EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Partidele – de la dictatură la democrația diktatului binelui

Distribuie:

Doamne, cât de tineri eram! Îmi amintesc, de parcă totul s-ar fi petrecut zilele trecute: abia de cum s-a târât elicopterul de pe clădirea fostului CC, un fel de zburătoare butucănoasă și greoaie ce-i avea în pântec pe cuplul Ceaușescu, că au și început discursurile de la celebrul balcon. Totul se derula ca într-o transă, din care nimeni din mulțime nu ar fi dorit să se trezească vreodată. Doamne, eram atât de tineri și nici n-am băgat de seamă că s-a făcut seara. Bufnița Minervei era, probabil, prea tânără ca să-și ia zborul.

De la balcon, ideile aruncate asupra mulțimii erau precum ploile de vară; cădeau cu repeziciune făcând bule concentrice, ce se spărgeau fără urmări. Niște bășicuțe efemere, rod al unui iureș de simțire, însă fără pic de logică și rațiune. Iată una dintre ideile-efemeridă venind dinspre balcon: să purcedem, ce-i adunați în piață, la facerea unui partid. Dintr-o asemenea bulă efemeră a și venit răspunsul: dă-l încolo de partid, abia de am scăpat de unul! Nu ne mai trebuie altul! Și așa s-a și întâmplat. Partidele s-au făcut în altă parte, nicidecum în piață. Ceea ce, dacă stăm să ne gândim, nu era chiar o absurditate. Ceea ce era aiurea, era faptul că așa cum nașterea partidelor postcomuniste nu a avut nicio legătură cu mulțimea care l-a făcut pe Ceaușescu s-o șteargă, cu mulțimea din fața Operei din Timișoara ori cu cei transformați în cenușă și aruncați la un canal de la marginea Bucureștiului etc. tot așa, evoluția ulterioară a acestora nu a avut nicio  legătură cu ceea ce s-ar putea numi societate civilă.

Spre deosebire de alte țări ale fostului bloc comunist, unde partidele au fost construcții rezultate din experiența societății civile în destructurarea statului totalitar, proces treptat și destul de anevoios, noi eram singura societate în care procesul s-a petrecut peste noapte. Să ne reamintim că un partid de câteva milioane de membri a dispărut ca prin farmec, odată cu dispariția lui Ceaușescu. Am fost singura societate, din fostul bloc comunist, unde s-au reînființat partidele istorice, iar un moment efemer, menit să umple golul de putere, organizat în pripă, a fost sursa altui partid politic care avea, mai apoi, să domine societatea autohtonă mulți ani după căderea comunismului. Este vorba de fețele aceluiași partid: FSN, FDSN, PSDR, PSD. Ceea ce este de reținut este faptul că toate partidele au căutat o legitimitate pe care s-ar părea să nu fi găsit-o nici după mai bine de trei decenii de parcurs postcomunist.

Nici măcar USR-ul, singurul partid care pare să fie o organizație care-și trage seva din societatea civilă, nu  pare să calce pe urmele partidelor din fostele state comuniste. Are deja apucăturile și tarele partidelor care au apărut după detronarea fostului dictator comunist. O lipsă de imaginația, s-ar putea spune! Ba, chiar prostie! De ce nu? Și n-am greși prea mult! Căci, deși avem de-a face cu un tip de organizație relativ simplă, în esență reductibilă la trei dimensiuni: oameni, bani, idei – leadership-ul partidelor noastre autohtone nu au reușit să facă din acestea niște vectori de dezvoltare. Pur și simplu, partidele par să fie doar factori care vin să frâneze dezvoltarea societății.

Să trecem în revistă cele trei dimensiuni, și este suficient să ne ia cu fiori!

Oamenii… Este evident că, deși a dispărut din organigrama partidelor secția de cadre a partidului-stat, acestea nu au reușit să pună pe picioare un sistem de selecție a oamenilor care le intră pe ușă. De la facultăți-fantomă ori la cursuri prin corespondență, doctorate copiate etc. în tolba cunoașterii decidenților care hotărăsc soarta societății noastre nu prea mai găsim nici măcar bunul simț comun. Mediocritatea agresivă ar fi singurul factor comun care unește partidele noastre și le însuflețește pe toate. Este limbajul pe care-l pricep toți politicienii noștri. Partidele au devenit organizații care cultivă și premiază cu precădere conflictul permanent și fără noimă. Uitați-vă doar la Iohannis! De parcă s-ar fi născut doar din sfadă, ceartă, râcă etc. Nimic nu l-ar împinge spre dialog ori dezbatere!… Și cine să poarte dialog! Amantele, rudele ori tot felul de netoți, puși în funcție de către partide, când ajung la butoanele puterii?

Banii… Deși subvenția de la stat ar putea fi considerată suficientă, nesațul pentru bani al partidelor noastre nu pare să aibă limite. Limite trasate, potrivit concepției decidenților partidelor noastre, de către sumele exorbitante plătite în campaniile electorale. Să ne gândim numai la faptul că tunul de sute de milioane (speța Microsoft) nici acum nu este lămurit, ca să pricepem că solidaritatea care s-a înfiripat tacit între partidele noastre ține loc de viziune filosofică despre lume. Cu toții știu că banii negri ung partidele noastre, dar nimic nu s-a întreprins în a curma un asemenea curs. Legea lobby-ului este departe de a ocupa un loc pe lista de priorități a partidelor. Cu toții știu de sumele de bani cu care se cumpără locurile eligibile în Cameră ori Senat. Dar nimănui nu-i convine să facă transparent fenomenul: vezi, Doamne, ce ar crede votantul despre lista pe care o bifează la alegeri?

Ideile… Majoritatea politicienilor autohtoni confundă ideile de campanie electorală cu ideile politice care sunt menite să facă viața semenilor mai bună. Nu întâmplător, PNȚCD-ul a dispărut fără să fi avut măcar și o singură idee cu privire la locuitorii din rural, deși titulatura sa interbelică i-ar fi impus un program politic în acest sens. Ori, programul său politic era deductibil la o singură idee de tip electoral: jos comunismul! Etc.

În absența ideilor politice, a dezbaterii, în realitate, cultura noastră politică este încă într-un stadiu incipient. Este motivul din pricina căruia partidele noastre practică diktatul. În viziunea lor, binele nu este o chestiune negociabilă, ci el trebuie impus. Așa că, la trei decenii de la Revoluție, dictatura a fost înlocuită cu o democrație a diktatului unui bine al fiecărui partid care vine la putere!

Iar noi, care, între timp, am îmbătrânit, am început să credem că bufnița Minervei nu are cuib pe aici, pe meleagurile mioritice! Halal să ne fie!

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro