PUNCT ȘI DE LA CAPĂT – Amalia DRAGOMIR – În dulcele stil critic

Fiecare dintre noi, indiferent de domeniul în care ne manifestăm, suntem, mai devreme sau mai târziu criticați, iar arta, în toate formele ei, nu face excepție. Spun arta, pentru că am tot stat printre oameni talentați în diverse domenii artistice, nu atât de mult încât să învăț tot ce aveau de oferit, dar suficient de mult încât să observ cum funcționează critica și astăzi povestim despre cât de constructive, respectiv distructive pot ajunge criticile, dar și despre cum se împart, în opinia mea, criticii.

Primii și cei mai constructivi dintre toți sunt cei foarte buni pe domeniul lor, uneori în topul celor mai buni, care analizează și critică într-un mod în care să și-i apropie pe cei mai puțin pregătiți, astfel încât să poată evolua alături de ei. Aceștia sunt ușor de observat pentru că, lângă ei, nu te simţi niciodată jignit sau pus în inferioritate. Au critici pertinente, punctuale, spuse cât mai neutru, astfel încât să te corectezi de dragul de a face mai bine și de a fi mai bun, dar și din dorința de a-i impresiona, și, de ce nu, de a obține validarea lor. De ei, îți vei aminti și peste zeci de ani și vei spune, „am învățat să fac asta de la X” și, chiar dacă nu mai sunt, vor continua să trăiască prin tine, nu doar prin munca lor. Tot ei sunt cei care de fapt nu-și doresc să te critice, motiv pentru care îți oferă îndrumare, astfel încât, în final să nu mai existe nimic pentru care să primești atenționări. Dacă ai un astfel de critic pe lângă tine, mulțumește-i și ține-l aproape, tocmai ai găsit un loc în care să prinzi rădăcini.

Tot din categoria celor foarte buni pe domeniul lor fac parte și cei care se simt bine criticând și au o plăcere sadică de a face asta. La sufletul lor ajungi greu sau nu ajungi deloc, dar știi sigur că vrei să fugi cât mai departe. Sunt genul acela de persoane care te transformă cu mare drag în piatră de ascuțit cuțite și care, chiar și atunci când nu au ce să critice găsesc ceva, oricât de absurd ar fi. Sunt cei care nu or să ezite niciodată să îți spună că pictezi niște kitschuri, privind admirativ niște manifestări artistice cu trei dungi și-un pumn de stropi, amintindu-ți că Rembrandt a murit de mult și că tablourile tale sunt cam prăfuite. Nici nu mai contează că nu aspirai să ajungi vreodată ca Rembrandt sau că nici măcar nu îl aveai ca model. În opinia mea, aceștia se încadrează cu succes în categoria criticilor distructivi. Dacă cel criticat nu stă foarte bine cu încrederea în propria persoană, va renunța în cele din urmă la ce face, apucându-se de altceva, sau nemaifăcând nimic. Mă întreb doar câți oameni cu potențial s-au pierdut așa? Respingători și răutăcioși, nu vor ezita să îți șteargă personalitatea și identitatea în încercarea de a te aduce pe drumul cel bun și vei descoperi, uneori de la primele încercări, că ceea ce faci nu te mai reprezintă, până când îi vei mulțumi, cu riscul ca din tine să nu mai rămână nimic. În esență, nu sunt oameni răi, ci doar extrem de riguroși, foarte puțin empatici și deloc flexibili. Dacă întâlnești astfel de critici, selectează ceea ce consideri bun din tot ce auzi și aplică, dar mergi mai departe. Nu uita că este greu să prinzi rădăcini în pietre.

La fel de distructivi și ei, dar perfect conștienți și dornici să te facă să te simți prost, sunt criticii care n-au niciun fel de experiență, dar ar critica orice, mai ales dacă știu că au potențialul de a te lovi. Așa apar criticile aberante, acelea care mai întâi te scot din sărite și apoi te fac să râzi cu lacrimi. Nu te mira dacă îi vei auzi dându-și cu părerea pe subiecte de la bărcile cu motor și până la literatura SF. Ei se pricep la toate, mai nou și la virusuri și vaccinuri. Aceștia sunt criticii care stau după colț și așteaptă să faci ceva pentru a încerca să îți strice bucuria reușitei, doar pentru că ei sunt seci și nu fac nimic notabil, iar faptul că alții încearcă și reușesc în mai mică sau mai mare măsură, le provoacă un rău psihic. Nu te bucura dacă îți cumpără sculpturile, pentru că mâine îți vor arăta altele mai frumoase. Nu te simți onorat că îți cumpără cărțile, pentru că te vei trezi comparat cu alți autori, chiar dacă nu ai nicio legătură cu ei. Nu sări în sus dacă vin la expozițiile tale și îți cumpără tablourile, pentru că mâine îți vor spune cât de urât se văd în livingul lor. Dacă îi întâlnești, mergi pur și simplu mai departe. N-ai de ce să rămâi. Dacă în pietre tot mai poți prinde rădăcini, într-o gaură neagră sigur nu vei reuși. Nu uita să le mulțumești totuși înainte de a pleca, fără să lași impresia că te-au sâcâit. Faptul că nu au reușit să îți strice ziua, le va genera colici biliare.

O alta categorie sunt criticii neutrii. Aceștia nu sunt nici distructivi și nici constructivi. Unii dintre ei sunt specialiști pe domeniul lor, dar, în timp ce nu se simt atrași de ceea ce faci tu, îți recunosc potențialul și nu vor să te descurajeze, alții nu se pricep, dar încearcă să spună ceva, astfel încât să își echilibreze discursul tot către o zonă neutră, atât cât să nu fie nici de bine, nici de rău. Nu rămâne mirat dacă vei auzi de la ei un simplu „Nu este stilul meu preferat de pictură, dar s-ar potrivi bine într-un decor minimalist” sau „Nu îmi plac de obicei dramele, dar parcă într-o zi ploioasă aș vedea filmul tău cu mama, care adoră poveștile triste”. Aceștia sunt cei mai inofensivi critici, și, chiar dacă nu vei învăța mare lucru de la ei, mulțumește-le de fiecare dată pentru faptul că sunt acolo, deși nu te înțeleg sau poate chiar nu le place deloc ceea ce faci, dar ești important pentru ei. Ai fi nedrept să îi dai la o parte, dar nu îi ține doar pe ei lângă tine, pentru că nu vrei reuși să evoluezi.

Ultima categorie sunt cei care nu te critică deloc și care doar te laudă. Oricât de fericit ai fi să primești laude din toate părțile, amintește-ți că nu ești perfect și că în fiecare zi poți face pași înainte pentru a fi mai bun. Selectează laudele primite și crede-le în primul rând pe cele care vin de la persoane avizate. Multe dintre ele vor fi și de la cei cărora le ești drag sau de la oamenii din jurul tău care au nevoie de tine în viitor și astfel își lasă o portiță deschisă. Dacă te culci pe ureche și îi crezi pe toți care te laudă, dându-i pe ceilalți la o parte, vei ajunge în categoria trei (din cele de mai sus) și nu în doi, pentru că, devenind autosuficient, șansele de a mai evolua sunt aproape nule. Nu confunda laudele cu lingușeala și ține cont de faptul că nimic nu e perfect pentru toată lumea. Este normal și natural să se întâmple așa! Nu uita că inclusiv cei mai mari și cei mai buni pe un anumit domeniu, de la știință la artă, au avut criticii lor.

Amalia DRAGOMIR este content writer, specialist SEO, omul din spatele tastaturii, de peste tot și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișeană…