Din folclorul popoarelor: „Foaie verde de sulfină / ila, ila ilai, la / la Big Pharma, în grădină / ila, ila, ilai, la / crește încă o tulpină!”
Reproduc un text cel puțin la fel de actual ca în urmă cu 23 de ani, cînd a fost scris într-un ziar din provincie, adică, la vremea cînd nu știam că Coroiu rimează cu Cristoiu.
Pînă mai anii trecuți, analistului despre care facem puțină vorbire, abia dacă i se vedea trufia. Nu pentru că ar fi uitat-o acasă, ci, pur și simplu, pentru că era înecată toată în grăsime. Cu cîte o peniță agățată de buricele deștelor și de coate, a făcut ceva valuri artificiale prin bazinul presei românești și ceva mai multă avere. Pe cît de mic la stat a rămas, pe atît de mare la statul de plată a devenit cu timpul. Ca orice om declarat de stînga care se respectă și cu teancul de fluturași, toți cam la 50 milioane pe lună, în buzunar, a plîns preț de un snop de editoriale pe umărul muncitorului român urgisit. A plîns pînă i-a trecut.
Cu angoasa în toc și plictisul în conturi și-a zis că n-ar strica să experimenteze saltul de la scrisul pe bani grei, la pupatul pe funcții înalte. Spălat și frecat, săpunit o vreme cu ”Cheia”, a crezut că merită și el o funcție acolo, pe la Guvern, pe la Cotroceni, pe la TVR, oriunde, numai funcție de dat cu părerea să fie, cu acces la decizii. Cum experimentul a eșuat, s-a dovedit că regimul Constantinescu i-a picat din cale afară de greu la lingurică, fiind mai puțin profitabil decît propriul său regim alimentar. Nu-i nimic, vrea să spună cu ranchiuna pe față, și așa mesajele, judecățile lui atît de adînci, atît de vizionar împotmolite în drumul de-ntors de la Delphi, tot n-aveau să ajungă la noi mai devreme de cîțiva ani lumină. Așa e, maestre! Ce ne ajunge azi, la ureche și ne cade sub ochi e mai ușor de priceput: Guvernului îi put rău picioarele și îi miroase gura iar Președinția nu e bună de nimic toată ziua și se trezește degeaba fără dușurile lu matale. Cît despre România și interesul național, ce să mai vorbim?! Deoarece nu beneficiază de comorile lui de gîndire, de analiza orientării globale, comparatiste, e vai de capul lor!
Re, re, reorientat pe aliniamentul rămas în continuu zig-zag, astăzi, îi ridică ”mingi” la fileu lui nea Nelu, în ziarul numit ”Naționelu”, ziar puternic marcat, cum vor spune istoricii, de epoca dictaturii lui Cristoiu al II-lea. Dinspre partea noastră putea să se cheme tot atît de bine”Nați-o bună că ți-am dres-o!”căci altul e baiul. Apropo de cura la care continui să te supui, maestre, uite, suplu, suplu, dar tot frecîndu-l în două, trei luntrii, nu simți că ți-a crăpat obrazul drept în fund?
În rest, pe deplin lămuriți, n-avem a zice decît vorba aia: ”Mai slăbește-ne!” (Analistul cu obrazul rupt în fund)
Tot de decembrie… Scurt dialog la distanță… „Voi fi președintele tuturor românilor!” Nu zău, ca în primul mandat? Și dacă-ți spun, Werner, că președintele meu n-ai fost și n-ai cum să fii vreodată, îți mai scazi din exagerări și pretenții?
Un fel de „sic cogito”… Vom citi iarăși cu interes, dar și cu o strîngere de inimă, relatări, rememorări ale participanților la evenimentele din dec. 1989. Ca unul care are și el trăirile lui din miezul revoltei populare din 22 dec. 89, nu mai departe de treptele sediului CC, ca martor al ultimului zbor prezidențial cu care se încheia o epocă, zisă de aur, ba, chiar ca unul care a scris literatură samizdat în anii premergători căderii, declar că mă simt incapabil să mai glosez pe seama evenimentelor de-acum 32 de ani. O sfială, o jenă, dar și o lehamite tot mai acutizată mă opresc de a răscoli tolba cu amintirile acelor zile și nopți. Este jena și lehamitea unuia care, realizînd, încă din acele zile, că este martorul inocent al unei cacealmale ce avea să-i înșele așteptările și speranțele s-a hotărît să-și rumege în tăcere eșecul colectiv.
Auzi la Putin: cică, nimeni să nu se atingă de Lenin, sub orice formă ar supraviețui el, de mumie sau strigoi! Păi, chiar așa, cine naiba ar mai avea curaj s-o facă cînd, dacă te uiți în urmă, vezi că toți cei care s-au atins, mai ales doctrinar, de el, au sfîrșit rău.
După 32 de ani de la…, după vorbele frumoase, înălțătoare, după porția de libertate de care am avut parte, fiecare după mintea și interesele lui, dreptatea, încă, rămîne datoare ochilor plînși!
Am devenit nostalgic; mi-e dor de strigarea aia: „Ieși afară / javră ordinară!”
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…