kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

In memoriam Elena Văcărescu

Astăzi are loc, la Muzeul de Istorie din  Târgoviște, simpozionul „Elena Văcărescu – Om de cultură și diplomat. 150 de ani de la naștere”. Deschiderea lucrărilor a avut loc la ora 11.00, cu participarea a doi profesori universitari apreciați în țară și străinătate: Ion Bogdan Lefter, de la Universitatea București și Petre Gheorghe Bârlea, de la Universitatea Ovidius din Constanța.

Urmează, la ora 13.00, lansarea volumului aniversar „Elena Văcărescu și spiritualitatea românilor în Europa. 150 de ani de la naștere” și la 13.30 vernisarea expoziției „Elena Văcărescu – ipostaze”. La ora 16.00 sunt programate vizite la Parcul Văcărești – loc drag poetei comemorate, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni și Muzeul de Artă. Programul simpozionului va fi încheiat de un recital de muzică și poezie realizat cu participarea cvartetului de coarde Muntenia al Centrului Județean de Cultură Dâmbovița și a câtorva elevi ai Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște.

Dâmbovițenii sunt așteptați la manifestări, având ocazia să descopere mai multe despre personalitatea remarcantă a Elenei Văcărescu, numită de Nicolae Iorga „ambasadoarea sufletului românesc”.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media