Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3663
7-12-2021

PORTRETE ȘI FERESTRE – Dana Banu – Fructele toamnei

   Uliana… Pe malul râului Moscova cel izvorât din Smolensk, în inima Moscovei, o femeie pe nume Uliana privește cerul. Miile de străzi ale Moscovei cu numele lor vechi și noi. Arbatul trăindu-și viața și istoria de mai bine de 500 de ani. Arbatul cu fostele case ale lui Lermontov, Țvetaeva și Pușkin. Arbatul cu artiștii lui stradali. Cu muzicanții care acompaniază culorile pictorilor. Tversakaia cu arcurile ei de triumf. Cu amintirea cortegiilor imperiale care au venit în secole trecute, ce parcă nici nu au existat vreodată, dinspre Sankt Petersburg. Nikolskaia, cu numele ei primit de la mănăstirea Sfântului Nicolae cel vechi. Cu tipografia unde Ivan Fedorov a tipărit prima carte. Stoleșnikov cu Teatrul de Artă A.P. Cehov. Bulevardul Țvetnoi cu Marele Circ și faimoasa Piața de Flori. Galeriile nenumărate, cofetăriile, cafenelele, magazinele și restaurantele pe care clădirile cu arhitectură modernă sau clasică de pe Bulevardul Kutuzov le adăpostesc. Kuznețki Most care se întinde de la Dimitrovka până hăt la Piața Vorovskogo. Demult, în perioada țaristă, fusese principala arteră comercială a orașului. Balșaia Ordinka, unde Ana Ahmatova locuia uneori împreună cu scriitorul Victor Ardov și unde poeta organiza seratele „Ahmatovka”, frecventate de mulți artiști ai vremii ei. Moscova – orașul care inspiră, înspăimântă sau fascinează. Uliana știe toate străzile Moscovei. Le-a tot străbătut, încă din adolescență. De fapt Uliana e parte din orașul imens cu istorie furtunoasă, sângeroasă, cumplită pe alocuri. Moscova cu revoluțiile, războaiele și represiunile ei. Și dincolo de toate, Moscova cu ritmul ei obișnuit. Cu oameni precum Uliana trecând pe străzi grăbiți să își trăiască viețile cât se poate de comune. Cu Uliana privind cerul într-o toamnă oarecare. Uliana cu părul revărsat pe umeri, mirosind a pară pergamută. Cu trupul foarte asemănător galbenelor gutui ale toamnei. Cu șolduri rotunde și puternice. Uliana, rusoaică galben-arămie precum o pară de toamnă, zemoasă. Uliana râzând din orașul și din viața ei, spre lume, într-o zi oarecare de toamnă.

   Nehir… Nehir cea cât o nucă. Mică și aprigă. Gata mereu să se certe cu norii care acoperă Marmara, Egeea și Marea cea Neagră. Fiică a Bosforului. Mică vânzătoare istanbuleză de genți, într-un butic cochet din Nișantasi. Se visează o Füsun împodobind un roman al vreunui Pamuk personal. Își dorește să inspire un artist. Fiecare client care intră pe ușa din lemn vopsit în culoarea lavandei cu clopoțel de argint, imitând vremuri trecute, e măsurat cu atenție. Prea puțini artiști intră însă într-o mică prăvălie de genți din Nișantasi-ul istanbulez. Ploaia o transformă pe Nehir într-o mică nucă din panerul toamnei. În așteptarea bărbatului care îi va iubi pletele castanii, ochii migdalați și coapsele ferme, Nehir răspândește în jurul ei miros proaspăt de toamnă bogată. Privește prin vitrina buticului picăturile transparente de ploaie. În fiecare picătură de ploaie e o poveste. Printre ele și povestea lui Nehir, vânzătoarea de genți din Nișantasi. Nehir cea cât o nucă.

E fericită. Habar n-are de ce. Toamna îi aduce mereu o stare blândă de fericire molcomă. Casnică. O fericire pe care peste ani o va trăi într-o mahala oarecare a Istanbulului, alături de soțul ei, în mica lor casă cu ferestre acoperite de perdele înspumate, pline de volane și cu multe pisici așteptându-și la poartă mâncarea.

   

   Maria… Maria cea galben-aurie precum un măr de toamnă parfumat. Bucureștiul o învăluie într-o lumină de oraș în agonie dar tandru. Trăiește printre oameni nervoși, mereu certându-se și înjurându-se unii pe alții, cu toții înjurându-și des mica țară nefericită. Printre ei, Maria, o femeie tânără care își trăiește propriul ei anotimp. Maria la intrarea în Cișmigiu pe o bancă, privind mica grădină cu tufe de trandafiri. Banca de piatră e rece. Maria e fericită. Pentru că e toamnă. Pentru că amurgul urmează să coboare peste oameni. Pentru că Maria se simte tânără și gata să fie iubită. Știe că într-o zi un om doar al ei o va lua de mână și vor străbate bulevardul Elisabeta, și Magheru și Lipscani și toate străduțele întortocheate din Curtea-Veche. Vor flana la întâmplare pe străzi mici cu nume necunoscute și case frumoase ajunse în ruină. Vor alerga spre tramvaie și vor merge cu ele la întâmplare. Până la capăt și înapoi. Vor coborî prin cartiere cu străzi necunoscute. Se vor plimba la pas prin mahalalele orașului. Vor privi peste garduri, în curți. Vor fuma pe vreo bordură, o țigară. Vor râde apoi și se vor ridica pentru a trăi mai departe. Vor avea o mulțime de copii. Vor merge vara la mare și iarna la munte. Dar toamna întotdeauna vor veni în Cișmigiu pe băncuța asta de piatră albă de la intrarea în Cișmigiu pe care Maria stă acum singură. În așteptarea viitorului. Toamna e cel mai ușor să îți aștepți viitorul și să crezi cu totul în el. Un măr galben de toamnă e Maria din București. Aurie și tânără și parfumată. Și uneori fericită.

   

    Nunziatina… Nunziatina ascultă cvartetul care cântă Vivaldi pe o barcă gigantică în formă de vioară. Vioara uriașă cu muzica lui Vivaldi alunecă pe canalele Veneției. În acest timp, toamna acoperă orașul. Nunziatina are ochii precum boabele de struguri. Perdeaua din muselină verde a ferestrei se topește în aburul de miere al luminii de septembrie. Cântecul e despre moarte. Despre sfârșit. Despre boală și disperare și pierdere. Nunziatina e însă tânără. Vie și deseori fericită. În ciuda a tot. Va trăi. Își va iubi bărbații care îi vor intra în viață în viitor. Doar nu are de gând să devină pentru totdeauna a unuia singur, de la început. Va termina facultatea și va inventa 1001 de vopsele noi pe care pictorii lumii le vor cumpăra străduindu-se să obțină cele mai venețiene nuanțe. Ei nu vor ști, dar în fiecare vopsea va fi un zâmbet de-al Nunziatinei, pentru ei. Doar cel care îl va descoperi va reuși să creeze nuanța venețiană. Nunziatina are o brățară din sticlă de Murano. Din brățara ei tresare spre lume o sclipire jucăușă a ultimelor raze de soare. În amurg, la Veneția, toamna devine un profil de femeie. O femeie cu ochi de struguri, tresărind a dorință și a nesupusă tandrețe. Ca să obțină culorile frumoase ale sticlei de Murano, meșterii adaugă în ea compuși din cobalt, aur sau cupru. Cupru, precum culoarea pletelor Nunziatinei. Cobalt, precum rochia ei foșnind a mătase ușoară și senzuală. Aur, precum auriul care stropește pupilele verzi ale ochilor femeii transformând-o într-o imagine fără început și sfârșit. Irizări stranii de struguri copți și parfumați au ochii fetei. Nunziatina, o tânără venețiană care asemenea atâtor alte femei din Veneția, de-a lungul secolelor, au privit toamna de la fereastra casei bucurându-se de momentul în care trupurile și viețile lor deveneau parte din acel anotimp.

   

   Ce au în comun toate aceste femei care nici măcar nu se cunosc și care trăiesc în locuri atât de diferite și îndepărtate unele de altele? Toate trăiesc în același timp, fără să își dea seama, un moment fericit al vieții lor. Un moment de așteptare. Nu e vorba despre vreun fapt care le va marca viețile. Nici măcar nu sunt conștiente de momentul pe care îl traversează. Sunt toate fructe ale toamnei în uriașul paner al lumii, fabulos împletit din destine, vâltori ale istoriei, zile importante, secole oarecare și eterne vârtejuri de frunze care se învârt și răsucesc prin aerul răcoros al toamnei.

Femeile acestei scrieri – fructe ale toamnei – sunt fericite într-o lume ce pare, din cauza oamenilor, mereu, încă de la începuturile ei, în derivă. Gata să se scufunde. Frumusețea femeilor lumii care știu să privească toamna și devin parte din ea, fructele ei, e fără sfârșit. 

                                                                                  -Rio Rita / portrete și schițe (2021-2022)- 

Dana BANU e o scriitoare prea bătrână ca să moară, ca tot poetul normal, tânără. A debutat în revista Astra în 1984. Poartă des 2 cozi împletite și are 3 pseudonime literare. Are 51 de ani, dar spune că bate spre 60 pentru ca toți să se mire cât de tânără arată. Trăiește în Paris. Iubește să scrie, îi plac oamenii, macarons-urile, zeppelinele și baloanele colorate.

 

  

     

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public [newsletter_form]
Webhosting Armand Media