăjitoarei din Nord (divinitatea), Dorothy îşi găseşte liniştea prin forţe proprii. Coordonatele Vest-Est formează o linie orizontală care reprezintă lumea materială, în timp ce coordonatele Nord-Sud formează o linie verticală care reprezintă lumea spirituală. Stăpânindu-ţi natura spirituală, poţi să îţi stăpâneşti şi natura materială. În urma aventurii spirituale pe care Dorothy o întrepătrunde, ea îşi găseşte liniştea în lumea materială a Kansasului.
La capitolul film am să vă fac două recomandări: un film clasic și o miniserie. The Wizard of Oz, în română „Vrăjitorul din Oz”, este un film american muzical-fantastic lansat în 1939. Regizorul principal a fost Victor Fleming care este nevoit să părăsească platoul pentru a prelua proiectul cinematografic „Pe Aripile Vântului” (despre care am scris acum câteva săptămâni), iar rolurile principale din film au fost interpretate de Judy Garland, Ray Bolger, Jack Haley și Bert Lahr. Actrița ce interpretează rolul principal, Judy Garland, este o actriță cu un palmares extraordinar, care a făcut și politică alături de partidul democrat. De asemenea este mama la fel de celebrei actrițe Liza Minnelli. Filmul este cald și plin de scene de musical. Îl recomand pentru relaxare, oricând.
Miniseria se numește „Tin Man” și este o producție de televiziune americană din 2007 realizată de RHI Entertainment și Syfy Channel. A fost difuzată în Statele Unite pe canalul Syfy în trei părți. Rolurile principale sunt interpretate de Zooey Deschanel, Neal McDonough, Alan Cumming, Raoul Trujillo, Kathleen Robertson și Richard Dreyfuss. Tin Man este o continuare a poveștii clasice The Wonderful Wizard of Oz, cu accente de science fiction și alte elemente de fantezie adăugate. Se concentrează pe aventurile unei chelnerițe dintr-un oraș mic, numită DG, care este atrasă într-un tărâm magic numit OZ, condus de vrăjitoarea tiranică Azkadellia. Împreună cu tovarășii săi Glitch, Raw și Cain, DG călătorește pentru a-și descoperi amintirile pierdute, a-și găsi adevărații părinți și a învinge complotul vrăjitoarei Azkadellia pentru a prinde OZ în întunericul etern.
Cu 20 de milioane de dolari pentru producție, prima parte a miniseriei a fost cel mai bine cotat program TV al acelui moment – miniseria în sine va fi cea mai bine cotată din 2007. A fost nominalizată la nouă premii Emmy, câștigând unul, și a fost, de asemenea, nominalizată la Premiul Criticii Choice Award.
Criticii i-au oferit recenzii mixte, unii găsind producția excesiv de sumbră, în timp ce alții au lăudat actoria, coloana sonoră și efectele vizuale. Într-adevăr, coloana sonoră este un element care vine să completeze perspectiva regizorală. Compozitorul este Simon Boswell. La momentul la care am văzut această adaptare cinematografică chiar nu auzisem sau citisem ceva despre acesta[1]. A produs albumul vedetei italiene Renato Zero, care a devenit cel mai vândut album italian din toate timpurile. Producțiile discografice ale lui Boswell din anii 1980 au influențat mulți muzicieni contemporani – în special proba trupei 23 „Skout” a lui Skidoo, care a devenit „Block Rockin’ Beats” de la The Chemical Brothers . După ce a produs două albume pentru trupa londoneană Live Wire, s-a alăturat trupei.
Boswell a lucrat, de asemenea, la două proiecte cu Vaticanul. „Santo Subito” a fost primul său proiect, care a fost o colaborare care a pus discursurile și cântarea papei Ioan Paul al II-lea alături de muzica și creațiile vizuale lui Boswell. Tot el a compus și a produs albumul „Alma Mater”, cu Papa Benedict al XVI-lea. Lucrările de pe album combină muzica gregoriană cu muzica contemporană occidentală și adaugă unele influențe din Orientul Mijlociu, iar albumul a fost lansat oficial la un concert în Catedrala Westminster în noiembrie 2009, în interpretarea corului de cameră al Academiei Filarmonice din Roma și cântăreței Yasemin Sannino[2].
Vă recomand să vedeți și să comparați cele două perspective din două secole diferite!
MARIUS MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… Carabella târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…
[1] http://www.popflock.com/learn?s=Simon_Boswell
[2] http://cyberspaceandtime.com/oS9RYngdJbQ.video+related
Facebook
WhatsApp
TikTok
