PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Între câine și lup

Când amurgul devine albastru, de Ana Pop Sîrbu, ilustrații de Sabina Ivașcu, Editura Vatra Veche

Stările poeziei propun frecvent neclaritatea, neînțelegerea timpului și a stărilor și momentelor sale, propun și reușesc să întrețină așezarea între lumi și între momentele lor nedefinite, necomplete și nereceptate integral de cei care caută să vină și să se așeze aici. Toate acestea compun o atmosferă propice trezirii melancoliei și anumitor stări acaparatoare ale ei, construiesc unele forme ale peisajului și ale elementelor sale care se așază nici în lumină, dar nici în întuneric, nici în lumina de zi, nici în întunericul nopții, ci își pun contemplatorii și trăitorii în acele situații în care nu pot fi conturați și definiți decât cu ajutorul cuvintelor pe care poezia le aduce din aceste insule crepusculare în lumina propice înțelegerii lor.

Ana Pop Sîrbu întreține în poezia ei toate aceste stări ale insularității, ale izolării care nu izolează complet și ale neașezării definitive. Găsim și vedem în poezia pe care o scrie toate aceste aplecări spre mica dezordine a simțurilor și ale tutror formelor care le locuiesc și care nu le lasă să își găsească stabilitatea liniștitoare, ci întrețin echilibrul instabil pe care stările induse de cuvintele ei îl amplifică reușind astfel să compună împreună atmosfera propice dezintegrării, a anihilării siguranței și impunerea unei realități care se destramă fizic, dar care se reface integral și altfel în cuvinte.

Nu e decât zmalțul amurgului.

Lumina

Ce cade pe un trunchi

Ca firul de apă

Ieșit pe câmp…

Când amurgul devine albastru conține în poemele sale toate ingredientele derutării oricărui simț așezat, al oricărui senzor care este învățat cu stările clare ale zilei sau cu cele neclare ale nopții. Poemele de aici fac acest efort care implică dislocarea senzorială, depășirea barierelor cunoscute și implicarea mai departe într-o călătorie care nu propune deloc o ajungere la capăt, ci o perpetuare a unor stări de aflare, de găsire și de adaptare a tuturor noilor trăiri în vechiul corp, corp care acum se adaptează și el acestor impuneri. Ana Pop Sîrbu găsește puterea care face cuvintele să impună și să dispună de peisaje, dar și de tot ce îi umple și îi locuiește toate firidele vegetale. Aici, în această poezie a fragmentului condensat, saturat de impresii care se dezvoltă permanent, care devine mai pe urmă invadator și acaparator crește o atmosferă ce impune un mod nou de a trăi și de a respira, un mod nou de inervare a mușchilor și a epidermei ce conține senzorii receptori ai tuturor acestor marcaje, ai tuturor acestor borne ce reușesc să își rătăcească toți căutătorii în atrăgătorul hățiș imagistic și senzorial.

Semiobscuritate.

Culorile se taie

Și se contopesc,

Dezvăluindu-și stranietatea.

Iradiază neliniște,

Frumusețe difuză,

O singurătate netrăită,

Aproape convențională.

Aluzie, ambiguitate,

Ciocnire dramatică

A sufletelor absente.

Fiecare dintre stările și imaginile ascunse în cuvintele poemelor poartă în ele amprenta biografică a poetei, fac în așa fel ca rădăcinile ei fizice și literare să se facă și să fie vizibile, să arate traseul autoarei parcurs pînă la toate aceste descoperiri și arătări. Fiecare fragment de crepuscul care ascunde în firidele sale stări lasă dâre luminoase pentru a fi vizualizate într-un fel, ca pe un fragment în care își trăiesc până la capăt fiecare moment toate acele rosturi formate și formatoare, toate acele mici rădăcini care păstrează activă perenitatea poeziei ei. Lumile se amestecă pentru a putea să apară un om nou, iar cuvintele dislocă neclaritățile pentru a așeza între ele o poezie nouă, aceea care poate, în același timp, să spună și să arate, să facă în așa fel ca toate cuvintele ei să nu își conserve niciun sens până la capăt, sau definitiv.

Nașterea ținea în mână norii.

Povestea urca până la ei.

Un vânt neștiutor străbătea porii,

Povara era șoptită de zei.

Izvorul din noi rătăcea în amurg.

Carafe de cuvinte tăceau într-o inimă…

Ana Pop Sîrbu ne propune să vedem și să intrăm într-un labirint, cel propriu, cel în care ea s-a așezat de mult timp și a cărui ieșire o tot caută cu ajutorul cuvintelor care și ele, la rândul lor o locuiesc. Tot aici, în acest labirint personal și personalizat, putem să vedem predispozițiile poetei pentru a accepta toate așteptările disponibile ale dialogului, ale acelor întâlniri despre care știe că poate ajuta la dezlegarea pașilor cu ajutorul cărora poate traversa, căuta și găsi ieșirea din labirintul transformat în spațiu constrângător, iar acest dialog care îi disponibilizează cuvintele pentru a intra și pentru a desăvârși acest proces face să poată să treacă de limitele și de granițele impuse de pereții labirintului care opresc răspândirea ecoului eliberator.

Noaptea

Clandestină

Mă caută.

Totul rătăcește

Pe foița

Inimii…

Ana Pop Sîrbu ne propune în acest volum de poezie, Când amurgul devine albastru o călătorie inițiatică între lumi, printre stările crepusculare prinse între zilele și nopțile lor, dar și între acelea luminate și disponibile să ofere adăpost firii care adăpostește în structura lor sensibilități nevăzute și necunoscute până la așezarea lor în aceste poeme. Fiecare poem curge prin venele autoarei, este lăsat să iasă din acel interior și este încurajată revărsarea care ar putea să ajute la cunoașterea efectelor călătoriei de până aici, de până acum. Fiecare poem are în textul lui toate datele ADN-ului poetic complex al autoarei lor și conține, totodată, întreaga structură senzitivă multistratificată și multifațetată a ei.

Sabina Ivașcu ne propune în ilustrațiile care însoțesc poemele din această carte o prelungire a textului poetic și ajută la parcurgerea și la cunoașterea peisajelor prinse în atmosfera neclară, între câine și lup, de crepuscul, de nedefinit. Parcursul propus de lucrările ei integrate firesc în corpul acestei cărți este tot unul copleșit de crepuscul și de stările lui constrângătoare, de stările lui așezate aici în lumina albastră desenată continuu în cuvintele din poeme.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…