BĂRBAȚI MATURI… Femeile se dau în vânt după bărbații maturi în judecata cărora să aibă încredere. (Cu condiția ca judecata lor să le confirme ceea ce ele știu deja!)
CARTE, FRUMUSEȚE, SCRIITOR, CITITORI
Într-o zi frumoasă de primăvară, dirigintele nostru de geografie, fără de care eu nu aș fi astăzi omul care sunt, ne-a dus, prin clasa a cincea, în vizită la o tipografie. Un nene subțirel cu mustăcioară și cu mânecile halatului suflecate, ne-a luat în primire acolo și ne-a învârtit prin tipografie de ne-a amețit. Cred că și lui îi plăcea să fie cu noi și să ne vorbească despre ce făceau ei pe acolo, pentru că ne-a arătat totul în amănunt, de la baloții de hârtie din depozitul de materiale, la rotative și la teancurile de cărți ieșite de la ghilotină, care miroseau a hârtie proaspătă, a negru de fum și a povești care așteptau să fie citite. Am văzut acolo cu ochii mei cum se naște o carte.
Între timp copilăria curgea la vale prin lunca Timișului iar eu mi-o petreceam în pielea lui Robinson Crusoe și a lui Robin Hood, alergând cu alți zurbagii de la bloc prin pădurile din jurul Caransebeșului, prin iarba înaltă până la brâu a luncii și prin apa leneșă și rece a Timișului. Bineînțeles că plecam de acasă fără să spun, și din cauza asta, când vedea că lipsesc, mama se dădea de ceasul morții. Ieșea din cinci în cinci minute pe balcon să se uite după mine iar când apăream de după colțul blocului, îmi făcea de departe semn cu mâna că o să fie vai de capul meu. Dar eu știam că, după ce intru în casă, ea nu o să facă altceva decât să se învârtească în jurul meu să vadă ce julituri mi-am mai făcut și pe urmă să mă pupe și să nu mă lase să mă ridic de la masă până ce nu mâncam totul din farfurie.
Copil cum eram, cu cât mi se încărcau mai mult ochii și sufletul de frumusețea și grația din jurul meu, cu atât mai mult și mai des îmi venea gândul și pofta să scriu despre lumea pe care o vedeam. Ca să îi opresc trecerea, să o păstrez peste vremuri și să o împart și cu alții. Iar într-un târziu, după ani și ani, după ce am cunoscut lumea și viața, fermecat de tot și de toate, m-am hotărât să las toate celelalte activități deoparte, și, cu riscul de a ajunge pe drumuri, să mă dedic doar scrisului.
Și așa am devenit scriitor. În fiecare zi primesc mesaje prin care vă arătați plăcerea de a citi textele pe care le scriu. Iar eu, la rândul meu, sunt bucuros că existați pentru că fără voi, cititorii, un scriitor nu înseamnă nimic. Voi, cititorii, sunteți cea mai adevărată și cea mai necesară măsură a valorii literaturii unui scriitor. Simplu: dacă îl citiți, scriitorul acela există. Dacă nu îl citiți, el nu există.
Mulțumesc!
DESPRE FAZELE UNEI ÎNTÂLNIRI ROMANTICE
Un îndreptar… La prima întâlnire, când se uită la tine de sus până jos și tu ai impresia că ea se minunează de cât ești tu de arătos, în mintea femeii, de fapt, nu se produc decât operații simple de adunare și scădere, de înmulțire și împărțire pe care ea le execută, candid, chiar în timp ce îți zâmbește. Este așa numita fază clito-aritmetică. La femeile hotărâte durează o secundă iar la cele cu ifose, toată viața. În faza aceasta, femeia nu te privește. Ea te scanează. Te bagă adică, în analizorii ei de realitate ca într-o centrifugă de mașină de spălat și rezolvă cu tine operații aritmetice simple, de al căror rezultat depind vacanțele ei în Grecia, garderoba de vară și de toamnă, bârfele de la birou, sandalele, coafura, etc, etc…
Și, deși tu s-ar putea să crezi altfel, tonul și octavele gemetelor pe care ai putea să i le induci tu în dormitor, este ultima ei preocupare din momentul acesta. Dintr-un motiv de neînțeles, femeile au o sensibilitate extrem de ridicată la pantofi. Și nu mă refer la sensibilitatea pentru pantofii lor, care oricum e patologică, ci la cei pe care îi porți tu ca bărbat atunci când, purtat de un avânt genital irepresibil, te duci încrezător să te întâlnești cu ea.
Am cunoscut cândva o doamnă care, de fiecare dată când intra în vreun Mall, mergea în raionul de pantofi bărbătești de piele unde se uita minute întregi la perechile expuse. Din toate părțile, din toate unghiurile. Îi lua în mână, îi pipăia, îi mângâia… îi așeza la loc. Apoi iar îi lua, iar îi pipăia, iar îi mângâia. Și apoi avea o modificare vizibilă de comportament.
Ce vreau să spun este că, înainte să vadă dacă ai barbă sau nu, dacă ești înalt sau scund, dacă ai plete sau ești chel, femeia îți vede, din depărtare, pantofii. Și din clipa aceea, în mintea ei deja se iau hotărâri. Știu asta cu certitudine pentru că odată, demult, aveam niște pantofi albaștri fistichii, pe care dădusem o groază de bani dar din cauza cărora, tocmai pentru că erau neobișnuiți atât ca formă cât și ca culoare, și din cauza asta păreau excesiv de extravaganți, era să pierd dulcețurile unei doamne durdulii, de loc din Câmpina, plecată între timp în Australia, care a doua zi, la cafea, mi-a spus franc: „Să știi că în momentul în care ți-am văzut pantofii, mi-am zis: Eu cu maimuțoiul ăsta nu mă culc!” A trebuit să mă întrebuințez apoi la maximum ca să îmi recâștig, prin sintaxă și vocabular, ceea ce din neatenție pierdusem prin culoarea pantofilor.
După ce te-ai apropiat de ea, al doilea lucru pe care femeia îl vede la tine sunt unghiile. E vorba aici de o percepție estetică împletită cu o îngrijorare igienică la gândul nenumăratelor locuri delicate în care poate ajunge o unghie de bărbat pe/în trupul unei femei. De aceea unghiile tale trebuie să arate impecabil, de preferință înmuiate în prealabil într-un dezinfectant aromat.
După faza aritmetică urmează faza clito-mnezică. Aceasta, de obicei, se desfășoară la o cafea sau la un pahar cu vin și în ea, de comun acord, se mimează atitudini și rememorări romantice. Este faza în care se trezește în ea amintirea celorlalți bărbați care au trecut prin viața ei și cu care ea începe automat să te compare în minte iar tu deja trebuie să intervii tactil.
Nimic nu le îndepărtează femeilor teama mai repede și mai eficient, și nu te valorizează pe tine mai bine, decât o atingere tandră. De aceea, ca din întâmplare, îi vei atinge degetele mâinilor, pe care ea le ține întotdeauna pe masă lângă solniță sau scrumieră, cu degetele tale. Și le vei apăsa ușor, la fel ca atunci când pui mâna pe o roșie în piață și o apeși puțin să vezi dacă e coaptă. Asta acționează ca un intensificator de confesiune și ca accelerator de vocabular. Pentru că, o, da, indiferent de câte doctorate sau clase primare au, femeile se înnebunesc după atenția unui bărbat. Se răcoresc în ea ca şi vrăbiile, vara, în apa unei cișmele. Au o nevoie niciodată stinsă de a fi ascultate cu atenție şi de a fi înţelese.
Şi este şi firesc să fie aşa deoarece toți ceilalți bărbați din viața lor de până în clipa aceea au fost ori nişte brute dezgustătoare, ori niste neisprăviți, ori nişte nesimţiţi fără pereche care au plecat și le-au lăsat. Sau pur şi simplu nişte proşti, pe care din păcate este ilegal să îi împuşti şi care nu vor de la tine altceva decât să te răstoarne cu picioarele în sus şi să-şi facă mendrele. Deși, zău, nici la asta, cei mai mulți dintre ei nu se pricep cine știe ce… Nimeni nu înţelege cu adevărat cât suferă ele. Şi atunci, dacă în timp ce stai cu ea la masă şi o priveşti insistent în ochi dând afirmativ şi solidar din cap când ea îţi povestește despre cât de tâmpită şi lipsită de gust e pupăza aia de la financiar, care şi-o pune cu ăla de la aprovizionare, și cât de mult ar vrea să o omoare pe curva aia de secretară care dă ca proasta din cur prin birouri și nici măcar o cafea bună nu știe să facă, îi câştigi spontan încrederea.
Ea se ambalează şi, încet, încet, începi să vezi cu ochiul liber cum creşte în ea umectarea și dorinţa de a-ţi sări în braţe şi de a se cuibări acolo la adăpost de toţi şefii libidinoşi pe care trebuie să îi suporte în fiecare zi, de toţi soţii beţivi şi impotenţi care nu se mai uită la ele decât cu curul şi mai ales pentru a se putea îmbăta pe îndelete cu visul unui mercedes alb, alături de un prinţ miliardar, călătorind cu eșarfa în vânt pe Şoselele Iubirii Nesfârşite.
Felicitări! Ai ajuns la faza clito-imediată! Despre care, cu descrieri amănunțite și trimiteri culturale adecvate, vom vorbi pe îndelete, dacă nu o să mă doară prea tare burta, într-un episod următor.
CONSTANTIN CIUCĂ este un foarte cunoscut poet, prozator și, desigur, fost profesor de „Carabella”… Puteți să citiți mai multe texte ale autorului pe www.kuppi.ro…
Facebook
WhatsApp
TikTok
