TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Singur pe lume

Distribuie:

„Puţine lucruri se pot obţine cu brutalitate, în timp ce cu blândeţea obţii foarte mult, dacă nu chiar totul.” – Hector Malot

 

E duminică și ne-a făcut clătite. Miroase bine în bucătărie. Nu mă întrebați de ce, dar mirosul și gustul de clătite îmi aduc aminte de copilărie și de mamaie de la Răzvad. Am crescut la Răzvad, iar mamaie a fost învățătoare. Ca orice dascăl autentic, îmi strica vacanța de vară cu lecturile suplimentare. În acea vară, trebuia să citesc această carte. Nu am citit-o, dar am mâncat clătite toată vacanța.

 

Ce legătură are romanul cu clătitele? Are legătură cu clătitele făcut de Madame Barberin pentru Rémi, personajul principal. Cred că aceasta este cea mai caldă scenă din toată cartea și recunosc că asociez clătitele cu această parte din carte. Când am citit prima data Singur pe lume a lui Hector Malot, eram în clasa a șasea. Domnul Udrescu, profesorul de limba română, urma sa ne dea lucrare de control din acest roman. Aflasem de la colegii de la o clasă paralelă.

Și uite așa, am citit cartea la „foc automat”… Cartea este impresionantă din toate punctele de vedere. Este greu să îi fac o critică, este profundă și trebuie citită măcar o dată în viață.

 

Singur pe lume este un roman celebru, al scriitorului francez Hector Malot. A fost publicat prima dată în 1878 la editura Eugène Dentu din Paris. Singur pe lume este mai mult decât un roman al copilăriei. Este un roman despre prietenie, încercări, familie și maturizare. Ilustrațiile ediției princeps erau gravuri executate de E. Bayard. Cartea este dedicată fiicei sale și autorul se întreabă, chiar la începutul cărții: „În timp ce scriam această carte, mă gândeam tot timpul la tine, copila mea, şi numele tău îmi venea în fiecare clipă pe buze. O să-i placă lui Lucie? O va interesa pe Lucie?…”

 

Singur pe lume este povestea unui orfan, micul Rémi, care trăiește în casa unei femei, tușa Barberin. Soțul acesteia, zidarul Jerome, suferă un accident grav, fiind astfel nevoit să îl închirieze pe copil unui proprietar de circ, Vitalis, care dădea mici reprezentații alături de un cățel, Capi. Capi îi conduce pe Dolce și Zerbino, alți căței artiști, și pe Suflețel, o maimuță dresată.

 

Din punct de vedere cinematografic, vă recomand filmul coproducție franco-italiană din 1958, sub bagheta lui André Michel. Acesta, înainte de a deveni un celebru om de cinema, a fost cunoscut ca membru marcant al Rezistenței în timpul ocupației naziste. De asemenea, trebuie punctat că este tatăl autorului de romane și eseuri filosofice, cu vederi de stânga, Natacha Michel. Mie mi-a plăcut foarte mult serialul francez produs de Jean-Daniel Verhaeghe, difuzat în anul 2000. În rolul lui Vitalis joacă Pierre Richard. Acesta a devenit celebru după succesul internațional adus în 1972 de Marele blond cu un pantof negru (coloana sonoră asigurată de un român, Vladimir Cosma) și a continuat să joace în comedii roluri de nătăfleț împrăștiat și simpatic. Spre sfârșitul anilor 1980, era deja considerat unul dintre cei mai renumiți actori europeni de comedie. Cu ocazia documentării am găsit și o ecranizare din 2018. Cu eforturi am reușit să o vizionez și am constat cu plăcere că Daniel Auteuil îl interpretează pe Vitalis. Regizorul Antoine Blossier este un tânăr fără un palmares demn de a fi menționat, însă pe mine m-a impresionat modul în care a construit povestea.

Nu pot ca, în finalul tabletei de azi, să nu-l pomenesc pe Yann Dégruel, cel care dă viață personajelor lui Hector Malot într-o serie de benzi desenate extrem de bine făcute, ce construiesc un veritabil roman grafic.

 

Și totuși miroase a clătite…..

 

MARIUS  MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… Carabella târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…

 

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro