ortooxacell kiss2022.gif Flax

LUMEA DE DINCOLO DE CURCUBEU – Pușa ROTH – Femeia și gastronomia

Un proverb anglo-saxon ne învaţă că un măr pe zi ne scuteşte de medic. Credeţi că este o pură întâmplare sau vreo recomandare subtilă să renunţaţi la cine ştie ce bunătăţi? Nu, doamnelor şi domnilor… Vreau să vă mărturisesc că jumătate din mine se teme de deliciile bucătăriei, iar cealaltă jumătate se bucură din acelaşi motiv. Dar când stomacul – acest prim-ministru al trupului – dictează, nimic nu mai contează, am făcut și o mică rimă, să ne fie mai ușor. Dar nu despre tentantele bucătării ale lumii aș dori să vă povestesc, ci despre femeie. Ah, nu vă gândiți că amintesc distinse doamne care au revoluționat gătitul, ci despre femeia… văzută prin ochii bărbaților care au lăsat posterității definiții și comparații ce nu pot fi ignorate. Prin urmare, ce-ar fi să dăm o raită prin cămările iubirii, pe la marii gânditori care compară femeia iubită cu deliciile gastronomice.

Începem cu Aristofan: „Tu îl poţi face să se perpelească pe grătarul dorinţei…” Adică, o fripturică mică, mică, adăugăm noi.

Apoi, Miguel de Cervantes: „A crede în făgăduielile unei femei înseamnă să crezi că poţi ţine ţiparul de coadă.” Şi totuşi… Dulcineea… Ah, Miguel, Miguel! De, vorbe de bărbat!

Continuăm cu Saint-Pol-Roux: „Îţi sărut fruntea de zori, ochii de coacăză neagră, gura de rodie, portocalele sânilor şi trupul tău de ambră…”

Acum, ca să nu credeți, domnilor bărbați că ridic în slăvi doar femeia, am să vă reamintesc o replică din piesa de teatru, Antoniu și Cleopatra (1606), actul V, scena 2, de William Shakespeare, în care găsim o replică usturătoare la adresa femeilor: ,,Ştiu că femeia este hrană pentru zei, atunci când nu o găteşte diavolul”.

Nu puteam să nu mă opresc și la Nietzsche. Iată de ce iubeşte el femeia şi ce comparaţie subtilă face: în opinia marelui gânditor, orice femeie, fie că e blândă sau aprigă, nu poate să nu impresioneze un bărbat. Ce rămâne după o femeie? „O savoare amăruie rămâne până şi după cea mai dulce femeie”.

Iar ca să închidem această paranteză, am ales epigrama Pământul… din volumul Păstorel, politice și apulitice (1996) de Păstorel Teodoreanu care ,,dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti”.

,,Pământul s-ar fi dus, hainul,
De-a berbeleacul, vorba ceea,
De n-ar fi fost pe lume vinul,
Tutunul, dracul şi femeia!”

Însă, aşa cum spuneam, un măr ne salvează de corvoada de a mânca altceva, dar şi de a merge la doctor. Dar pentru că şi doctorul e om cu dorinţe gastronomice, adică şi lui îi e foame, ce-ar fi dacă v-aţi gândi la plăcintă cu mere, scorţişoară şi zahăr vanilat? Este doar o sugestie pentru masa din orice zi, dar dorinţa fiecăruia e lege. Recunoașteți, doamnelor și domnilor că am întors-o ca la… Tărtășești, satul copilăriei mele, că d-aia sunt dâmbovițeancă! Zău așa!

Pușa ROTH este scriitoare, membră USR, jurnalist, membră UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media