ortooxacell kiss2022.gif Flax

RESTITUIRI – Ioan N. RADU – Oameni de ieri și de azi ai Dâmboviței

   Scriam, cu câțiva ani în urmă, despre un OM pe care-l știam în orașul nostru dintotdeauna și pe care îl cunoșteau zeci de generații ale Târgoviștei. Profesorul Ioan N. RADU, campion mondial, dascăl de elită, profesor înțelept, conducător al școlii dâmbovițene… Scriam, deci, „gânduri despre un foarte tânăr prieten”… Acum, Domnul Profesor e într-o lume mai bună și, cu siguranță, îi învață pe îngeri să construiască rachetomodele, pe care le lansează în fiecare zi, acolo, în rai… Am în arhiva mea de suflet mai multe articole despre oameni de ieri și de azi ai Dâmboviței noastre, scrise cu migală și pasiune de dragul meu prieten, pe care, iată, le restitui aici, în fiecare săptămână… (Ionuț  Cristache) 

 

Oameni de ieri și de azi ai Dâmboviței

 

   Azi despre doctorul Gheorghe Burnei… E drept, a ajuns un personaj controversat, nu e dreptul meu să judec sau să dau sentințe. Personalitatea doctorului Burnei este marcantă și plină de succese profesionale. A reuşit să aducă domeniul ortopediei pediatrice la cel mai înalt nivel, competitiv în lumea medicală internaţională, dezvoltând în România tehnici inovatoare care îi poartă numele şi care sunt folosite de alţi chirurgi ortopezi din pediatria mondială.   Într-un interviu, doctorul Burnei afirma: „Este mult mai important să tratezi un copil decât un adult. Atunci când se întâmplă o dramă  cu un copil, într-o familie, aceasta suferă foarte mult şi când tratezi şi vindeci un copil îi vindeci pe toţi”.

   Profesorul Burnei este dâmboviţean, născut în comuna Brăneşti, la data de 21 septembrie 1952, considerându-se  mirean, ortodox, român. Cursurile şcolii gimnaziale le-a urmat în satul natal. A terminat Liceul Economic din Târgovişte şi a avut în perioada studiilor câteva progrese notabile, care l-au determinat să se  orienteze spre medicină.  În 1978 a absolvit Facultatea de Pediatrie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.  În 1992 devine medic specialist al Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”. Finalizează rezidenţiatul, în 1996 şi obţine Doctoratul în Ştiinţe Medicale, având ca temă „Clinica Sânului”. În perioada studiilor universitare a avut şansa de a întâlni foarte mulţi profesori care l-au impresionat. În mod deosebit în perioada de rezidenţiat, a avut ocazia să cunoască trei coloşi ai chirurgiei şi ortopediei pediatrice, Profesorul Coban, Profesorul Socolescu şi Profesorul Pesamosca, cel care, într-adevăr,  l-a format şi de la care a învăţat foarte mult.  Asemenea mentorilor săi, este la rândul său un mentor pentru generaţiile viitoare de specialişti.

   În timp, parcurge etapele carierelor didactice şi profesionale şi devine profesor universitar la Catedra de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a U.M.F. „Carol Davila”, Bucureşti şi Şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului „Marie Curie”, Bucureşti. În calitate de profesor universitar, a contribuit la formarea a sute de studenţi, medici rezidenţi şi specialişti în ortopedie pediatrică. A fost îndrumător în elaborarea a numeroase lucrări de diplomă şi teze de doctorat. S-a implicat activ în organizarea de manifestări ştiinţifice naţionale şi cu participare internaţională. Este căsătorit, soţia fiind tot medic. Copiii lui sunt medici şi profesează în România: băiatul e ortoped pentru adulţi, iar fata este medic ginecolog.

   Temele de interes în cercetarea ştiinţifică au fost diverse, Gheorghe Burnei participând la 21 de proiecte de cercetare, dintre care le amintim pe cele mai recente: Sistem ortetic polimodular Mecatronic pentru recuperarea imobilităţii articulaţiilor membrelor inferioare în ortopedia infantilă, în anul 2010; Studii terapeutice şi intervenţii inovative prin osteosinteze transosoase diafizo-epifizare şi artrodiastazis pentru alungiri de membre prin distractoare automate controlate extern şi interne (Auto-Osteodistractor), între anii 2006-2008; Promovarea cercetării româneşti în programele europene în domeniul utilizării fixatoarelor externe în alungirea şi reconstrucţia osoasă în hemicondrodiastazis, pseudartroză şi osteogeneza imperfectă (Osteo-Distract), în perioada 2006-2007.

   Doctorul Gheorghe Burnei s-a remarcat prin conceperea în premieră a unui instrumentar special – Fixatorul extern circular (1996). Aceasta metoda care astăzi îi poartă numele a permis efectuarea în România a 52 de operaţii de alungire a membrelor la copii. A adus o contribuţie deosebită la invenţia a doua instrumentare specializate: Tija de distracție centromedulară, o noua metodă terapeutică de osteogeneză (2001), dar și  Instrumentarul pentru abordul somatic sub control laparoscopic al cifoscoliozei la copil. Invenţia a fost avizată de experţii în domeniu ai Academiei de Ştiinte Medicale.

   A contribuit, în calitate de autor și coautor, la realizarea a șase cărţi de specialitate şi a publicat peste 300 de articole şi studii în reviste de specialitate de circulaţie internaţională recunoscute în ţară şi străinătate. În timp, activitatea profesională, academică şi ştiinţifică a fost de excepţie. A efectuat peste 20000  de intervenţii chirurgicale din care 56 pentru prima dată la Spitalul „Maria Curie” Bucureşti, 22 în premieră naţională şi 6 la nivel mondial, devenind un chirurg ortoped pediatru recunoscut în toată lumea.

   Activitatea i-a fost răsplătită cu distincţii importante. În anul 1993, devine Laureat al Premiului Nagrode-Naukowa oferit de Societatea Academică de Chirurgie a Copilului, Szczecin, Polonia, prin Academician Dr. Markiewicz. La nivel naţional, obţine premiile acordate de Fundaţia Callatis ’96 (2008) şi a Galei Tinerilor Medici, (2010). De asemenea, obține Premiile de Excelenţă ale Galei Medicilor (2009), Codex Aureus (2011), în 2012, la Gala superlativelor VIP, premiul secţiunii Ştiinţă şi Viaţă. A fost citat ca subiect biografic în almanahul personalităţilor marcante mondiale „Who’s who”, Ed. Marquis, 2009-2010 pentru realizări remarcabile în domeniul său de activitate. La nivel internaţional, este Membru al Societăţii Europene de Ortopedie Pediatrică (EPOS), al Societăţii AOSpine şi al Academiei Central Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere. Este membru al societăţilor ştiinţifice româneşti de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică şi de Ortopedie Pediatrică. În anul 2008, devine Preşedinte fondator al Asociaţiei Române a Traumatologilor şi Ortopezilor Pediatri (ARTOP).

   Doctorul Gheorghe Burnei afirma: „Să ştiţi că satisfacţiile provin şi din modul în care tu eşti conştient că ai făcut ceva şi eu cred că am făcut ceva pentru sănătatea copiilor din România, pe de o parte şi pe de altă parte nu am să depun armele niciodată.

   Şi totuşi, nu a reuşit să-şi îndeplinească un vis: un centru judeţean de chirurgie şi pediatrie ortopedică de nivel european în Spitalul judeţean Târgovişte. 

 

Ioan N. RADU a fost singurul campion mondial din istoria Târgoviștei, un pasionat cercetător în domeniul astronauticii, autorul unui număr impresionant de lucrări în domeniu, un spirit mereu tânăr și dascăl de „Carabella”… 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media