LUMEA CU MASCĂ – Constantin CIUCĂ – Penseta lui Dumnezeu

Distribuie:

Eu cred că e spre binele tău să știi că Dumnezeu are o pensetă cu care, când te aștepți mai puțin, te culege de pe străzi și te ridică în aer. 

 

Așa mi s-a întâmplat și mie, ieri, când mă duceam regulamentar la piață, cu o pungă de plastic într-o mână și cu cealaltă în buzunarul pantalonilor. Mă gândeam să mă uit după niște roșii bune și poate și o brânză grasă de oaie, să-mi fac o salată. Dar cum mergeam eu așa dus cu gândul la salata cu busuioc și la uleiul de măsline pe care mi-l adusesem din Creta, numai ce mă trezesc că, vjjj, dintr-o dată mă prinde Dumnezeu în pensetă și mă ridică în aer. Normal că m-am speriat, pentru că eu am rău de înălțime, și am început să dau din picioare. Ca atunci când faci bicicleta. 

 

Zice Dumnezeu:

– Unde te duci, mă?

– La piață, Doamne, zic, să iau niște brânză de oaie.

 

Dar el dă din cap

– Nu mai iei brânză de oaie azi, zice. Du-te acasă și pune-ți chiloți și tricouri în geanta aia de piele.

– Păi de ce, Doamne, zic, să îmi pun chiloți în geanta de piele?

– Că pleci, zice El.

– Plec, Doamne? îl întreb. Dar unde mai plec, Dumnezeule, că abia am venit?? 

– Hai, fugi! 

 

Se poate pune cineva cu Dumnezeu?! M-am dus fuguța acasă și mi-am luat geanta de piele. Abia acum, când m-am instalat confortabil în studioul acesta micuț dar cochet de la etajul trei de pe Rua de Imprensa Nacional după patru ore de zbor, mi-am dat seama câtă dreptate avea Dumnezeu când spunea că lipsesc de aici. 

 

Uf, Doamne, i-am zis în gând, câtă dreptate ai Tu! Câtă dreptate! Cum le știi Tu pe toate! De când lipseam eu de aici din Lisabona, de pe malul apei, și nu știam!

CONSTANTIN  CIUCĂ  este un foarte cunoscut  poet, prozator și, desigur,  fost profesor de „Carabella”…

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro