LUMEA FĂRĂ MASCĂ – Constantin CIUCĂ – MAREA – o după amiază în Creta

Stau în picioare pe țărmul pietros și mă uit.

Mă uit de la stânga la dreapta, și pe urmă înapoi, de la dreapta la stânga. Este atâta apă albastră peste care lucește lumina încât lucrurile nu mai au niciun înțeles. Nu înțeleg nimic. Mă uit, și nu știu la ce mă uit.

Dar poate că așa și trebuie. Să nu înțeleg mare lucru.

Mă uit peste ape și văd cum, în cele din urmă, marea se face o oglindă în care de fapt mă reflect eu. Mă văd acolo singur pe țărm, stând în picioare și privind peste ape, pe jumătate treaz, pe jumătate cuprins de un vis.

Și dintr-o dată, acolo, în chiar locul acela, mă cuprinde o bucurie care abia de mai încape în mine.

Mă uit peste mare și mă văd în ea pe mine și mă bucur. Mă bucur că eu sunt. Că marea este. Că lumina este. Că eu sunt tocmai cel care sunt, nimic mai mult și nimic mai puțin, așezat în această stranie alcătuire a universului în chiar locul în care sunt acum, în lumina în care sunt, în trupul în care sunt, în timpul în care sunt.

Și într-atât mă bucur de frumusețea aceasta dumnezeiască a întâmplării că exist, încât, de la atâta bucurie și de la așa frumusețe, acolo pe țărm, privind peste ape, mi se înfioară carnea pe mine și în ochi îmi dă o lacrimă.

Sărată și limpede și ea, ca și marea pe care o reflectă.

CONSTANTIN CIUCĂ este un foarte cunoscut poet, prozator și, desigur, fost profesor de „Carabella”… Puteți să citiți mai multe texte ale autorului pe www.kuppi.ro…