TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Dragostea în timpul holerei

Legea 37:

Dumnezeu e un ceasornicar migălos. 

Ordinea Lui e atât de precisă, încât orice lucru de pe pământ se întâmplă la timpul lui. 

Nici o clipă mai târziu, nici o clipă mai devreme.

Şi pentru fiecare, fără vreo abatere, ceasornicul merge precis. 

Pentru fiecare există un timp când să iubească şi un timp când să moară.

Cele patruzeci de legi ale iubirii – Elif Shafak

 

   Săptămâna trecută am revăzut filmul din 2007 Dragostea în timpul holerei. În rolul principal joacă Javier Bardem, actor pe care eu îl găsesc genial. În aceeeași zi, am terminat de citit romanul Cele patruzeci de legi ale iubirii al turcoaicei Elif Shafak. Deci o zi despre iubiri și dragoste. Haios a fost că, vizionând filmul, în pauzele de publicitate, m-am uitat la serialul Teoria Big Bang, în care unul dintre subiecte este relația dintre o blonda mediocră și un băiat genial, un adevărat om de știință, într-o societatea americană prezentată mai spre ideal. Despre asta nu facem comentarii. O zi, trei perspective despre sentimente. 

   Am citit cartea acum vreo zece ani și țin minte că am cumpărat-o de la un târg de carte. Pe vremurile alea, prietenul meu, Ionel, avea grijă să ne ducă la târguri de carte, măcar de două ori pe an. Dragostea în timpul holerei este un roman al autorului columbian, câștigător al premiului Nobel, Gabriel García Márquez.Romanul fost publicat prima dată în limba spaniolă în 1985, apoi s-a publicat o traducere în limba engleză în 1988 și o adaptare cinematografică a fost lansată în 2007. Personajele principale ale romanului sunt Florentino Ariza și Fermina Daza. Florentino și Fermina se îndrăgostesc în tinerețe. O relație secretă înflorește între cei doi cu ajutorul mătușii Escolástica a Ferminei. Schimbă scrisori de dragoste, pe hârtie și în plic. Dar, odată ce tatăl Ferminei, Lorenzo Daza, află despre cei doi, își forțează fiica să nu-l mai vadă pe Florentino. Când ea refuză, el și fiica lui se mută cu familia soției sale decedate într-un alt oraș. Indiferent de distanță, Fermina și Florentino continuă să comunice prin telegraf. La întoarcere, Fermina își dă seama că relația ei cu Florentino nu era altceva decât un vis, deoarece ei sunt practic străini. Astfel renunță la logodna cu Florentino și îi returnează toate scrisorile.

   Dr. Juvenal Urbino, un personaj construit perfect, erou national, un tânăr desăvârșit, o întâlnește pe Fermina și începe să o curteze. În ciuda dezamăgirii inițiale față de Urbino, Fermina cedează convingerii tatălui ei și siguranței și bogăției pe care Urbino le oferă. Aceștia se căsătoresc. Urbino este un medic devotat științei, modernității și „ordinii și progresului”. El este dedicat eradicării holerei și promovării lucrărilor publice. Este un om rațional a cărui viață este organizată precis și care apreciază foarte mult importanța reputației sale în societate. 

Chiar și după logodna și căsătoria Ferminei, Florentino a jurat să rămână fidel și să o aștepte, dar promiscuitatea este mai puternică decât el și are sute de relații, unele sunt amantlâcuri, altele mici iubiri. Chiar și cu toate femeile cu care este, se asigură că Fermina nu va afla niciodată. Între timp, Fermina și Urbino îmbătrânesc împreună, trecând prin ani fericiți și nefericiți și experimentând toată realitatea căsătoriei. Urbino dovedește în cele din urmă că nu a fost un soț complet fidel, mărturisindu-i o aventură Ferminei după mulți ani de la căsătorie

   Primul film pe care l-am găsit ca fiind inspirat din roman, Serendipity, este o comedie romantică din 2001, regizată de Peter Chelsom, cu un scenariu de Marc Klein, cu John Cusack și Kate Beckinsale în rolurile principale. Povestea începe de Crăciun, în New York, unde Jonathan Trager o întâlnește pe Sara într-un magazin, în timp ce încearcă să cumpere aceeași pereche de mănuși. În timp ce ambii sunt în relații, o atracție reciprocă duce la împărtășirea desertului la Serendipity. Sara își dezvăluie părerea că soarta determină multe dintre deciziile ei în viață. Se întâlnesc din nou când amândoi trebuie să se întoarcă la restaurant pentru a recupera lucrurile pe care le uitaseră. Considerând că aceasta este soarta, ei petrec mai mult timp împreună și, imediat după ce schimbă numerele de telefon, al Sarei este suflat în vânt. Ea interpretează acest lucru ca fiind de rău augur, așa că sugerează în schimb modalități alternative de a-și pune numărul în univers. Ea sugerează ca unul să-și pună numele și numărul de telefon pe o bancnotă de 5 USD, iar celălalt pe pagina de gardă a unei cărți ce va fi vândută a doua zi. Dacă fiecare găsește obiectul celuilalt, este menit să fie împreună și se pot contacta. Cartea în care Sara își scrie numărul este Dragostea în timpul holerei . Acesta este un simbolism ce leagă cartea de film, deoarece în carte, cei doi protagoniști s-au întâlnit în timp ce erau foarte tineri și dragostea lor a fost interzisă până când s-au reunit la bătrânețe. Recomand filmul cu căldură. Nu este o ecranizare propiu-zisă, dar este puternic inspirată de roman.

   Coloana sonoră a acestui film este compusă de Alan Silvestri. El este celebru pentru coloana sonoră la un număr mare de filme. Silvestri l-a întâlnit pe regizorul Robert Zemeckis când cei doi au lucrat împreună la filmul lui Zemeckis Romancing the Stone (1984). De atunci, Silvestri a compus muzica pentru toate filmele lui Zemeckis, inclusiv trilogia Back to the Future (1985-1990), Forrest Gump (1994) sau Cast Away (2000). Tot el a compus partituri pentru patru filme Marvel Cinematic Universe : Captain America: The First Avenger (2011), The Avengers (2012), Avengers: Infinity War (2018) și Avengers: Endgame (2019). 

   Temele și motivele Silvestri din acele filme au fost menționate și repetate de alți compozitori în mai multe alte filme MCU. Las un link cu o mostră din coloana sonoră https://www.youtube.com/watch?v=-QP27pp5NwM Dragoste în timpul holerei este un film din 2007 regizat de Mike Newell și care este nu doar inspirat din roman, ca Serendipity, ci povestea este aceeași ca în roman. Este povestea unui triunghi amoros între Fermina Daza (interpretată de Giovanna Mezzogiorno) și cei doi pretendenți ai ei, Florentino Ariza (Javier Bardem ) și Doctorul Juvenal Urbino (Benjamin Bratt), care se întinde pe 50 de ani, din 1880 până în 1930. Javier Bardem este primul actor spaniol nominalizat la Premiul Academiei (Cel mai bun actor pentru Before Night Falls în 2000), precum și primul și singurul actor spaniol care a câștigat unul (cel mai bun actor în rol secundar pentru No Country for Old Men în 2008). El este cel care face diferența și ridică mult nivelul filmului. În februarie 2019, Bardem a fost distribuit în rolul lui Stilgar, în filmul pe care toți îl așteptăm, Dune, regizat de Denis Villeneuve. Coloana sonoră este specifică Americii latine. Antonio Pinto este compozitorul muzicii din film, iar Shakira este cea care cântă melodia devenită lait motivul filmului. Cântecul care definește coloana sonoră se numește „Despedida”. Antonio Pinto are în palmamres un premiu World Soundtrack și un premiu ASCAP, precum și o nominalizare la categoria Cea mai bună melodie originală la premiile  Globul de Aur pentru compunerea piesei „Despedida” alături de Shakira. Și pentru această coloană sonoră las o mostră. https://www.youtube.com/watch?v=_Bna4KjZyns

   Decorurile și locurile alese pentru filmări au o notă aparte, introducând privitorul în atmosfera acelor ani. O mare parte din peliculă este fimată în orașul istoric Cartagena din Columbia, iar alte scene sunt filmate pe râul Magdalena și în lanțul muntos Sierra Nevada de Santa Marta. Mai multe vă las pe voi să descoperiți, citind și vizionând.

 

MARIUS MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… Carabella târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro