TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – The Magus… Magicianul….

Distribuie:

Mâine să iubească cel care n-a iubit niciodată şi cel care a iubit să iubească mâine.  (Ultima frază din Magicianul)

Magicianul este o carte pe care trebuie să o citeşti cam din zece în zece ani, aşa îţi aduci aminte cum trăieşti, de ce trăieşti şi cum să cauţi fericirea. Am citit-o prima dată în liceu, la recomandarea colegului de bancă Radu (cel cu mapa la tutungerie). Am citit-o repede, poate prea repede, pentru că eram nerăbdător să aflu până unde se va ajunge. Acum, mai bătrân şi după ce am mai citit-o de încă două ori, „mă dau jos mai uşor din acest carusel”. De-a lungul timpului, doar citind „Zeii americani” am mai trăit această senzaţie de vrajă şi prezenţă a vechilor zei în viaţa cotidiană (ca să nu mai spun, a mea).

Se spune că a doua natură umană este obişnuinţa. În contradictoriu, pot afirma că acest roman nu are nimic obişnuit în el.   

În anul 1965, apare prima ediție a romanului Magicianul, de John Fowles, scriitor britanic, care cu doi ani înainte devenise celebru cu romanul Colecționarul. În cartea de azi, Fowles spune povestea lui Nicholas Urfe, un tânăr profesor de engleză care trece printr-o serie de aventuri spectaculoase, pe o superbă insulă grecească cu numele de Phraxos. Aceasta insulă imaginară a avut ca model insula Spetsai: „Nici un scriitor nu recunoaște cu plăcere care au fost cele mai intime influențe de ordin biografic din opera sa și care rareori sunt legate de evenimente, de activități exterioare. Eu nu fac excepție. Insula mea, Phraxos (insula îngrădită), a fost de fapt insula Spetsai, unde am predat”; „insula Spetsai”, continuă scriitorul, „era bântuită de fantome mult mai subtile și mai frumoase decât cele create de mine“.

Roman cu puternice accente inițiatice, Magicianul este considerat una dintre capodoperele literaturii moderne. Profesorul nostru, Nicholas Urfe, pleacă din Anglia pentru a preda la o școală pe o insula grecească. Aici, face cunoștință cu un bătrân, jumătate grec, jumătate englez, care îl angrenează în tot felul de experiențe ciudate. Nicholas se lasă atras în jocul creat de misteriosul Conchis, magicianul care îl va ajuta să depășească granița dintre vis și realitate. Dar cine este acest Conchis? Are el puteri supranaturale sau este doar un bătrân diabolic care construiește fantasme pentru a se juca cu cei „săraci cu duhul“? Un roman baroc, erotic și fantastic, care face parte din rândul acelor cărți ce reușesc să recreeze miturile… 

Există mai multe influențe în această carte, influențe recunoscute, de altfel, și de către autor. Pe lângă influența lui Jung, „ale cărui teorii mă interesau profund în acea vreme“ – spune Fowles, mai există trei romane care au contribuit la scrierea Magicianului: „Cărarea pierdută” (Le Grand Meaulnes) al lui Alain Fournier, „Bevis” de Richard Jefferies și „Marile Speranțe”, romanul lui Charles Dickens. Aventurile englezului Nicholas Urfe în Grecia ne amintesc desigur și de un alt mare roman, „Zorba grecul”, de Nikos Kazantzakis: „…era o raritate să apară străini pe insulă, chiar și greci […] Grecia mai păstra la vremea respectivă ceva din atmosfera înduioșătoare a unui singur sat în mare“. Phraxos este o insula solitară, un „paradis pierdut“, „un spațiu în care realitatea se confundă cu fantasticul și unde bântuie fantomele lui Conchis“, spune Fowles în prefața cărții la cea de-a doua ediție.

Mi-au plăcut mult poveştile şi, chiar cu câteva luni înainte să citesc „Magicianul”, am găsit în podul casei bunicilor mei o carte cu povestiri din cel de-al doilea război mondial, ce se petreceau în Grecia, având drept personaje oameni de rând. Aceşti oameni sufereau mult din pricina ocupaţiei naziste, modul lor de viaţă fiind bulversat suplimentar, peste limitele războiului. Îmi amintesc o scenă în care toţi locuitorii unui sat se leagă de măslini pentru ca aceștia să nu fie tăiaţi, nemții având intenţia de a utiliza terenul pentru un aeroport. Un popor pregătit pentru sacrificiu… Şi Fowles descrie acest sacrificiu al grecului de rând, iar modul literar în care reuşeşte să o facă este prin ideea de metaforă a bunului cetăţean. Planurile în care se desfăşoară acţiunile se întretaie într-un mod mistic, iar simbolurile abundă, aşteptând să se găsească interpretarea. Reuşeşte autorul să coboare în cotloanele sufletului uman şi câteodată în cele ale sufletului grecului. 

Filmul are ca titlu original The Magus. A apărut pe marile ecrane în 1968. Are ca scenarist chiar pe Fowles. Anthony Quinn are rolul lui Conchis, după ce jucase în rolul lui Zorba cu patru ani înainte. Michael Caine îl joacă pe Nicholas Urfe, iar autorul apare și el într-un rol micuț, căpitanul vaporului. De obicei, filmul nu se ridică la nivelul cărții, dar de data aceasta, cu toată participarea autorului cărții, filmul este chiar slăbuț, pe IMDB are nota 5,7. Cu toate acestea, eu vă recomand să-l vedeți măcar pentru palmares.

Chiar astăzi, când scriu tableta, un coleg de la birou și-a cumpărat o carte de Jay Dyer cu titlul Hollywood ezoteric. Am răsfoit cartea, așa cum îmi este obiceiul când găsesc ceva nou, și am găsit numeroase trimiteri legate de roman și cabala sau tarot. Deci am ce să citesc la acest sfârșit de săptămână.

Am să închei cu punctul de vedere al lui Fowles: „Dacă a existat un model esenţial dincolo de ghiveciul de păreri existenţiale (mai mult de sorginte irlandeză decât grecească), acela apărea în titlul iniţial, pe care uneori îl regret, The Godgame. Aveam intenţia ca eroul meu Conchis să joace mai multe roluri, măşti ale diverselor imagini pe care oamenii şi le fac despre divinitate, de la una supranaturală, până la cea ştiinţifică (eliberată de canon), adică o serie de reprezentări ale iluziilor oamenilor despre ceva care de fapt nu există, cunoaşterea absolută şi puterea absolută. Distrugerea unor astfel de iluzii mi se pare un scop eminamente umanist; şi mi-aş dori să existe câţiva super-Conchis care să-i treacă pe arabi şi israelieni, pe catolicii şi protestanţii din Ulsler prin aceeaşi moară euristică, aşa cum i s-a întâmplat lui Nicholas. Nu apăr hotărârea pe care Conchis a luat-o în faţa plutonului de execuţie, apăr însă existenţa dilemei. Divinitatea şi libertatea sunt concepte perfect opuse. Oamenii cred în zeii lor inventaţi pentru a nu crede în conceptul opus. Acum sunt la o vârstă care-mi permite să-i înţeleg. Rămân totuşi la principiul general, în sensul în care apare în povestirea mea: adevărata libertate se află undeva la mijloc, nu există separat într-unul sau în celălalt şi, de aceea, libertatea nu este absolută. Orice fel de libertate, cât de relativă ar fi, are capacitate de ficţiune; a mea însă, astăzi încă, preferă cealaltă ipoteză.”

MARIUS  MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… Carabella târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro