ortooxacell kiss2022.gif Flax

PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Conturul grafic – cîteva exemple de organizare

  1. Labirintul

 

Labirintul este un sistem de trasee pliate într-un mod care să extragă lungimea maximă a parcursului dintr-o arie determinată, toate acestea după reguli simple, aranjate cît mai divers, cît mai dificil de anticipat. La nivel simbolic semnificația labirintului poate fi interpretată foarte diferit: joacă de copil, resemnarea Minotaurului, poligon pentru șoricei de laborator, echivalența poetică dintre confuzie și căutare, circumvoluțiuni, destin, coșmar, calcul matematic sau hazard. La nivelul contururilor labirintul poate fi o reprezentare a ideii de interval. Relațiile de tip plin/gol, acces/barieră, alb/negru, sunt traductibile în algoritmi binari 0/1, ceea ce face dintr-un astfel de proiect o informație arhivată în mod grafic.

 

  1. Trame ilustrative

Keith Haring umplea în anii 80 panourile de afișaj publicitar din stațiile de metrou din New York cu personaje, în general antropomorfe, alcătuite doar din contur, ce își exprimau starea prin alte contururi: emanații, vibrații, ecouri.

Cu mesaje ludice sau sociale anti-crack (Haring a fost arestat pentru vandalism în tip ce picta lucrarea „Crack Is Wack” pe un perete în New York, piesă murală ce este astăzi protejată de administrația orașului ca obiect de artă publică majoră), anti-apparheid, pro safe-sex (artistul a murit de complicații generate de virusul SIDA în 1991), acest pionier graffiti, erou al artei informale și al comunității LGBTQ a creat un limbaj vizual extrem de bogat și de expresiv bazat doar pe contur. O asemenea tipologie de desen ce antrenează involuntar imaginația privitorului, mai ales în formula densă, cumulativă, a fost asumat ulterior de numeroși alți artiști pop, mai jos Mr. Doodle ale cărui pattern-uri au acoperit în 2020 numeroase / numeroși: pereți, tablouri, haine, etc.

3.Trame matematice

Divizarea geometrică ordonată a spațiului se face la nivel de contur prin rețele din segmente de linie ale căror poziții și relații sunt definite matematic. Carsten Nicolai (muzician, artist, autodefinit „operator în aria de tranziție dintre muzică, artă și știință”) a realizat o antologie a tipurilor de trame ordonate numită „Grid Index” ce adună peste 300 de pagini de pattern-uri desenate alături de ecuațiile ce le definesc.

 

Dacă vă interesează subiectul și nu vă veți întîlni cu această carte rară, vă recomand o conferință haioasă pe tema rețelelor geometrice susținută de Roger Penrose (matematician, filosof al științei, laureat Nobel în fizică și autor al unei noi teorii a conștiinței) intitulată: „Simetrii cristalografice interzise în matematică și arhitectură”…

https://www.youtube.com/watch?v=th3YMEamzmw

 

  1. Caligrafie matriceală

 

Graffiti-artistul meu favorit, Retna (mai sus lucrarea „Even the Heart Skips a Beat”), a încărcat  caligrafia cu suficientă semnificație cît să poată abandona mesajul textului. De obicei un graffiti ascunde cuvîntul în spatele complexității desenului de literă, într-o tehnică  alternativă Retna folosește simboluri clare dar nu scrie nimic inteligibil, ideogramele inventate de artist și inspirate din forme arhaice de scriere arată ca și cum ar compue un text, eventual unul recuperat arheologic, dar sunt străine de orice alfabet. Personal nu am reușit să decriptez codul, dacă există unul, în baza căruia să fac sens din aceste caractere. Oferta artistului pare a fi cadența unor semne vag familiare dintr-un script construit, indescifrabil dar încîtător. O astfel de reprezentare este suficientă pentru a descrie o istorie emoțională deopotrivă fictivă și autentică. Sintetizarea formală a ideii de text recuperat a fost pentru artistul american un proces progresiv de abstractizare a influențelor preluate din vechi manuscrise și inscripții. Prima dată cînd am văzut o lucrare a lui Retna se întîmpla acum mai bine de zece ani pe Corso di Porta Ticinese din Milano, a fost o întîlnire accidentală, pe stradă, așa cum este firesc în cazul unui artist stradal. Desenul pictat pe o ușă dublă vis a vis de Collone di San Lorenzo (vezi imaginea de mai jos) era mult mai apropiat stilistic de sursa de inspirație iar trimiterile la aceste origini erau mai evidente chiar dacă literele nu puteau fi citite. În ultimii ani caligrafia lui Retna a ajuns mai misterioasă și totodată mai credibilă.

ROBERT  MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă” târgovișteană.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media