PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Fiorii înțelegerii

Bastian, de Dora Pavel, Editura Polirom

   Sunt autori care reușesc să așeze în ceea ce scriu unele stări și fioruri ale lor care reușesc să facă vizibile anumite neclarități, anumite invizibilități pe care reușesc să le așeze în cuvinte, care le fac să fie văzute și mai departe simțite de cititor. Reușesc să își convingă cititorul să primească toate aceste stări, să le mute în corpul lui prin străpungeri intense ale epidermei, prin forțări însoțite de puteri care se amplifică ale fiecărui cuvânt scris, de reprezentări care îl acaparează și îl adoptă pe mutându-l firesc în țesătura textului pe care îl parcurge, pe care încearcă să îl ducă la capăt, din care mai apoi încearcă să iasă la suprafață, dar cu fiecare simț schimbat, modificat iremediabil de aceste întâlniri și de experiențele însoțitoare ale lor.

   Dora Pavel are aceste disponibilități și știe să aducă în proza pe care o scrie un șir diversificat și destul de ramificat de iluzii, de stări care se fac simțite foarte bine în zona de umbră, în aceea de crepuscul, în perioadele temporale care se așază foarte bine în orele care trăiesc firesc între câine și lup, în zona neînțeleasă a trecerilor care sunt vizibile și care se pot face înțelese doar cu ajutorul mâinii întinse a ei. În fiecare moment al prozei desenată de Dora Pavel se simt fiorii acestor mici cutremure temporale, ai acestor (pe)treceri prin filtrul oricărui gând și al oricărui spațiu care se pune la dispoziția așezării poveștii între aceste reprezentări ale lor.

Și poate aș fi trecut mai ușor peste acea stare firească de panică, dacă o împrejurare ivită zece nopți mai târziu nu m-ar fi răscolit chiar mai mult decât trăirile din clipa în care tragedia mi-a fost comunicată…

   Bastian este romanul cu cuvintele căruia Dora Pavel ne plimbă cu siguranță printre toate acele lumi accesibile ei și printre toate acelea pe care personajele impuse de ea le creează cu ajutorul acelor cuvinte care pot să amplifice permanent toate acele acaparatoare stări care seduc, care prind și cuprind în stările lor mintea cititorului. Proza cuprinsă aici și poveștile așezate în toate aceste cuprinderi incluse încurajează un permanent transfer între autor, personaje și cititor, este un continuu act de seducție (in)voluntară la care consimt toți cei care se prind în plasa pe care o observă prea târziu pentru a mai ieși din țesătura ei.

Și-n clipa aia, nu asta vrei?, nu asta ai vrut?, ce vrei de la mine?! i-am rumegat în scoica urechii. S-a crispat cât am rostogolit-o sub mine, aproape s-o-năduș, și am început s-o dezbrac, să-i dezvelesc și să-i palpez zonele „inestetice”, cum le numise ea într-o discuție…

   Personajele și poveștile lor se mișcă permanent între aceste granițe care se șterg ușor, nevăzut și neauzit ale acestor lumi care cresc continuu și care acceptă toate aceste întrezăriri fizice în care gândurile, spaimele și trăirile lor se manifestă tot timpul ca specii ce abia acum crescând, acaparând și inundând spațiul descoperit își cunosc, își adoptă și își recunosc limitele și toate desfășurările și anihilările lor.

Așa e mereu. Ăsta-i „pericolul”. Potrivit judecății criticilor, singura realitate e cea a ficțiunii, ceea ce e real nu-i neapărat și neverosimil…

   Revolta, vina, durerile și neînțelegerile care le însoțesc sunt redate intens, iar cu aceste intensități ale lor puternic amplificate și transpuse în multe feluri de înțelegere ale tuturor acestor stări trec firesc toate granițele înțelegerilor care le pot accepta. Trecerile în și între lumi, între realitate și ficțiunile ei, între ficțiuni și toate realitățile lor diversificate și dureroase devin stări de fapt greu de ocolit, se transformă în moduri firești de acceptare a unor noi ordini, a acelora care acceptă și care pot duce la capăt șirul de asumări împreună cu fiorii însoțitori ai lor, fiori pe care povestea i-a impus ca pe firescul și (a)normalul ce ni s-a dat. În Bastian ne este spusă, arătată și mutată în simțuri toată colecția de trăiri ale lor și toți fiorii înțepători și arzători crescuți firesc pe epiderma ce însoțește corpul atât de bine sugerat și impus mai departe de desenul poveștii.

  

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…