ortooxacell kiss2022.gif Flax

Noi broşuri misionare în Arhiepiscopia Târgoviştei

Cea de a zecea broşură a Colecţiei Misionar–Educative a Eparhiei noastre, demers misionar iniţiat şi sprijinit de cãtre Înaltpreasfinţitul Pãrinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, cu o apariţie periodică „pe diferite teme de actualitate creştin-ortodoxă, cu scopul promovării valorilor evanghelice mântuitoare în societatea românească contemporană”, are ca scop aprofundarea, în cadrul acestui An omagial dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre educaţiei religioase a tineretului ortodox, a Sfintei Scripturi, carte de temelie pentru viaţa duhovnicească a oricărui creştin.
 Lucrarea a fost alcãtuită de Pc. Pr. conf. univ. dr. Mihai Teodorescu şi Pc. Pr. dr. Mihail Iulian Stan, fiind diortosită de către un comitet ştiinţific format din profesori ai Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universitãţii „Valahia” din Târgovişte, de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgovişte şi de Părinţi Consilieri de la Centrul Eparhial, care au dorit să ofere, mai cu seamă tinerilor, cunoştinţele fundamentale cu privire la alcătuirea, inspiraţia şi canonul Sfintei Scripturi, felul în care ea poate fi citită şi aprofundată, în spiritul tradiţiei noastre bisericeşti, precum şi importanţa ei existenţială în contemporaneitate.

Această apariţie editorială reprezintă cea de a unsprezecea broşură a Colecţiei Misionar-Educative a Eparhiei noastre, demers misionar iniţiat de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, cu o apariţie periodică „pe diferite teme de actualitate creştin ortodoxă, cu scopul promovării valorilor evanghelice mântuitoare în societatea românească contemporană”, aşa cum precizează argumentul editorial al colecţiei.

Broşura apare, în acest an, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca „An comemorativ al Sfântului Ierarh Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”, dar şi „An omagial al educaţiei religioase a tineretului ortodox”, şi are ca responsabil de număr pe Pc. Pr. prof. Alin Marian Pleşa şi Pc. Pr. prof. Iulian Măcriş. Ca şi la broşurile precedente, coordonarea ştiinţifică este asigurată de un comitet redacţional format din profesori de la Facultatea de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii „Valahia” din Târgovişte, de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgovişte şi Părinţi Consilieri de la Centrul Eparhial.

Scopul lucrării este acela de a arăta sensul autentic al suferinţei, felul în care aceasta poate fi asumată şi depăşită, dar şi care este legătura dintre suferinţa noastră şi Pătimirea Domnului nostru Iisus Hristos. Broşura doreşte să accentueze faptul că, niciodată, Dumnezeu nu este autorul răului şi nici izvor al suferinţei şi că El este alături de orice fiinţă umană care suferă şi căreia îi oferă din belşug iubirea, milostivirea şi compasiunea Sa. Logicii suferinţei şi a morţii, Dumnezeu Îi răspunde prin Întruparea Sa, prin tot ceea ce El a făcut şi face pentru mântuirea noastră.

 

 BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

 

biserica 2

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media