LUMEA CU MASCĂ – Constantin CIUCĂ

   Briza mării… Uneori plâng din nimic. Privesc cerul senin în amiezile fierbinți de vară trântit pe vreo plajă şi îmi vine să plâng, iar apoi îmi vine să râd. Dar nici nu râd, nici nu plâng, stau doar așa şi mă uit. Însă în sufletul meu senzațiile se dezvoltă şi se derulează exact de parcă prin ochi mi-ar curge lacrimi iar buzele mele ar zâmbi.

   De ce merg eu la mare…  Pentru că atunci când stau pe nisip și privesc marea, e ca și cum aș privi în ochi o formă palpabilă a eternității, care mă împrumută cu ani. Un tratament geriatric subtil și la îndemână împotriva unei vieți supărător de scurte.

 

Despre relația la distanță (2)

 

   Era la noi în oraș o cofetărie cu o terasă mica și înghesuită pe malul apei, unde se strângeau spre seară, câte două trei la o masă, cele mai frumoase fete din oraș să stea picior peste picior în fuste scurte și să ciripească ore întregi peste un pahar cu pepsi și o scrumieră. Vedeai acolo tunsori fistichii, decolteuri curajoase, aere de primadonă și fasoane , fuste mulate și buze rujate, poziții de buci și înaintări de sâni care, toate la un loc, îți induceau fantezii umede și țepene din  care reușeai să visezi noaptea și să dormi ca un prunc. Era vitrina fetelor frumoase și a tinereții care își etala cu nerușinare promisiunile de dezmăț și extaz la care visam în secret. Era adică locul cel mai de bon-ton în care, dacă voiai să contezi și tu, cât de cât, pe piața agațamentelor, trebuia să fii văzut. Și de aceea, uitând de lecturile pe care le aveam de făcut pentru cursurile de a doua zi de la facultate sau lăsând deoparte tot felul de alte îndatoriri, mergeam împreună cu un prieten la fel de nepriceput ca și mine, să salivăm acolo cu orele.

   Ceva nu era însă în regulă. Deși eram foarte apropiați în spațiu unii de alții iar mesele la care stăteam erau așa de înghesuite că ni se atingeau spetezele scaunelor și auzeam tot ce vorbeau ceilalți, eu nu am reușit niciodată să agăț vreo fată acolo. Niciodată. Nu am reușit să leg niciun fel de prietenie, niciun fel de iubire, niciun fel de relație. Nimic. Zero. Rien. Tipota. Nada. Eram, adică, foarte aproape unii de alții în spațiu, dar eram foarte departe în gând! Ei bine, Internetul a răsturnat toate lucrurile acestea cu fundul în sus și a inversat totul! Nu mai ai acum nevoie de proximitatea în spațiu pentru a intra în vorbă cu cineva și a încerca să îl cunoști. Nu trebuie să te mai duci la nicio terasă să te holbezi cu zilele la curul uneia sau alteia care nu dă doi bani pe moaca ta de fraier. Apropierea de celălalt nu numai că nu mai este acum obligatorie, dar a devenit irelevantă. 

   Acum poți să fii la zece mii de kilometri depărtare de celălalt, ba, in extremis, poți nici măcar să nu știi cum arată, să îl dorești și să ai cu el o relație intensă, care, chiar în absența lui fizică, poate merge până la orgasme de multe ori mai reușite decât cele din prezență. În mod cu totul ciudat, atunci când se nasc, relațiile de pe internet au tendința de a deveni foarte intense. Nici una nici alta, numai ce te trezești cu ochii în ecranul telefonului să vezi dacă celălalt ți-a mai scris ceva, sau cu degetele pe tastatură ca să îi mai scrii tu ceva. Ceva important, desigur, pentru că orice flecușteț a devenit acum important. Și orice cuvânt pe care îl primești la șase dimineața sau la o oră după miezul nopții îți stârnește imaginația și dorința. Și nu te mai saturi. Și visezi. Și speri. Și speranța te îmbată cu bucuria de a trăi și viața e minunată! Uhuuu-hu!

