Azi este ziua mea de naștere și de ziua mea primesc multe urări de viață lungă! Dar, pentru mine, cea mai frumoasă și cea mai utilă urare de viață lungă este să îmi citești cărțile. În felul acesta, prin personajele mele, eu voi trăi și în mintea ta și astfel cu adevărat voi trăi mai mult! Așadar, prietene, dacă vrei să îmi faci o urare de viață lungă din care să ne alegem amândoi cu ceva, atunci descarc-o de aici:
https://www.kuppi.ro/produs/pachet-complet/
Despre viață, în patru secvențe…
DE MULT… nu m-am mai distrat așa bine. Eram la Lidl. În fața mea, o mămică se uita prin rafturi și impingea căruciorul. În cărucior, o fetița dădea din mâini și gângurea fericită în lumea ei. Zice femeia: Stai mamă un pic, cuminte aici, săiau și săpun. Și ca să stea liniștită, îi dă șamponul pe care tocmai îl cumpărase să se joace cu el, lasă căruciorul și dispare un pic printre rafturi. Nu a durat mai mult de un minut. Mă uitam și râdeam de unul singur. Nici eu nu aș fi reușit să îmi torn tot, dar absolut tot șamponul în cap mai repede ca ea.
SUFLET… Era o vreme când piesa de mobilă care trona în orice sufragerie românească, era biblioteca. Masivă și cumpărată de obicei în rate, plină de mileuri și bibelouri, de pahare și ceșcuțe puse cu gura în jos, cu un televizor alb-negru cât toate zilele pus în mijlocul ei și cu poze cu bebeluși în puța goală de o parte și de alta a lui, ea, biblioteca aceea, făcea casa să fie casă iar din tine făcea om la casa lui. Te așezai pe canapeaua din fața ei să bei o cafea de năut și dintr-o dată, în fața ta, de la podea la tavan, vedeai în vitrina ei sufletul casei. Iar în sufletul ei erau mereu cărți! Pentru că sufletul din cărți învață cel mai bine să fie suflet.
LA MULȚI ANI EUROPA, AMANTA CERULUI! – legenda pe înțeles -… Europa era fiica super sexy a regelui fenician Agenor, cel care avea multe turme de vaci în Liban, și era geloasă. Fragilă, delicată și inocentă cum era ea, Europa se simțea însă foarte atrasă și fermecată de tauri. Cu cât era taurul mai arătos și mai fioros, cu atât ei îi plăcea mai mult, cu atât îi înfiora mai adânc trupul ei feciorelnic și o atrăgea mai puternic. Pentru că Europa era foarte sexy, Zeus, curvarul ceresc principal din partea aceasta de lume, a pus ochii pe ea și, văzând-o într-o zi plecată după floricele înfășurată doar în voaluri străvezii prin care i se profila popoul, s-a transformat în taur și s-a băgat pe furiș în turma de vaci care pășteau pe câmpia Libanului pe acolo pe unde culegea ea nepăsătoare flori cu alte prietene de-ale ei. Și, ce să vezi? Când a văzut taurul strălucind printre vaci, Europa, magnetizată și atrasă imparabil de animalul ceresc, și-a lăsat prietenele în urmă, a pornit desculță spre turma de vaci și, hop! l-a încălecat pe taur pe spinare, ținându-se cu mâinile ei mici de greabănul lui mare! Iar lui Zeus atât i-a trebuit! Țuști, și-a luat zborul cu ea în spinare și a dus-o peste mări în insula Creta unde, fără să îi spună că el era de fapt însurat deja, și-a făcut mendrele cu ea în mod repetat după cum a vrut.
În Creta stâncile sunt foarte înalte. Când a aflat Europa că Zeus avea nevastă și copii de crescut acasă la el în Olimp și că ea nu era decât o amantă de rezervă, numai ce s-a întristat și s-a îndurerat foarte tare și, din gelozia și deprimarea care au cuprins-o, s-a aruncat de pe o stâncă înaltă în mare. Dar, norocul ei, și al nostru, a fost că o altă eroină, care mai târziu urma să joace un rol important în Sex in the City, pe nume Afrodita, a salvat-o și a dat pământului pe care această amantă a lui Zeus a trăit apoi neconsolată, alături de cei trei copii ai ei, numele de Europa. Apoi a apărut și poporul român!
DOAMNELOR, DOMNIȘOARELOR ȘI DOMNILOR… Pe 9 mai s-au făcut 144 de ani de când un domn mustăcios cu monoclu și cu o burtică care nu îl oprea deloc să fie un galant admirator de doamne și domnițe, pe numele lui Kogălniceanu Mihai, s-a suit la tribună într-o ședință extraordinară a junelui parlament român, cu inima bătându-i nebunește în piept și, de pe o foaie de hârtie scrisă de mână, a citit cu emoție: DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ A ROMÂNIEI! S-au făcut, deci, 144 de ani de când proaspătul stat român s-a îndreptat de spate și a încetat sa mai plătească haraciul anual de 914.000 de lei aur către Înalta Poartă de la Stambul, ca semn al umilinței lui. Să ne gândim, zic, un minut la domnii aceia plini de mustăți și favoriți, de papioane și bastoane , îmbrăcați în fracuri comice, cu ghetre negre și cu monoclu după moda franțuzească, care ne par azi atât de caraghioși. Sunt domnii care au sărit în urale în picioare și s-au îmbrățișat unii pe alții și au plâns de bucurie ca niște copii că țărișoara lor se ridicase după sute de ani, din genunchi, și stătea acum iar dreaptă printre celelalte nații ale Europei. Să vărsăm pentru ei, cu pioșenie și admirație, o lacrimă din ochi și multe sticle cu bere!
Și să păstrăm, pentru ei, pentru noi si pentru cei pe care îi purtați nenăscuți încă în carnea voastră, țărișoara frumoasă și plină de bucurie și normalitate. Hai noroc și să ne trăiești, coane Kogălnicene!
CONSTANTIN CIUCĂ este un foarte cunoscut poet, prozator și, desigur, fost profesor de „Carabella”… Puteți să citiți mai multe texte ale autorului pe www.kuppi.ro…
Facebook
WhatsApp
TikTok
