1.
despre zăpezile care vor veni
vor veni zăpezile vor veni
mâna mea lipită de geam
luminând drumul spre casă
peste colinele gândului tău
apune soarele
la mine tocmai răsare
ia globul acesta de zăpadă
privește în el
ai să ne vezi pe noi
oamenii aceștia vii oamenii aceștia liberi
deschidem cuvintele
îmbrăcăm haina de sărbătoare a unei noi ierni
cântăm despre efemerele inutilele treceri
vor veni zăpezile vor veni
bărci de hârtie ne vor duce departe
în penumbră se vor naște
nevăzute de nimeni iluzii
tot în penumbră se vor întoarce
se zbat în tâmple ninsori
se caută prin lume adâncul
ne îndreptăm spre ținuturi îndepărtate
ne vom dărui numele altor oameni și locuri
iubind am plecat
iubind nu ne vom mai întoarce
vor veni zăpezile vor veni
cetăților noastre mereu alte începuturi
photo by Lady Clementina Hawarden (1822-1865)
2.
spre grădinile de vis și lumină ale nostalgiei
doar ochii închiși pot să vadă
cum pe ramul uscat
în zilele albe ale unui anotimp nesfârșit
înfloresc mici flori pentru adus aminte
de nimeni cunoscută cu adevărat trecerea noastră
doar cel care tace îndelung poate în cele din urmă
să cuprindă esența cuvintelor aruncate la întâmplare
și pierdute apoi într-o lume de fum și cenușă
doar însinguratul poate sta liber și fără vreo vină
în mijlocul mulțimii ca într-o groapă cu lei
gata să-l sfâșie la prima lui tresărire
atât de multe dimineți în așteptarea nopții
atât de multe nopți în așteptarea dimineții
suntem ziduri dar într-o zi vom deveni ferestre
candelă abia pâlpâind prin vântul cel negru sufletul nostru
dincolo de vizuinele unei umanități împovărate se deschid
grădinile de vis și lumină ale nostalgiei
nespus de blând ele ne vor ucide
flamură la catargul corăbiilor noastre
amintirea zilelor în care am trăit în tăcere cu ochii închiși
vom ajunge însă în cele din urmă
la țărmul unde noaptea înfloresc tamarinii
și fiecare tresărire a noastră va deschide prin lume
ferestre luminate discret de toate cuvintele
pe care le-am scris
și-apoi fără vreo vină și din iubire
le-am aruncat prin lume spre mai departe
3.
lumina care acoperă umbra
dincolo de zidurile acoperite de trandafiri sălbatici şi iederă
printre copaci sau printre apele repezi de munte
mirosind a praf şi a pulbere fină de stele
viaţa cu o moarte mică – sâmbure luminos înăuntrul ei
oamenii pleacă
vârstele vin apoi pleacă şi ele
probabil ultimele
dintr-un şir ce părea odată nesfârşit
altădată alergam în urma caravanei băteam din palme
trăiam ca nebunii
prin păduri desenate de oameni doar pentru noi
aveam plete negre bogate dinţi puternici
cai abraşi în alergare continuă
niciun cearcăn niciun rid
nicio întrebare fără 1000 de răspunsuri dinainte pregătite
aveam tot la pachet aveam răbdare şi foame
sete şi frig
patimă
nu ne-au ars pe rug
nu ne-au călcat în picioare
nu ne-au umilit îndeajuns
toate acestea trebuiau să se întâmple mult mai târziu
apoi cerul tot mai îndepărtat
adâncul din noi tresare uşor
iar spre sfârșit
doar o lumină sfioasă care acoperă umbra
Facebook
WhatsApp
TikTok
