EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Reforma pestriță

În general, un meșter știe că este necesar să măsoare de două ori, ca să taie bine o singură dată. A măsura devine astfel nu doar o pas necesar atunci când întreprinzi ceva cât se poate de concret și care nu mai poate fi repetat, ci un mod de a te raporta, în genere, la un obiectiv care urmează să fie atins doar în anumite condiții. A nu urma o astfel de procedură, cum este măsurarea exactă, se poate lăsa cu o serie de consecințe nedorite. În genere, cam orice meșter știe asta. La un alt nivel, fără îndoială, nu altfel se petrec lucrurile într-o societate modernă. Și unde lucrurile sunt cu mult mai complexe. Dacă nu cumpănești bine o măsură, de regulă concretizată în decizii care pot lua diferite forme, te poți aștepta la o serie de consecințe neintenționate. Iar de la acestea, la un șir de efecte nedorite și care, de obicei, nu pot fi controlate. În societățile premoderne, de regulă, consecințele nedorite nu prea contau, fiind puse fie pe seama doar a celui care le-a luat, fie în contul divinității. De unde și credința, care a persistat secole întregi, potrivit căreia voința unui om ar fi fiind și voința divinității. În societățile contemporane, îndeosebi cele dezvoltate și cu sisteme de putere de factură democratică, consecințele nedorite se pun numai pe seama unor decizii de guvernare greșite. Și care, de regulă, îi conduc pe cei care le-au luat în opoziție. Divinitatea nu are ce căuta aici, ea devenind o chestiune strict privată.

   Este motivul din pricina căruia în astfel de societăți decizia politică este însoțită de expertiză. Deși termenul pare prețios, el desemnează o mulțime de proceduri simple, dar și o anumită filozofie, care însoțesc actul politic. Acestea sunt menite să ofere decidentului politic o imagine cât mai aproape de realitate și, totodată, să treacă în revistă mulțimea de consecințe care poate însoți o anumită decizie politică. Ceea ce este important de reținut este faptul că procedurile, dar și filozofia implicată de către acestea, nu sunt chestiuni private, care definesc orizontul propriu unui politician sau partid, ci sunt componente ale spațiului public. Apelul la expertiză, un fapt cultural banal pentru un politician occidental, producerea acesteia, precum și modul de utilizare sunt toate acte care se petrec în spațiul public. Dacă toate acestea nu au loc în acest spațiu, neapărat public, nu putem vorbi de expertiză ca despre o procedură care însoțește decizia politică. Chiar dacă, propriu-zis, o activitate de expertiză este un act privat a unor intelectuali, aceasta primește dimensiunea politică doar în momentul în care este trecut prin spațiul public. Desigur, cel mai calificat în acest sens este spațiul parlamentar.

   Având în vedere cele de mai sus, dacă ne gândim la modul în care s-a născut miraculosul PNRR, nu putem trage decât un anumit gen de concluzii. Unele care, la modul general, ne spun că, departe de a fi unul național, planul de refacere și reziliență este unul cât se poate de pestriț. Asemeni costumației unui arlechin, putem recunoaște culorile spectrului și partizanatului proprii partidelor care l-au conceput. Iar reformele care vor însoți miraculosul plan vor fi cam la fel: împestrițate! Precum se vede și cu ochiul liber că au fost aruncate cu furca, din perspectiva intereselor partizane ale partidelor care compun actuala coaliție de guvernare, tot felul de măsuri menite doar de a cheltui niște bani. Dintr-o atare perspectivă, tare cred că banii europeni nu vor ajunge să schimbe ceva palpabil în societatea autohtonă.

   Dar revenind la concluzii… În primul rând, este evident că expertiza politică nu doar că nu este încă un banal fapt cultural pentru politicienii din actuala coaliție de guvernare (în genere, valabil pentru cam toți politicienii noștri) ci este o chestiune de dorit. Chiar dacă un anumit gen de expertiza s-a produs, actul a fost unul privat. El nu a avut nicidecum o componentă publică. Totul s-a petrecut în orizontul partidelor din coaliție. Singurul feed-back a venit doar dinspre Comisia Europeană, care l-a trimis spre refacere de câteva ori. Spațiul public mioritic nu a găzduit, din nefericire, nimic din ceea ar fi presupus un plan cu caracter național. Nu știm de ce a fost botezat cu o astfel de titulatură: ceea ce a apărut sub titlul pompos de Plan Național nu este decât opera unor partide politice, partide care compun actualul executiv. O trăsătură care își pune amprenta asupra genului de interese care stau în spatele planului în cauză. În al doilea rând, faptul că, în forma sa finală, a fost făcut public, aceasta nu-i conferă și calitatea de a poseda dimensiunea națională. Chiar dacă forma stabilită de partidele politice din coaliție ar fi fost și cea finală, dar ar fi fost trecută și prin spațiul public, fiind supusă dezbaterii publice, ei bine, această procedură i-ar fi oferit o cu totul altă calitate. Mă gândesc, înainte de toate, că ar fi fost mai aproape de realitate! Și în niciun caz nu ar fi conținut ideea de a conferi cuiva, în scopuri de cercetare, câteva tranșe FMI. Domnii aceștia nu au ideea sumei destinate doar unei firme private: mai pui ceva și totul ar fi la nivelul costului pe care Germania l-a atribuit, recent, proiectului unei centrale termice care funcționează pe cărbune! Cam 1 mld. de euro. Sau, de pildă, să pui în plan idei de irigații folosite în urmă cu câteva decenii. Este evident că o dezbatere publică ar fi anulat asemenea idei pestrițe. Ca să nu le spunem chiar pe nume. 

   Să tragem nădejde că, în al 13-lea ceas, ceva se va produce și măcar unele dintre aiurelile de a cheltui bani degeaba se vor corecta! Este încă posibil! Altminteri, se taie și nu se mai poate reface nimic…

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro