EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Doar o tentativă de demnitate

Congresul PNL a confirmat, după cum era de așteptat, avantajul mușchilor de superman, puși în mișcare de voința tătucului de la Cotroceni. Ceea ce, spus altfel, nu a însemnat decât că, pas cu pas, Johannis și-a pus în act pohta ce-a pohtit și a întronizat în fruntea PNL „echipa lui câștigătoare”. Probabil, văzându-se într-o situație de ghinion, domnia sa, gândindu-se la perioada post-Cotroceni, nu a intenționat decât să posede parașuta unui partid propriu. Adică, în situația în care guvernul domniei sale a început să dea rateuri, iată că, strângător cum este, dl. Johannis a făcut tot ce era necesar pentru a-și păstra doar pentru sine propriul partid. Căci, guvernarea, după toate datele din teren, s-ar părea că o va pierde oricum! Schimbând registrul, observăm că, amețit încă de hărmălaia confruntării dintre cele două tabere, PNL-ul dlui. Johannis, asemeni unui sinucigaș, nu realizează încă că, de fapt, și-a plantat lângă tâmplă un teribil glonț. Un proiectil, în fapt, al ignorării somațiilor realității noastre, cea de toate zilele. O realitate care, pe de altă parte, scanând zestrea de cadre a PNL, ne arată un adevărat deșert de personalități politice la nivelul acestui partid istoric.

Oricum, ceea ce pare important deocamdată pentru partidul nostru istoric este doar faptul că Florin Cîțu va primi în continuare lumină de la cel care a hotărât cine-i este liderul. Avem, aici, de-a face cu o chestiune care s-ar părea că a devenit, după trei decenii de practică de-a dreptul hipnotică a puterii postcomuniste, un adevărat pattern cultural pentru partidele noastre politice: indiferent de situația unei guvernări, organizațiile noastre politice se pun singure în situația de a-și abandona total deciziile politice liderului de la Cotroceni. În cadrul acestui fenomen am asistat, de fapt, la nașterea și consolidarea unui fel de mecanism simbiotic, bazat pe ideea schimbului de putere simbolică dintre partidele din rândul cărora provine cel care ocupă funcția de prezident, pe de o parte, și cel care deținând postura de cel mai votat politician, pe de altă parte. S-ar părea că partidele noastre sunt la modul absolut convinse că pot beneficia în mod real de o serie de avantaje simbolice de pe urma acestei simbioze. Trebuie spus că ambele părți sunt convinse de un atare schimb reparator, de pe urma căruia partidele își imaginează că-și oblojesc erodarea pricinuită de actul guvernării. Pentru partidele care nu au dat prezidentul, fenomenul este doar în „adormire”. Căci, în fapt, au aceiași credință în atotputernicia celui mai votat politician de pe eșichierul nostru mioritic! Fie că sunt la guvernare, cum a fost PSD în timpul domniei lui Băsescu, ori în opoziție pur și simplu, partidele noastre au continuat să vizeze de-a dreptul hipnotic la un prezident care să provină din rândul lor. Căci, ceea ce este cu adevărat important este faptul că nimeni nu a contestat în fapt moștenirea politică a lui Iliescu! Cu toții sunt, pe rând, ori fanii ori emulii celui care a croit actualul aranjament de putere. Și consfințit de actuala constituție. Toții politicienii noștri continuă să se viseze pe soclul lui Iliescu: de fapt, a unei posturi de putere unde să se adune toate sforile decizionale, fără ca aceasta să însemne și o responsabilitate pe măsură. Un fel de capro-varzism care ne lipește o etichetă îngrozitoare: de frica unui fel de voluntarism post-ceaușist, s-a suflat într-un iaurt indecis până am ajuns, în cele din urmă, horribile dictu, la o formulă de democrație originală. Căci, asemeni unui cocoșel pitic, extrem de colorat, avem tupeu să cotcodăcim mândri prin ograda europeană, în ciuda faptului că suntem lipsiți aproape cu totul de vreun penaj cât de cât asemănător cu a celorlalte viețuitoare,…

Ion Iliescu chiar a fost profet în țara lui: România s-a ales cu o situare indecisă a democrației sale: nu avem nici semi-prezidențialism – cum e în Franța, nici prezidențialism – ca în America, nici parlamentarism – ca în multe state europene. Astfel se face că iarăși suntem unici. Așa cum suntem: când încă plătim tot felul de retrocedări: când, fără nicio crâcnire, am privatizat resursele dar și rețelele de furnizare a energiei electrice unor firme de stat. A altor state, firește. Când continuăm să fim unici atunci închidem minele de cărbune, care asigură 25% din necesarul nostru de consum, fără a pregăti din timp alternativă pentru o atare resursă energetică. Așa cum insistăm să fim unici liberalizând o piață a energiei, în condițiile în care chiar funcționa o piață liberă a formării prețului etc. Toate cele de mai sus au fost posibile doar cu concursul ocupantului fotoliului de la Cotroceni. Desigur, acesta nu și-a asumat niciodată consecințele deciziilor! Nicidecum, asemeni lui Zeus, acesta nu se amesteca cu restul prostimii! Constituit parcă dintr-un altfel de aluat, acesta plutea deasupra apelor murdare ale partidelor noastre gălăgioase,…

Oricum, ceea ce este important este faptul că toată lumea pestriță a politichiei noastre este mulțumită de situație! Niciun partid nu dorește să modifice aranjamentul de putere postcomunist pus la cale în anii ’90!

Pe acest fond, singurul care a îndrăznit să ciripească, ceva care să sugereze o altă partitură, a fost detronatul lider al PNL, dl. Orban. Acesta, aflat probabil sub imperiul înfrângerii, a gângurit că el n-o să mai joace la parteneriat cu atotputernicul nostru prezident. A lăsat-o ceva mai moale după câteva ore de odihnă dar, pe de altă parte, și-a trimis demisia la partid, pentru a nu fi acuzat că a deschis porțile troianului PSD la funcția de șef al Camerei. Adică, domnul Orban, din perspectiva exercitării unui act de demnitate, a preferat să-i arunce pisica noului lider PNL: să procedeze Cîțu la pierderea șefiei Camerei Deputaților, dacă cumva țintește să-i pună înlocuitor domnului Orban. Oricum, tentativa de demnitate a actualului șef al Camerei trebuie remarcată, deși nu prea știm ce se va întâmpla peste două săptămâni, când, dacă nu se întâmplă nimic, oricum el a promis că-și dă demisia din funcție. Actul de demnitate al domniei sale pare, în ciuda curajului de i se opune atotputernicului magister ludi de la Cotroceni, mai degrabă un act de voință individuală, decât unul care să fie ranforsat de vreo idee politică. Este motivul din pricina căruia calificăm gestul domnului Orban ca fiind doar o tentativă de demnitate, nicidecum un gest de demnitate politică, cu adevărat. Pentru aceasta din urmă ar fi trebuit ca domnul Orban să emită în prealabil niște idei politice cu privire la postura păguboasă pe care o deține, în prezent, cel care ajunge în funcția de președinte, vezi Doamne, al tuturor românilor. Domnul Orban trebuia să fie purtătorul unor idei politice, nu doar a unor frustrări prilejuite de insuccesul unor alegeri de partid.

Până una alta, toți politicienii noștri, și aceasta indiferent de tranșeea ideologică asumată, continuă totuși să viseze hipnotic la funcția de prezident al tuturor românilor. Probabil că nu se vor trezi prea curând încă din somn!

Halal să ne fie!

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro