Othello târgoviștean, în cel mai important festival shakespearian

 

  • Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște a jucat miercuri, 25 aprilie 2018, de la ora 20:00, în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare, ediția a XI-a, în fața unui număr de aproximativ 400 de oameni, spectacolul „Othello”, după William Shakespeare, în regia lui Suren Shahverdyan, artist de origine armeană care a lucrat pe scena și cu actorii teatrului târgoviștean.

Considerăm prezența în Festivalul Internațional Shakespeare Craiova cea mai importantă participare a spectacolului Othello, pentru că se înscrie într-o rețea internațională a festivalurilor cu același nume, interconectate între ele. Amintim și participarea în vara anului 2016 cu Romeo și Julieta, un spectacol de Irina Niculescu, la Festivalul Internațional Shakespeare de la Gdansk. Cei mai mari regizori ai lumii, care au creat producții pe baza versului shakespearian, se întâlnesc cu ocazia acestui festival care se întâmplă peste tot în lume. Astfel, la Craiova, Othello a fost vizionat de un număr semnificativ de artiști străini, printre care și renumiți critici și directori de teatru și de festivaluri, precum și de importanți oameni de teatru români care au ovaționat în picioare, preț de minute bune, performanța actoricească a actorilor târgovișteni, în frunte cu actorul principal, Liviu Cheloiu.


Această producție a teatrului târgoviștean a avut un rapid traseu ascendent. La scurt timp după premiera din 7 mai 2016, spectacolul „Othello” a fost invitat la prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății”, desfășurat la Constanța în luna iunie a anului 2016. În octombrie se juca pe scena bucureșteană a Teatrului „Nottara” în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Fest(in) pe Bulevard” pe care acest teatru îl organizează. Aici, Liviu Cheloiu – actorul din rolul titular câștiga premiul pentru Cel mai bun rol masculin pentru expresia plastică și forța dramatică a interpretării a unui rol de importanță majoră: Othello. Liviu Cheloiu este un actor cu multiple posibilități scenice. În dramă sau tragedie își pune în valoare statura, puterea glasului și capacitatea de a reda un autentic zbucium interior.

În 2017, spectacolul și-a continuat periplul atât în țară (la Reșița în cadrul Festivalului „Scena ca o stradă”, la Drobeta-Turnu-Severin, Deva), cât și în străinătate la Festivalul

Internațional de Teatru Clasic din Antalya, Turcia. Acolo, peste 800 de persoane au fost cuceriți pe deplin de cele două reprezentanții ale actorilor târgovișteni. A urmat și participarea la Festivalul Internațional de Teatru de Stradă, Ulica, Polonia, unde „Othello” s-a bucurat de un număr impresionant de spectatori. Ultimul mare succes înregistrat de acest spectacol, înainte de cel prezentat mai sus din cadrul Festivalului Internațional Shakespeare, a fost turneul în Coreea de Sud, unde a avut șase reprezentații în cadrul a două dintre cele mai mari festivaluri de teatru de pe continentul asiatic: Festivalului de Teatru Experimental Bomb și Daejeon International Play Festival.

Pătrunzător, intens, sfâșietor, „Othello” explorează fără milă fiecare parte a condiției umane, iar regizorul spectacolului spune că „Othello modern ne ajută să aruncăm o privire în interiorul nostru, să facem ordine în sentimentele noastre și să ne recunoaștem propriile neajunsuri. Noi toți ar trebui să ne gândim la păcatele noastre și să încercăm să nu murim pentru dragoste, ci să trăim pentru ea. Important este să nu ne pierdem încrederea în cei de lângă noi!

Teatrul „Tony Bulandra”


Locuri de munca Restaurante


Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugam sa citesti politica de confidentialitate (click pe acest link) si sa bifezi casuta de mai jos daca accepti termenii si conditiile privind comentariile


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca