ortooxacell kiss2022.gif Flax

JIPISME DE DUMINICĂ – Puiu JIPA – Cinci

1.

atîta noapte e în jur
încît nu-ți spun
dar jur
c-am să te fur
(toujour)

 

2.

 

iubito
a plouat un pic
atît cît să inunde o tăcere
să mai jucăm la loz în plic
să facem din nimica o avere
și să dormim în nicăerea
pe-un colț de pătură solemn
visînd pe mîine cum e ierea
cînd pietrele sub noi nu gem
iubito
să facem din tîrziu devreme
și să uităm cum vom cădea în vis
pe rînd și nu o nu te teme
voi fi acolo voi fi nimic voi fi abis
(dînd timpul înapoi cu-o oră)

 

3.

 

astăzi e timpul de tăcut
arborii ploii dorm sub streșini
n-am flori să-ți dau
și absolut
mai calc în străchini
papucii îmi miros a lună plină
și a cuțit de tăiat frunză
pe jos e-o pojghiță păgînă
și o bucat` de pîine unsă
cu o zacuscă prea bătrînă
să fie spusă
tai ceapa precum fumul din odaie
și mă gîndesc la porțelanuri fine
număr în gînd o oaie dup-o oaie
și-ți este bine
(am terminat tot vinul din ulcele
căci între noi e doar zăbrele)

 

4.

 

cele mai bune măsline le-am mîncat îmbrăcat într-o cămașă de blugi pe care ți-o furasem fără rușine aveai buzele dezbrăcate de zîmbet și sînii tăi mă priveau ca pe-un orb înecat dincolo mama ne privea printr-un pește de sticlă și ce liniște ne murdărea mîinile din ce în ce mai flămînde ți-am lipit pe pîntec un timbru atît de rar că toată poșta română a dat faliment

 

5.

 

poezia
cochilie
de melc
(dîră)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media