TABLETA DE CARTE ȘI FILM: Marius Mihălăchioiu – Thanatonauții

 

Primii paşi pe continentul american

 Primii paşi pe Lună

Primii paşi pe continentul morţilor

 Primele anunţuri publicitare despre drumul reîncarnării.

 Manual de istorie, anul II, curs elementar

Un mare actor român spunea într-un film „Ce vă recomandă ?”. Această serie de cărţi, Thantonauții de Bernard Werber, este un sumum de idei şi credinţe despre moarte, dar mai ales despre ce se întâmplă după moarte. Ideile şi credinţele popoarelor în legătură cu locul unde ajunge sufletul după moarte sunt evidenţiate în mod distinct în Thanatonauţii, ca şi cum ar fi o amintire.

Așa cum spune și titlul, este o carte despre moarte, despre experimentarea morții și despre redefinirea relației dintre om și moarte. (Thanatos este Zeul morții în mitologia greaca, iar „nautis”, in aceeași limbă, înseamnă „navigator”, de aici combinația de cuvinte călători în moarte).

O sa spuneți ca nu ați văzut vreun film cu acest nume. Adevărul este că sunt două.

De această dată, nu am idee cum, a apărut mai întâi filmul, în 1990. Nu știu dacă Bernard Werber s-a inspirat din film, însă subiectul, personajele principale și acțiunea sunt asemănătoare în mare măsură. Despre scenaristul filmului din 1990 nu am găsit foarte multe detalii: îl chemă Peter Filardi și trebuie să fie un scriitor talentat dacă Joel Schumacher i-a regizat scriptul.

Cine s-a inspirat și de la cine urmează să apreciați dumneavoastră!

Povestea începe ca și în film cu niște tineri care ajung să participe la o serie de experimente prin care se încerca să se afle ce se întâmplă după momentul în care murim. Experimentele încep să dea unele rezultate, însă subiecții mor.

Spre deosebire de film, în carte subiecții devin condamnați la moarte dintr-o închisoare de maxima siguranță. La început experimentele de călătorie în continentul moarte sunt secrete, dar în timp sunt făcute publice. Așa apar peste tot în lume thanatodromuri.

Compilaţia  legată de acest loc devine aproape sincretică şi este integrată într-un mod magistral într-o poveste fantastică. Ideile sunt profunde, mistice și capătă un ezoterism de ai impresia că citești o prelegere de-a lui Rudolf Steiner.

Filmele se opresc cu povestea destul de repede, după câteva capitole, şi, în mod evident, se face o adaptare pentru publicul larg, insistând pe aspectele psihologice ale efectelor călătoriei pe continentul „Moarte”.

Dincolo de moarte sau Comatoșii (în engleză Flatliners) a fost catalogat ca fiind un thriller. O să vedeţi în această ecranizare jucând actori celebri în tinereţe: Kiefer Sutherland, Julia Roberts, Kevin Bacon, William Baldwin sau Oliver James Platt.

Al doilea film este ad literam un remake al producţiei din 1990. A apărut pe marile ecrane în 2017 şi are acelaşi fir epic, însă cu actorii momentului: Nina Dobrev (The Vampire Diaries), Ellen Page (Inception, X-Men), Kiefer Sutherland (care este și în distribuția primului film Flatliners), plus Diego Luna (Rogue One).

Consider că alegerea acestei palete actoriceşti a făcut ca  filmul să câştige fani din categoria publicului tânăr tocmai prin notorietatea momentului.

De ce recomand cartea? Pentru că este greu de povestit, dar nu o poţi lăsa din mână până nu o termini. Este o istorisire fantastică despre explorarea unui nou continent.

De ce recomand filmele? Pentru că filmele sunt despre vină şi izbăvire, sunt despre păcatele şi regretele cele mai ascunse, poveri ale unor chestiuni nerezolvate din viaţă, ce ne urmăresc şi după moarte.

O mica mostră de înțelepciune:

De la 0 la 7 ani. Legătură puternică cu mama. Teamă orizontală de lume. Construirea simţurilor. Mirosul mamei, laptele mamei, vocea mamei, căldura mamei, sărutările mamei sunt primele referinţe. Perioada se termină în general prin crăparea coconului protector al iubirii materne şi descoperirea mai mult sau mai puţin temătoare a restului lumii.

De la 7 la 14 ani. Legătură puternică cu tatăl. Teamă verticală de lume. Construirea personalităţii. Tatăl devine noul partener privilegiat, aliatul pentru descoperirea lumii din afara coconului familial. Tatăl măreşte coconul familial protector. Tatăl se impune ca referinţă. Mama era iubită, tatăl va trebui să fie admirat.

De la 14 la 21 de ani. Revoltă împotriva societăţii. Teamă de materie. Construirea intelectului. E criza adolescentului. Vrei să schimbi lumea şi să distrugi structurile prezente. Tânărul atacă coconul familial, apoi societatea în general. Adolescentul este sedus de tot ce este „rebel”. (Imperiul îngerilor. Bernard Werber)

Cele trei căi ale înţelepciunii sunt:

Umorul,

Paradoxul,

Schimbarea.

Dan Millman,

 Campion al lumii la trambulină.


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro