Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3705
18-1-2022

PORTRETE ȘI FERESTRE – Dana Banu – Café Pușkin (1)

Nathalie 

 

„Elle parlait en phrases sobres/ De la révolution d’octobre/ Je pensais déjà/ Qu’après le tombeau de Lénine/ On irait au café Pouchkine/ Boire un chocolat.” – versuri de Pierre Delanoë și Gilbert Bécaud din melodia Nathalie (1964)

 

   – Nathalie, ești dulce precum crema Chantilly a prăjiturilor acestea de la Café Pușkin, îi spune snobul de Alain. 

   Ei i se face rău și îi vine să vomite. Libidinos cretin! De fapt o cheamă Natașa dar își spune Nathalie de când s-a mutat în Franța. Vine dintr-o Moscovă de cartier, cu blocuri uriașe, toate la fel, și oameni care se îmbată cu o precizie de metronom și se bat, de asemenea, la ore și în zile fixe. De preferat de sărbători și în week-end, când sunt liberi. I se mai întâmplase și ei pe vremuri. Dar rar. E sigură că Alain va începe să fredoneze iar melodia lui Bécaud. Imbecilul știe textul pe de rost. Se dă în vânt după idila dintre personajul din cântec și Nathalie, femeia-ghid turistic care îl plimba pe zevzec prin Piața Roșie. 

   Natașa cea Nathalie din cântec îi tot vorbea tipului despre revoluția din octombrie și despre mormântul lui Lenin. Ăla se gândea cum să i-o tragă după ce vor bea o ciocolată caldă în cafeneaua Pușkin. 

   Alain habar n-are, asemenea unor hoarde întregi de turiști din trecut, că pe vremea când apăruse cântecul, prin anii 60, Café Pușkin nici măcar nu exista. Era doar o cafenea fictivă. Natașei îi vine să râdă. Își imaginează cârdurile de turiști din anii 60, căzuți în cap după melodia lui Becaud, învârtindu-se prin Moscova, și căutând Cafeneaua Pușkin. Abia târziu – la vreo 30 și ceva de ani după ce a apărut cântecul lui Gilbert Bécaud – au făcut o cafenea cu numele ăsta pe bulevardul Tverskoi, pe lângă Piața și Teatrul Pușkin. După 10 ani, același tip care a deschis cafeneaua Pușkin la Moscova, a deschis una și aici la Paris, pe bulevardul Haussman, iar acum vreo 3 ani, cafeneaua asta din Piața Madeleine, în care stau ei acum. 

   Alain habar n-are de toate astea. Lui îi stă gândul la glossul ei cu gust și miros puternic de zmeură și la decolteul puloverului vechi de cașmir, din care sânii ei albi dau bună ziua. Auzi la el, să îi spui unei femei că e „dulce”! Îi vine să îi tragă scaunul crem, cu tapiserie în dungi verticale maro-alună și de culoarea untului, de sub el. Tare i-ar mai plăcea să îl vadă rostogolindu-se pe podeaua cafenelei. 

   În timp ce privește cu ochii minții scena în care Alain cade de pe scaun, Nathalie caută un fundal muzical adecvat. În niciun caz Nathalie al lui Bécaud. Un AC/DC, poate. Nț! Mai bine un Alice Cooper. Sau un Crimson. Un Ozzy, și gata! Ceșcuțele de ceai de la etajul doi al Cafenelei Pușkin din Madeleine încep să se clatine. Alain încearcă să spună ceva în timp ce se rostogolește pe podea în cădere. Slavă Domnului, nu se aude. Ozzy își face datoria. În timp ce bărbatul continuă să o privească fix și obsedat, Nathalie se uită pe geam. Se vede Biserica Madeleine. Peristilul ei neoclasic. Începe să numere coloanele. 8! Opt sunt. Mai stă 8 minute și pleacă. Cel mult 8 minute. Până atunci citește meniu. 

   Ar putea să ceară caviar de exemplu. Alain are bani și i-ar cumpăra orice, doar să dea un semn că la o adică poate-poate, și-o vor trage măcar o dată. Dar ei nu îi place caviarul. E amar. Pantofii lui Alain au culoarea caviarului. Sunt eleganți. Își privește bascheții roșii. Îi vine să îl calce tare pe pantofii lui de lac și să îi murdărească. Mai departe. Trece în fugă peste antreuri. Ajunge la salată. Salată crocantă de rață cu miere. Se uită din nou la Alain care între timp a căzut aproape de tot în decolteul ei. Are o față de rățoi. Și-l imaginează pe apă, urmărit de cârdul lui de admiratoare. 

   Ce or fi văzând la el femeile alea, habar n-are. Ceasurile lui scumpe. Costumele italienești. Părul tuns scurt și grizonat. Brățările maro din piele împletită. Mirosul subtil de parfum și foarte puternic de bani. Batista din mătase. Alain cel ca scos din reviste. Alain cu gesturile lui de bărbat macho și sigur pe el care pică în cap când îi zărește glossul de zmeură de pe buze sau când poartă puloverele ei vechi de la mătușă-sa Galia, cea moartă de mult dar cu hainele bine întreținute și păstrate de ea, nepoata care a venit să locuiască în casa în care femeia și-a dat duhul pe vremuri. Nici măcar nu a cunoscut-o. Îi poartă însă hainele. Doarme în patul în care femeia a murit. Păstrează mobila și tot felul de brizbrizuri vechi de ale ei. Poartă până și o pereche de pantofi bărbătești de prin anii 30, pe care i-a găsit prin mansardă. Sunt cu un număr mai mare dar nu o interesează. Îi place să intre în lumea aceea veche și să rămână acolo. Mai bine decât cu Alain, bărbatul grizonat, mereu îmbrăcat în costum, mirosind a parfum scump și a bani. 

   Se uită mai departe pe meniu. File de vită flambată în coniac cu garnitură la alegere. I-ar plăcea drept garnitură capul lui Alain pe farfurie. Îi vine să vomite din nou. Trece rapid mai departe. Ah! Ajunge la „Les gourmandises sucrees”. Dulciuri! Preferatele ei! Își amintește de borcanele cu miere pe care i le aducea Petea în copilărie, din satul bunicilor lui de lângă Moscova. Bunicii lui Petea au murit. Satul a rămas pustiu și abandonat. Toți au plecat de acolo. 

   Petea e departe, la Londra. Nu a vrut să vină cu ea. A preferat să își termine facultatea acolo. Îi mai scrie e-mail-uri din când în când. O asigură că va veni la ea de tot, anul viitor când termină cu facultatea. A început deja să îi caute un job prin Paris. S-ar putea să îl ajute Alain. De aceea acceptă să se întâlnească din când în când cu el. Dar Alain e evident mai interesat să i-o tragă decât să o ajute cu Petea. Deși are o firmă uriașă de arhitectură și precis ar putea să îl angajeze pe Petea al ei în vreun job cât de mărunt pe acolo. Nu crede că o va face. 

   Citește meniul mai departe. Médovic – biscuit emblematic al casei, cu gem de lapte și miere de hrișcă. Nu au niciun gust. Niște chestii uscate, orice s-ar spune, niște biscuiți. Alain e și el tot un fel de biscuit. Uscat, snob, cu ochi de pește mort.

Matrioșca – prăjitură cu jeleu de nucă de cocos și trandafiri și mousse de mandarine confiate. 

Jeleul de trandafiri îi amintește de maică-sa Dașa. Era frumoasă. Cu pielea albă ca laptele și pomeții obrajilor precum trandafirii cei roz. În ziua în care a murit s-a luat curentul în toată casa. A stat lângă ea. Nu s-a gândit să îi aprindă o lumânare. Era prea mică. De pe noptieră venea un miros puternic de ulei de trandafiri. Mamei sale îi plăcea mirosul acela. Se dăduse cu uleiul de trandafiri înainte să moară.

   Citește mai departe: macarons-uri cu arome la alegere. Îi plac cele cu cremă din flori de portocali. Nu pentru gust neapărat ci pentru că își imaginează o livadă de portocali înfloriți prin care aleargă liberă, sălbatică și fericită. E visul ei din copilărie. Din vremea în care nici măcar nu știa cum arată o livadă de portocali înfloriți. 

   Zbang! La final desert Nathalie. I se face rău. 12 euro, 2 bucăți. La alegere: cu ciocolată neagră și ciocolată de lapte cu alune. Cu zmeură și banane. Cu mere verzi și ghimbir. Cu lămâi verzi și wasabi. Și nu mai citește.

   – Știi, Alain, azi am să îți povestesc despre Piața Roșie, despre revoluția din octombrie și despre mormântul lui Lenin. După care voi pleca iar tu mă vei urma la hotelul Cafe Pușkin unde ne-o vom trage până la leșin. Vrei?

   Bărbatul deschide gura din ce în ce mai tare. Pe fereastra uriașă, în formă de semicerc, o rază de soare intră, o aude pe Nathalie și începe să râdă isteric. Se izbește deodată de stucaturile aurii ale încăperii de la etajul 2, ricoșează în candelabrul cu becuri de forma unor lumânări cu flacără prelungă și izbucnește în 1001 de steluțe albe precum lambriurile cafenelei. Steluțe de zi, strălucitoare, orbindu-l pe Alain, care e deja pe niște nori de vată plutind siderat în așteptarea momentului în care i-o va trage Nathaliei. Fata începe să turuie sobru dar repede, fără punct, virgulă și semne de întrebare sau de exclamare. Despre cum autocrația e dintotdeauna în Rusia cea uriașă singura formă de guvernământ viabilă. Despre cât de cald era la Sankt Petersburg în iarna lui 1917. Despre Ziua Femeilor din acel februarie 1917, de la Sankt Petersburg, marșul care a dat startul revoluției. Despre oamenii care au ieșit pe străzi de foame. Despre Herbert Stewart, un tip care a scris despre revoluția spontană, despre poporul care spărgea magazine și fura tot ce apuca din ele. Despre cum răsturnau tramvaiele și făceau baricade. 

   În acest timp, Alain devine tot mai roșu la față de nerăbdare și de emoție. Nathalie trece la mormântul lui Lenin. Îi povestește, tot fără pauze, despre cum trupul lui Lenin arată din ce în ce mai bine pe măsură ce trec anii. E hrănit cu milioanele de oameni cărora le-a distrus viețile, probabil. Despre „Cei 6 de la Mausoleu”, un grup de 6 oameni specialiști în biochimie, în chirurgie și anatomie, care se ocupă de conservarea cadavrului lui Lenin. Despre cum au început să înlocuiască bucăți din pielea lui Lenin cu bucăți din plastic și alte materiale. Cadavrul e, în fapt, o păpușă din plastic. 

   – O păpușă din plastic, auzi, tu, Alain?! Nu uita că te aștept la Hotelul Cafe Pușkin. Ne-o vom trage până la leșin, Alain! Până la leșin!

   Nathaly se ridică, își îmbracă mantoul verde al mătușă-si Galia. Își ia rucsacul de umăr și îi trage cu ochiul lui Alain în timp ce pleacă.

   – Bine, dar unde e hotelul Cafe Pușkin? strigă Alain după ea.

   – Îl găsești tu precis. Ești un bărbat adorabil. Dulce precum crema Chantilly! îi răspunde Nathalie în timp ce se îndepărtează cu glossul ei de zmeură cu tot.

   Până târziu, înspre seară, îl vom putea vedea pe Alain dând foc netului, sunându-și toate cunoștințele, alergând în stânga și în dreapta, în căutarea fictivului hotel Cafe Pușkin. 

 

                                                                                            -Rio Rita / portrete și schițe (2021-2022)- 

 

Dana BANU e o scriitoare prea bătrână ca să moară, ca tot poetul normal, tânără. A debutat în revista Astra în 1984. Poartă des 2 cozi împletite și are 3 pseudonime literare. Are 51 de ani, dar spune că bate spre 60 pentru ca toți să se mire cât de tânără arată. Trăiește în Paris. Iubește să scrie, îi plac oamenii, macarons-urile, zeppelinele și baloanele colorate.

Distribuie:

Leave a reply


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
getsbet Gopo

CITEȘTE ȘI

kiss2022-01.jpg
romserv.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media