   Însă cuvintele acestea halucinogene, care pot conduce în final la marșuri nupțiale și mese cu dar, la botezuri cu băi în covată sau la uniuni fericite care să dureze ani și ani, pot la fel de bine să te dărâme cu dezamăgiri, traume și eșecuri care să te rănească sau să te mutileze pentru tot restul vieții. Iar de cele mai multe ori nu ești pregătit pentru o astfel de relație pentru că ea te ia prin surprindere și de aceea nu știi cum să o managerizezi și faci greșeli care te pot costa. Unul dintre lucrurile cele mai toxice care ucid relațiile la distanță este incertitudinea. Nesiguranța. Într-o relație la distanță nu ai pe ce să te sprijini atunci când te apucă îndoiala, pentru că ești doar tu cu cuvintele lui de pe Messenger. Sau, în cel mai bun caz, cuvintele spuse la telefon. Nimic concret, nimic palpabil care să te facă să înțelegi mai bine ce se întâmplă cu voi doi. Și te trezești că începi “Oare chiar simte cu adevărat ceva pentru mine, sau sunt doar un joc pentru el? De unde să știu eu că nu se întâlnește în secret și cu altele? De ce ar fi numai cu mine dacă are sute de femei în lista de prieteni? Mă amăgesc eu ca proasta cu toate astea? Sau poate că de fapt suntem nepotriviți unul pentru celălalt și nu știu asta. Zău, nu sunt deloc sigură. Nu cred că mă iubește cu adevărat.”

   Cu cât despărțirea este mai lungă iar întâlnirile sunt mai întâmplătoare și haotice, cu atât aceste incertitudini se pot transforma în crize existențiale legitime. De aceea, în orice relație la distanță, este crucial ca cei doi să introducă cât mai multe elemente de predictibilitate. Cât mai multe lucruri sigure care să îi dea celuilalt încredere că trăiește ceva adevărat și serios. Și în sensul acesta, nimic nu funcționează mai bine decât programarea de comun acord a unor evenimente pe care ambii parteneri să le aștepte apoi cu nerăbdare. Iar cel mai simplu eveniment de programat este data, ora și locul următoarei întâlniri. Lucrul acesta creează o așteptare sigură și dă relației un conținut care o face credibilă. Dacă știi când te vei întâlni din nou cu cel pe care îl dorești, așteptarea capătă un sens pentru că la capătul ei te așteaptă o bucurie.

   Dar în afară de data următoarei întâlniri, împreună pot fi discutate și convenite multe alte evenimente de viață. Unele de circumstanță, care să dea culoare, altele majore, care să dea consistență, predictibilitate și încredere în evoluția relației.   Programarea unei vacanțe împreună, căutarea unui loc de muncă în orașul celeilalte persoane, căutarea unui apartament sau a unei garsoniere în care ați putea fi amândoi fericiți, planuri pentru cumpărarea unei proprietăți comune. În momentul în care nu veți mai avea un eveniment pe care să îl așteptați amândoi cu nerăbdare, un orizont de așteptare comun, va fi mult mai greu să mențineți același entuziasm și optimism unul față de celălalt. Relațiile, dacă nu cresc, atunci mor. Creșterea este crucială într-o relație la distanță. Noutatea. Evoluția ascendentă. Conținutul din ce în ce mai bogat și mai variat. Și mereu trebuie să existe un scop pe care îl atingeți împreună. O cauză care să te unească tot timpul cu celălalt. O traiectorie convergentă la orizont. În caz contrar, mai devreme sau mai târziu, relația va deraia. Va deveni insignifiantă. Se va transforma în  ceva de care te poți dispensa fără să simți că ai prea mare lucru de pierdut.

   Dar, dacă într-o relație la distanță ar fi vorba numai de incertitudine, lucrurile între doamna din Oradea și domnul din București ar fi fost simple. Dacă nu o să mă doară burta și am să dorm măcar două nopți la rând bine, vom vedea ce Dumnezeu se mai întâmplă pe lumea asta cu bărbații și cu femeile… 

 

CONSTANTIN  CIUCĂ  este un foarte cunoscut  poet, prozator și, desigur, fost profesor de „Carabella”… Puteți să citiți mai multe texte ale autorului pe www.kuppi.ro

 

Distribuie:

Locuri de munca

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro