Evenimentele recente, măsurile recente luate de autorități, reacția și percepția celor ce militează cu înverșunare pentru obediență și supunere față de stat și autorități, ne fac să tragem concluzia că pacea intra-comunitară și intra-societală, contractul social poate deveni rapid o simplă iluzie. De fapt oamenii au nevoie doar de un pretext, o încurajare pentru a deveni „homo homini lupus”.
Îmi respect vecinii atât timp cât ei nu reprezintă o amenințare la adresa mea, a siguranței mele. Dacă eu îmi percep vecinul ca fiind o amenințare, un pericol, atunci cine mai este vecinul meu? Nu îl mai recunosc, este un simbol, o cauză, un pericol, un risc ce trebuie eliminat. Dar cum ajung de la amiciție la dușmănie și apoi la ură și chiar crimă? Cu siguranță este vorba de un dezechilibru mental, de o tulburare mentală. Și totuși, dacă nu este vorba doar de un vecin, dacă sunt toți vecinii mei, sau mare parte din ei, dacă sunt colegii mei cu care discut zilnic? Dacă o întreagă comunitate se întoarce împotriva mea, renunță la orice principii de om civilizat și începe să își arate colții?
Vina mea? O vină ambiguă, discutabilă, închipuită chiar, imaginată…. O vină bazată pe o afinitate etnică sau culturală, politică…. Căci poate eu reprezint o întreagă armată de răufăcători, fără să mă fac personal vinovat de nimic. Cu toate acestea, dintr-odată, vecinii mei văd în mine nu un dușman, ci Dușmanul însuși. Scenariul de mai sus este inspirat din fapte reale, din istoria recentă a Europei. Odată cu venirea la putere a Partidului Național Socialist Muncitoresc German, încet, încet evreii din Germania și-au pierdut drepturile fundamentale, lege cu lege, ordonanță cu ordonanță și decret cu decret. Însă ceva s-a întâmplat. Cumva, peste noapte, totul s-a schimbat. Pentru că sunt sigur că mulți dintre germanii care aveau vecini evrei, colegi evrei, considerau legile lui Hitler exagerate, aberante. Abuzurile au fost săvârșite în mare parte de către organizația paramilitară Sturmabteilung, dar cu complicitatea cetățenilor. Între 9-10 Noiembrie 1938 a avut loc Kristallnacht, un șir de abuzuri și atrocități împotriva evreilor, care aveau că scop distrugerea proprietăților evreilor și marginalizarea lor. Unii dintre civilii germani au privit complici, alții neputincioși, iar câțiva „au luat parte”. Mă întreb totuși, oare când a devenit Schlomo un „păduche” și un „parazit” pentru bunul său vecin Hans? A venit, de asemenea, mai târziu, și rândul germanilor să fie considerați suboameni de către trupele americane și sovietice.
Un alt caz, o altă oroare ce trebuie menționată și are foarte mare relevanță este Genocidul din Rwanda, unde etnia Tutsi a devenit ținta atrocităților milițiilor Hutu. Nu era o diferență foarte mare între aceste două etnii. Diferența fusese propusă de către guvernul colonial belgian, pentru a îi controla mai bine. După retragerea guvernului și armatei belgiene și independența Rwandei, etnia Tutsi a preluat puterea și, este drept, etnia Hutu a fost discriminată și persecutată. Însă până în momentul genocidului din 1994 din Rwanda, cele două etnii trăiau în pace. Ca de fiecare dată, un program propagandistic bine pus la punct a făcut ca relațiile dintre cele două etnii să devină tensionate. În scurt timp, Tutsi au devenit „paraziți” și „gândaci”, fiind masacrați cu macete atât de către organizațiile militare, cât și de către civili. Victime ale atrocităților au fost și moderații Hutu, care s-au opus genocidului. Asemenea Germaniei naziste, bunii vecini au devenit dintr-odată dușmani de moarte.
De fiecare dată când Cain l-a privit pe Abel și a văzut în el răul ultim, dușmanul suprem, ideologia și propagandă au avut roluri importante. Ideologia i-a dat lui Cain justificarea de a ucide, legitimitatea crimei, iar propaganda, inoculându-i un sentiment de teamă și ură, i-a dat impulsul de a comite crima. Nu suntem departe de acest mod de gândire. În timp ce drepturile și libertățile noastre sunt revocate, restricție cu restricție, legislație cu legislație, semenii noștri aplaudă de pe margine, vecinii lor, compatrioții lor nu mai au individualitate, personalitate. Ne este fabricată o identitate, cea a „infectatului”, a „agentului patologic”, a „primitivului”, a „teroristului”. Suntem reduși la aceste atribute. Este interesant să observăm cum cădem din drepturi, atunci când nu suntem obedienți, atunci când „amenințăm” siguranța celor care au certitudinea că „statul” le vrea binele și că noi, cei care refuzăm să ne supunem. suntem „Dușmanul Absolut”. Ura ia proporții cu adevărat teribile. „Te urăsc! Nimic personal….” ne-ar spune ei. Nemaifiind ființe umane, orice măsură este îndreptățită.Injustiția, persecutarea, discriminarea, segregarea, crima devin justificate și legitime..
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
